Stiri
DEFRIȘĂRI ILEGALE // 60 de percheziții în mai multe raioane şi cinci pădurari reţinuţi, într-un dosar cu prejudicii de un milion de lei pentru stat
Actualitate
23.12.2022
13:30
4064
4064
Cinci persoane au fost reţinute astăzi în rezultatul a 60 de percheziții efectuate de polițiști și procurori într-un dosar care vizează defrișări ilegale ale pădurilor.
Este vorba de șefi de ocoale silvice și pădurari, acţiunile cărora au adus prejudicii statului de circa un milion de lei.
Faptele au avut loc în lunile septembrie - decembrie 2022, în raioanele Leova, Strășeni, Ialoveni și Orhei, cu implicarea întreprinderilor pentru silvicultură.
Potrivit Poliției, cei cinci reținuți au vârste cuprinse între 34 și 63 de ani. Aceștia ar fi acționat în comun cu angajați cu funcții de ingineri, maiștri, contabili și pădurari în cadrul întreprinderilor vizate.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate 800 000 de lei care ar fi o parte din profitul ilegal obținut.

Stiri relevante
08.08.2026
02:36
224
Rubio anunță sfârșitul „supapelor de scăpare” pentru Cuba și prevede o traiectorie ireversibilă către un alt viitor
08.08.2026
02:03
255
SUA și UE strâng la maximum șurubul sancțiunilor împotriva Rusiei: lovitură dură pentru industria petrolului, gazelor și „flota fantomă”
08.08.2026
01:52
295
Rusia respinge acuzațiile privind drona de la aeroportul Leipzig și denunță incidentul drept „provocare înscenată”
08.08.2026
01:12
276
Vreme mai răcoroasă și cu averse în Republica Moldova, sâmbătă 08.08.2026
08.08.2026
00:59
303
Spania răspunde Italiei: controale la frontieră pentru călătorii din Italia pe fondul crizei migranților din Ceuta
08.08.2026
00:25
309
Cercetători IT au descoperit mii de site-uri și instituții publice din Polonia vulnerabile la atacuri cibernetice
08.08.2026
00:19
407
FSB, noul „manager” al Rusiei: serviciile secrete capătă puteri nelimitate, iar elita tremură că „nimeni nu știe după cine vor veni”
07.08.2026
23:14
478
Senatul SUA adoptă „Legea Lindsey Graham” de sancționare a Rusiei și Iranului, care extinde puterile tarifare ale lui Trump și deschide un nou front de dispută în Camera Reprezentanților
07.08.2026
23:04
405
Zelenski la Belgrad: prima vizită în Serbia de la începutul războiului cu Rusia tensionează relațiile Belgrad–Moscova
07.08.2026
22:07
546
Ungaria, cu centrala nucleară Paks la doar 10% capacitate, reevaluează proiectul Paks 2 cu Rosatom din cauza nivelului scăzut al Dunării
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
Top stiri
08.08.2026
02:36
199
Rubio anunță sfârșitul „supapelor de scăpare” pentru Cuba și prevede o traiectorie ireversibilă către un alt viitor
08.08.2026
02:03
238
SUA și UE strâng la maximum șurubul sancțiunilor împotriva Rusiei: lovitură dură pentru industria petrolului, gazelor și „flota fantomă”
08.08.2026
01:52
279
Rusia respinge acuzațiile privind drona de la aeroportul Leipzig și denunță incidentul drept „provocare înscenată”
08.08.2026
01:12
265
Vreme mai răcoroasă și cu averse în Republica Moldova, sâmbătă 08.08.2026
08.08.2026
00:59
293
Spania răspunde Italiei: controale la frontieră pentru călătorii din Italia pe fondul crizei migranților din Ceuta
08.08.2026
00:25
299
Cercetători IT au descoperit mii de site-uri și instituții publice din Polonia vulnerabile la atacuri cibernetice
08.08.2026
00:19
395
FSB, noul „manager” al Rusiei: serviciile secrete capătă puteri nelimitate, iar elita tremură că „nimeni nu știe după cine vor veni”
07.08.2026
23:14
467
Senatul SUA adoptă „Legea Lindsey Graham” de sancționare a Rusiei și Iranului, care extinde puterile tarifare ale lui Trump și deschide un nou front de dispută în Camera Reprezentanților
07.08.2026
23:04
396
Zelenski la Belgrad: prima vizită în Serbia de la începutul războiului cu Rusia tensionează relațiile Belgrad–Moscova
07.08.2026
22:07
532
Ungaria, cu centrala nucleară Paks la doar 10% capacitate, reevaluează proiectul Paks 2 cu Rosatom din cauza nivelului scăzut al Dunării
07.08.2026
21:20
553
WSJ: Serviciile secrete americane avertizează că Putin ar putea testa solidaritatea NATO printr-o incursiune limitată, posibil chiar din această toamnă
07.08.2026
20:08
551
Dronă cu explozibil doborâtă cu piciorul pe aeroportul NATO Leipzig/Halle. Ancheta vizează o posibilă operațiune de terorism de stat
07.08.2026
19:45
539
Moldova, în zona statelor pașnice: cum arată clasamentul mondial al păcii în 2026
07.08.2026
19:41
515
De ce economia UE ajunge în 2026 la doar 71% din cea a SUA și ce înseamnă asta pentru România
07.08.2026
19:39
551
Frații Andrew și Tristan Tate cer eliberarea din închisoarea din Miami și contestă extrădarea în Marea Britanie pentru acuzații de viol și trafic de persoane
07.08.2026
19:37
556
Cum se poziționează Moldova în topul mondial al guvernelor cu cele mai mari cheltuieli publice
07.08.2026
18:33
544
Elevii din Republica Moldova, debut de succes la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială: o medalie de argint și două de bronz la Astana
07.08.2026
17:22
882
Premierul Tofan recunoaște riscul de securitate al programului rusesc 1C, dar anunță că renunțarea Moldovei va fi doar treptată, pentru a evita „revoluția” contabililor
07.08.2026
16:58
565
CNA instruiește angajații Agenției de Investiții și ai sistemului penitenciar pentru prevenirea corupției și promovarea integrității
07.08.2026
16:34
559
Pericol excepțional de incendii pe întreg teritoriul țării: recomandările pompierilor pentru populație
07.08.2026
16:30
583
Madridul amenință Roma cu contramăsuri dacă Italia nu renunță la controalele la frontieră pentru călătorii din Spania
07.08.2026
16:25
533
Incendiile s-au redus cu 40% în iulie 2026: măsurile IGSU salvează vieți și bunuri de milioane în Republica Moldova
07.08.2026
16:10
541
Ministerul Agriculturii lansează program de sprijin pentru 160 de femei din gospodăriile rurale, cu investiții în soluții verzi și reziliente la schimbările climatice
07.08.2026
16:03
560
Preparatele injectabile și comprimatele ascunse într-un colet poștal pe ruta Ucraina–Israel, depistate pe Aeroportul Chișinău
07.08.2026
15:41
700
Primar din vestul Atenei, arestat preventiv pentru incendiul de pădure care a distrus peste 10.000 de hectare și pentru legături cu un parc eolian din zonă
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
Actualitate
Parteneri
Actualitate
Rubio anunță sfârșitul „supapelor de scăpare” pentru Cuba și prevede o traiectorie ireversibilă către un alt viitor
SUA și UE strâng la maximum șurubul sancțiunilor împotriva Rusiei: lovitură dură pentru industria petrolului, gazelor și „flota fantomă”
Rusia respinge acuzațiile privind drona de la aeroportul Leipzig și denunță incidentul drept „provocare înscenată”
Vreme mai răcoroasă și cu averse în Republica Moldova, sâmbătă 08.08.2026
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri