Deputat: „Este important ca oamenii, care merg la 9 mai să-i comemoreze pe cei căzuți, să nu fie folosiți de cei care vor să aducă războiul în Republica Moldova”
1580
Facebook Președinta Maia Sandu a promulgat astăzi legea care interzice în R. Moldova simbolurile ce promovează agresiunea militară, iar folosirea pe teritoriul republicii noastre a însemnelor utilizate de armata rusă în războiul din Ucraina, precum literele „Z” și „V”, dar și panglica negru-oranj, numită și „de colorado”, este pasibilă de amenzi începând de miercuri, 20 aprilie.
„Aceste simboluri sunt folosite pentru a justifica agresiunea militară a Rusiei împotriva statului independent Ucraina, pentru a justifica atacurile asupra orașelor, infrastructurii și crimele împotriva civililor într-un război criminal. Într-o țară pașnică ca R. Moldova, neutră, așa ceva nu poate fi tolerat”, este de părere deputatul majorității parlamentare, Radu Marian.
Legislatorul este de acord cu președinta Maia Sandu, potrivit căreia referința la războiul din 1945 pentru a promova astăzi o agresiune militară contra Ucrainei este „o ofensă adusă memoriei părinților și bunicilor noștri care și-au dat viața ca noi să trăim în pace”.
„Oamenii supărați că simbolurile victoriei au devenit asociate cu războiul și masacrul din Bucha trebuie să își îndrepte supărarea spre acei care bombardează acum orașele din Ucraina. Miza deja nu mai este politică. Miza este pacea în Republica Moldova. Este important ca oamenii, care merg la 9 mai să-i comemoreze pe cei căzuți, să nu fie folosiți de cei care vor să aducă războiul în Republica Moldova”, a punctat deputatul Marian.
Amintim că, potrivit noilor prevederi ale legislației, confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor general-cunoscute, ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război, crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, se va sancționa cu amenzi de la 90 la 180 de unități convenționale (de la 4 500 la 9 000 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore, aplicate persoanei fizice, și cu amendă de la 180 la 360 de unități convenționale (de la 9 000 la 18 000 de lei) pentru persoanele juridice și cele cu funcții de răspundere.
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















