DECLARAȚIE: România va face parte din nucleul dur al Europei atunci când va fi în zona euro
1858
România ar trebui să își asume ferm un calendar de aderare la Euro, aderarea la moneda euro fiind un pas important și pentru stabilitatea geopolitică a României, dar și dovada că Bucureștiul va deveni parte din nucleul dur al Europei în contextul dezbaterii privind Europa cu mai multe viteze, consideră fostul premier Dacian Cioloș, într-un editorial pentru Hotnews.ro.
Opinia fostului șef al guvernului survine în contextul în care România, prin vocea președintelui, dar și a guvernului, respinge categoric o Europă cu două sau mai multe viteze sau o uniune a cercurilor concentrice.
„Nu este deloc suficient ca România să spună nu, nu vrem mai multe viteze în Europa. Această abordare autocentrică ne poate scoate automat din joc”, este de părere Cioloș, care face un apel ca România să își arate contribuția și propunerile concrete în dezbaterea privind viitorul UE.
Fostul prim-ministru își exprimă convingerea că viitorul României nu poate fi la periferia Europei și că pentru a face parte din nucleul dur al Uniunii Europene, atunci trebie să aderăm la moneda unică europeană.
„Nucleul dur se va forma inevitabil în zona Euro. România ar trebui să își asume ferm un calendar de aderare la Euro. Este un angajament pe care ni l-am luat în momentul aderării și pe care l-am amânat fără nicio perspectivă. Există costuri care trebuie limitate, există riscuri care trebuie cântărite. Cu siguranță, imposibilitatea de a mai folosi rata de schimb pentru a contracara șocuri și axarea doar pe o politică a prețurilor, în contextul în care piața nu este perfect flexibilă, nu vor fi măsuri ușoare, dar 19 state membre fac deja asta, inclusiv state cu foste economii planificate sub fostul regim comunist. Există oportunități mult mai importante, având în vedere că și zona euro se va consolida, vorbindu-se din ce în ce mai mult de crearea unui mecanism de stabilizare comun. Dar dincolo de aceasta, aderarea la euro este un pas important si pentru stabilitatea geo-politică a României. Vom face parte din nucleul dur al Europei în mod implicit atunci când vom fi în zona Euro”, a transmis Cioloș.
Dacian Ciolos a fost premier al României (noiembrie 2015- ianuarie 2017), comisar european pentru agricultură (2010-2014) și ministru al Agriculturii (2007-2008).
Imediat după votul favorabil privind Brexit, liderii UE-27 au demarat un proces de reflecție privind viitorul UE care să coincidă cu aniversarea a 60 de ani la semnarea Tratatelor de la Roma privind înființarea Comunităților Europene. În același context, Parlamentul European a votat la mijlocul lunii februarie 3 rapoarte nelegislative privind viitorul UE din trei perspective – valorificarea potențialului Uniunii conform actualului tratat de funcționare, oportunitățile privind un nou tratat UE și întărirea zonei euro – iar președintele Comisiei Europene a prezentat o Carte Albă privind viitorul UE cu cinci scenarii de integrare, în care prezintă modul în care Europa ar putea evolua până în 2025, în funcție de modul în care alege să răspundă. Unul dintre cele mai periculoase scenarii este considerat Europa cu mai multe viteze, plan pe care Franța, Germania, Italia și Spania par dispuse să-l susțină după summitul comun de la Versailles de pe 6 martie.
Cele cinci scenarii prezentate de Jean-Claude Juncker se referă la: 1) o Europă care continuă pe același drum ca până acum; 2) o Europă care își restrânge politicile numai asupra pieței unice; 3) o Europă în care cei care doresc mai mult realizează mai mult – Europa cu mai multe viteze și cu cercuri concentrice; 4) o Europă care face mai puțin, dar mai eficient; 5) sau o Europă în care statele membre decid să pună în comun mai multe competențe, resurse și puteri decizionale în toate domeniile.
Totodată, la Consiliul European de săptămâna trecută, liderii UE-27 și-au expus punctele de vedere privind scenariile propuse de președintele Comisiei în Carta Albă și au agreat în mod informal asupra liniilor directoare ale declarației ce va fi adoptată la Roma, document asupra căruia și România, prin vocea președintelui Klaus Iohannis, și-a transmis contribuția, scrie caleaeuropeana.ro.
19.01.2026
05:32
328
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
432
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
628
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
927
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
939
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
572
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
1056
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
646
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
768
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
596
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
19.01.2026
05:32
327
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
431
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
626
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
926
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
932
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
572
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
1055
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
646
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
768
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
596
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
785
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
728
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
662
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
789
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
709
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
1049
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
951
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
912
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
1159
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
969
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
1136
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1322
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1265
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1443
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1223
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














