DECLARAŢIE: „R. Moldova se află pe graniţa dintre lumi”. Care sunt RISCURILE şi SOLUŢIILE
1675
infoprut.ro
Republica Moldova nu este conectată la o zonă economică mare, aflându-se pe granița dintre lumi, pe falia neutralității, iar această inerție în a alege o variantă, spre Vest sau spre Est, o ține blocată. De această părere este expertul în economie Petrișor Peiu, care a ținut sâmbătă la Chișinău o prelegere sub genericul „Analiza scenariilor posibile de viitor pentru Republica Moldova”.
Evenimentul a fost organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, în parteneriat cu organizația non-guvernamentală „Radio DATINA” și cu sprijinul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei (AȘM).
„Nu este alt parcurs pe care și-l imaginează Uniunea Europeană decât Acordul de Asociere, dar asta nu înseamnă integrare, ci că ești în rând cu Ucraina sau cu Armenia”, a vorbit Peiu despre perspectiva aderării Repubicii Moldova la UE. „Uniunea Europeană se teme să înglobeze un teritoriu neclar, cu serioase probleme de securitate”, a precizat acesta, adăugând și că Bruxelles-ul este ocupat în prezent să găsească rezolvări la alte probleme, precum cea a refugiaților.
Petrișor Peiu a apreciat că ieșirea din impas a Republicii Moldova s-ar putea realiza prin intrarea sub umbrela NATO, care ar soluționa problema de securitate, punct nodal în viziunea experților.
„Este iluzoriu să crezi că în lipsa unor tratate, a unor obligații către Occident poți evita mari acte de corupție”, a apreciat Peiu, care a făcut referire și la „jaful secolului”. „Cetățenii Republicii Moldova vor plăti prin TVA sau altceva zeci de ani consecințele furtului miliardului”, a avertizat acesta. „Când ești pe graniță, nimeni nu te poate oblige să faci nimic. În România nu se întâmplă asta, sunt pedepsiți premieri, miniștri. Când ești pe graniță nu atragi firme, nu atragi bani, iar situația de înapoiere va continua”, a menționat Peiu, care a amintit și de regiunea transnistreană, plasată „la granița graniței”. „Și ei sunt ai nimănui acolo, nu răspund în fața nimănui, nu au nicio obligație”, aspecte care în opinia lui Petrișor Peiu generează prăpastia economică în care această regiune se regăsește.
O soluție pentru ieșirea din criza prelungită cu care se confruntă Republica Moldova ar fi unirea cu România, a punctat specialistul Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN). „Este o chestiune reală, de discutat între specialiști, în mediul academic. Să imaginăm un model, să vedem care sunt costurile, cum poate fi această Unire făcută”, a îndemnat Petrișor Peiu.
Citiţi mai multe la subiect pe infoprut.ro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
08.08.2026
12:24
08.08.2026
11:46
08.08.2026
11:07
08.08.2026
10:28
08.08.2026
09:39
08.08.2026
08:38
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
Trump denunță ca „rușine națională” blocarea în justiție a grandioasei săli de bal de la Casa Albă și promite apel la Curtea Supremă
Victimă a imaginilor deepfake cere reguli mult mai dure pentru inteligența artificială periculoasă
Trei morți, între care un copil, în urma atacurilor rusești cu rachete lângă Kiev
Artiști independenți, în luptă cu copiile de pe internet: lucrări „furate” și vândute ieftin pe platforme globale
















