11:07:25 16.01.2026
Stiri

Deputat de la București despre efectele propagandei sovietice de la Chișinău: „Compromis RIDICOL de a înghesui Ziua Victoriei și Ziua Europei” și „Tactică PĂGUBOASĂ a mielului blând care suge din două părți”

Politică 10.05.2018 10:00 Vizualizări1703
Deputat de la București despre efectele propagandei sovietice de la Chișinău: „Compromis RIDICOL de a înghesui Ziua Victoriei și Ziua Europei” și „Tactică PĂGUBOASĂ a mielului blând care suge din două părți”

Zilele trecute, la Chișinău au putut fi văzute efectele propagandei sovietice, reanimată și întreținută agresiv de Kremlin, după destrămarea URSS, susține deputatul de la București și candidat la funcția de primar general al capitalei R. Moldova, Constantin Codreanu.

„Unii oferă un compromis ridicol în care înghesuie Ziua Victoriei și Ziua Europei. Speră că pot prosti oamenii la nesfârșit, pe de o parte, și decidenții politico-economici din Est și din Vest, pe de altă parte, aplicând vechea tactică a mielului blând care suge din două părți. Diplomație mioritică păguboasă. Alții îl venerează pe Stalin în Piața Marii Adunări Naționale, locul sfânt în care s-a îngenuncheat pentru limba română și pentru ruperea de Imperiul Răului. O imensă bataie de joc la adresa înaintașilor noștri”, astfel a comentat Codreanu evenimentele de pe 8 și 9 mai din centrul Chișinăului, organizate de socialiști și democrați.

În opinia deputatului de la București, acest mod de a face politică în Basarabia explică de ce sunt tot mai puțini cei care „nu mai văd un viitor într-o societate care a ajuns un țarc al sărăciei și al manipulării”.

„Rămânem fără cetățeni de elită care să promoveze cu responsabilitate singurul proiect salvator - ReUnirea. Acest an 2018 se va dovedi cu adevarat crucial pentru noi toți. Este dureros ce se întâmplă - Chișinăul, întreaga R. Moldova se întoarce în Uniunea Sovietică. Doar dacă ne implicăm cu adevărat noi, cei care mai credem, cei care știm să trecem peste trădări și avem un ideal sfânt, o putem readuce la normalitate. Trebuie să ne facem auziți inclusiv la Bruxelles, inclusiv la Washington. Toți trebuie să înțeleagă că viitorul R. Moldova este în și cu România, în și cu Uniunea Europeană”, este convins Constantin Codreanu care a sărbătorit, ieri, Ziua Europei la Palatul Cotroceni, alături de președintele României, Klaus Iohannis.


Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.01.2026 08:29 334 Horoscopul zilei 16.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte