DECLARAȚIE // Centrul PEN din R. Moldova: Opriți distrugerea Grădinii publice „Ștefan cel Mare”!
1774
Facebook Centrul PEN din Republica Moldova – filială a Asociației Mondiale a Scriitorilor cu sediul la Londra – urmărește cu îngrijorare scandalul provocat de intenția companiei private „Finpar Invest” de a construi un complex hotelier de 5 stele cu cel puțin 13 etaje în locul fostei cafenele „Guguță” din Grădina publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău.
După ce a intrat, prin mai multe operațiuni obscure, în proprietatea acestui teren, firma „Finpar Invest” refuză să țină cont de orice normă legală, sfidează doleanțele cetățenilor, urmărindu-și în exclusivitate propriile interese de afaceri. Construcția unui asemenea hotel va desfigura iremediabil Grădina Publică „Ștefan cel Mare” – un loc cu profunde semnificații istorice pentru Mișcarea de Eliberare Națională și Democratică din anii 1987-1991 și pentru cultura din Republica Moldova, deoarece găzduiește Aleea Clasicilor Români și alte monumente istorice, fiind și o zonă de agrement îndrăgită de locuitorii și oaspeții Chișinăului.
Din punct de vedere ecologic, construirea hotelului va fi o adevărată catastrofă: aglomerarea care se va crea va produce o mare poluare fonică și un aer irespirabil din cauza gazelor de eșapament, va provoca defrișarea arborilor, va perturba atmosfera unică a Grădinii – locul de desfășurare a unor tradiționale manifestații culturale, a unor concerte, expoziții sub cerul liber, festivaluri ale artelor și tradițiilor folclorice.
Cerem Consiliului Municipal Chișinău, care se află în contencios juridic cu firma „Finpar Invest”, să depună toate eforturile pentru a nu permite construcția hotelului și a returna acest teren în proprietatea municipalității.
Cerem Ministerului Culturii, Ministerului Mediului, Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor și altor instituții de stat cu atribuții în acest domeniu din Republica Moldova să-și formuleze punctul de vedere în legătură cu intenția „Finpar Invest” de a construi un hotel în Grădina publică „Ștefan cel Mare”.
Facem apel la asociațiile de creație: Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Arhitecților, Uniunea Editorilor, Uniunea Artiștilor Plastici, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Teatrală ș.a. să se alăture eforturilor societății civile și ONG-urilor de mediu pentru a nu permite devastarea Grădinii Publice „Ștefan cel Mare”.
Invităm candidații la primăria Chișinău, angajați în cursa pentru alegerile locale din 14 iunie a.c., să-și prezinte viziunea asupra acestei probleme.
Dezbaterile publice din data de 17 mai 2015, organizate de primăria mun. Chișinău, ar trebui să fie o bună ocazie pentru toți cei interesați să schimbe opinii și argumente, care să conducă la identificarea celei mai potrivite soluții, în conformitate cu interesul public, salvând integritatea acestui parc celebru din centrul istoric al capitalei. Nu vrem ca aceste dezbateri să fie o simplă formalitate, o altă întâlnire ratată, de felul „consultărilor publice” din 27 februarie a.c.
Ca asociație a scriitorilor, Centrul PEN din Republica Moldova consideră că pe locul fostei cafenele „Guguță” din Grădina publică „Ștefan cel Mare” ar trebui să se edifice o instituție de cultură, de exemplu, o librărie modernă, multifuncțională, așa cum există în țările Europei civilizate, care să fie un important punct de atracție al orașului nostru și un spațiu select pentru evenimente artistice de prestigiu.
Vitalie Ciobanu,
Președinte Centrul PEN din Republica Moldova
8 mai 2015, Chișinău
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
16.09.2026
01:47
16.09.2026
01:20
16.09.2026
00:33
15.09.2026
23:14
15.09.2026
23:11
15.09.2026
22:45
15.09.2026
21:17
15.09.2026
21:11
15.09.2026
20:35
15.09.2026
20:03
15.09.2026
20:02
15.09.2026
20:00
15.09.2026
19:38
15.09.2026
19:18
15.09.2026
19:09
15.09.2026
19:07
15.09.2026
19:00
15.09.2026
18:59
15.09.2026
18:51
15.09.2026
18:37
15.09.2026
18:30
15.09.2026
18:27
15.09.2026
18:20
15.09.2026
17:46
15.09.2026
17:43
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Horoscopul zilei 08.09.2026


















