DECLARAȚIE din Parlamentul de la București: Cazul George Simion poate duce la DETERIORAREA relațiilor speciale și privilegiate dintre cele două state românești
2619
Cazul liderului Platformei „Acțiunea 2012”, George Simion, care a fost declarat, luni-seară, indezirabil pe teritoriul R. Moldova pentru o perioadă de cinci ani, reprezintă „abuzuri de natură să limiteze drepturile cetățenilor români la libera circulație și la exprimarea opiniilor”.
Acuzația a fost lansată de către deputatul Partidului Mișcarea Populară, Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, care a susținut astăzi o declarație de la tribuna Camerei Deputaților privind interdicția de intrare timp de cinci ani în Republica Moldova a lui George Simion.
Constantin Codreanu susține că autoritățile române au obligația de a verifica dacă există sau nu vreun pericol real din partea unui cetățean român la adresa ordinii publice și a securității naționale a celui de al doilea stat românesc, așa cum ar lăsa să se înțeleagă, absolut neîntemeiat, autoritățile în exercițiu de la Chișinău.
„În noaptea de 1 spre 2 octombrie curent, un cetățean român a fost declarat indezirabil pentru următorii cinci ani și îndepărtat de pe teritoriul Republicii Moldova. Este vorba despre George Nicolae Simion, președintele Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”, văzut de regimul Plahotniuc-Dodon drept un „pericol pentru securitatea națională și ordinea publică. Cetățeanul român George Simion a fost escortat până în vama Albița, îndepărtarea făcându-se într-o manieră susceptibilă de aplicarea forței fizice de către angajați ai Biroului Migrație și Azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Cele întâmplate sunt abuzuri de natură să limiteze drepturile cetățenilor români la libera circulație și la exprimarea opiniilor. Aceste abuzuri pot conduce la deteriorarea relațiilor speciale și privilegiate dintre cele două state românești ale noastre. Ele urmăresc descurajarea și suprimarea mișcării unioniste din Republica Moldova susținută tot mai mult de către românii de peste Prut”, a declarat Constantin Codreanu.
Deputatul, originar din R. Moldova, s-a arătat convins că liderul Platformei Unioniste „Acțiunea 2012” nu a întreprins niciodată acțiuni care să prezinte „pericol pentru securitatea națională și ordinea publică” din stânga Prutului.
„Singurele sale activități publice în Republica Moldova se înscriu perfect în limitele legale. Opiniile unioniste exprimate de George Simion, ca și militantismul unionist în general, nu pot prezenta niciun fel de pericol real pentru securitatea națională și ordinea publică din Republica Moldova. Cel mai convingător argument în acest sens este existența unor partide unioniste înregistrate legal la Chișinău”, a mai declarat deputatul.
Codreanu s-a întrebat dacă guvernarea de la Chișinău lansează astfel lupta înpotriva unionismului în R. Moldova.
„Întrebarea noastră firească este dacă regimul Plahotniuc-Dodon luptă doar cu un cetățean al României care nu a comis nimic reprobabil sau luptă cu ideea unionistă în general? În ultimul timp a devenit tot mai clar că militantismul unionist este văzut la Chișinău drept un pericol la adresa regimului Plahotniuc-Dodon, ceea ce însemnă că acest regim va putea recidiva în cazul oricărui cetățean român care militează pentru Unire. Astfel, am ajuns în situația în care regimul antidemocratic Plahotniuc-Dodon reprezintă el însuși o problemă de securitate pentru România și pentru români. Ieri, am interpelat Ministerul Afacerilor Externe asupra cazului, cerând luarea de măsuri, conform legii, pentru clarificarea situației, solicitarea de explicații și remedierea cazului. Ideea unionistă este una legitimă. Ea reprezintă un test pentru orice guvernant de la București și Chișinău. Mai ales acum, în anul în care marcăm Centenarul Marii Uniri. Oricine luptă împotriva acestei idei va pierde. Reunirea României cu Republica Moldova este un ideal sfânt și perfect democratic. Nimeni și nimic nu-i va putea sta în cale. ReUnirea este iminentă!”, și-a încheia declarația deputatul Constantin Codreanu.
Menționăm că George Simion a fost expulzat în noaptea de luni spre marți din R. Moldova, acesta acuzând faptul că a fost bătut. Autoritățile responsabile de la Chișinău au respins faptul că George ar fi fost maltratat înainte de a fi predat autorităților de peste Prut și spun că au luat decizia la solicitarea serviciilor speciale de la Chișinău.
27.04.2026
21:45
347
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
27.04.2026
21:17
341
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
27.04.2026
21:12
345
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
27.04.2026
20:44
414
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
473
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
27.04.2026
19:32
422
Centralele pe gaz pentru centrele de date, tot mai scumpe: costurile de construcție au urcat cu 66% în doar doi ani
27.04.2026
18:25
552
Europa își taie dependența de giganții tech americani și mizează pe „tehnologie suverană” și soluții open source
27.04.2026
17:52
617
China blochează preluarea de 2 miliarde de dolari a startup‑ului Manus de către Meta, zguduind planurile americane în cursa pentru agenți AI
27.04.2026
17:12
491
Gigantul american Itron, furnizor de infrastructură energetică, recunoaște un atac cibernetic asupra rețelei interne
27.04.2026
16:38
586
MEC a înmânat 330 de drapele liceelor din țară, de Ziua Drapelului, în Piața Marii Adunări Naționale
27.04.2026
21:45
331
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
27.04.2026
21:17
324
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
27.04.2026
21:12
330
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
27.04.2026
20:44
402
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
461
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
27.04.2026
19:32
410
Centralele pe gaz pentru centrele de date, tot mai scumpe: costurile de construcție au urcat cu 66% în doar doi ani
27.04.2026
18:25
535
Europa își taie dependența de giganții tech americani și mizează pe „tehnologie suverană” și soluții open source
27.04.2026
17:52
604
China blochează preluarea de 2 miliarde de dolari a startup‑ului Manus de către Meta, zguduind planurile americane în cursa pentru agenți AI
27.04.2026
17:12
479
Gigantul american Itron, furnizor de infrastructură energetică, recunoaște un atac cibernetic asupra rețelei interne
27.04.2026
16:38
576
MEC a înmânat 330 de drapele liceelor din țară, de Ziua Drapelului, în Piața Marii Adunări Naționale
27.04.2026
16:35
450
OpenAI pregătește un smartphone cu agenți AI care ar putea înlocui aplicațiile clasice
27.04.2026
14:29
654
Percheziții la „Moldelectrica” într-un dosar de gestionare ilegală a deșeurilor periculoase și licitație trucată: contracte de peste 4 milioane și 4 rețineri
27.04.2026
13:31
486
Peste 77 de milioane de lei în subvenții, autorizate pentru agricultură și zootehnie în doar patru zile
27.04.2026
13:23
541
Meta pariază pe energie solară din spațiu: sateliți care trimit noaptea lumină infraroșie către parcurile fotovoltaice pentru centrele sale de date
27.04.2026
12:19
753
Judecătoria Chișinău a dispus arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice
27.04.2026
11:52
551
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
27.04.2026
11:31
607
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
27.04.2026
10:58
616
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
27.04.2026
10:06
625
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
27.04.2026
09:34
809
Escrocul care „făcea să dispară” bani la schimbul de bancnote, condamnat la 3 ani de închisoare și expulzat din R. Moldova
27.04.2026
08:22
592
Horoscopul zilei 27.04.2026
819
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
849
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
925
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
26.04.2026
20:31
887
Maia Sandu, la Cernobîl: Lecțiile unui regim care și-a sacrificat oamenii și nevoia de a apăra în comun siguranța nucleară
26.04.2026
18:46
831
Alertă meteo cod portocaliu de vânt – 26.04.2026, orele 10–21
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.27
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














