DECARAȚIE // Aderarea României la NATO a determinat creșterea economică de peste Prut și a ajutat R. Moldova să scape de substanțele chimice periculoase
1592
Aderarea României la NATO a avut mai multe efecte pozitive, printre care asigurarea securității, a stabilității și crearea premiselor de creștere economică, România fiind acum lider în ceea ce privește creșterea economică printre țările UE.
Declarația îi aparține Ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, care a susținut pe 5 octombrie curent, la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, prelegerea publică „Rolul NATO și al României în consolidarea securităţii și stabilităţii în regiunea Mării Negre”. Evenimentul a fost organizat de către Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova.
Ambasadorul României le-a spus studenților de la Cahul că Alianța Nord Atlantică reprezintă o structură politico-militară perfect adaptată realităților și provocărilor actuale, fiind o organizație centrată pe apărarea colectivă, dar deschisă cooperării și angajării constructive în dialog a statelor partenere, inclusiv prin programe educaționale și de colaborare științifică.

Un comunicat de presă al Ambasadei României la Chișinău arată că diplomatul a prezentat, de asemenea, provocările de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, precum și mecanismele de cooperare specifice pe care NATO le derulează cu statele partenere, insistând asupra cazului particular al Republicii Moldova. A evidențiat, în acest sens, Fondul fiduciar pentru distrugerea substanțelor chimice periculoase și a pesticidelor, la care și România a avut o contribuție financiară semnificativă, precum și programele de cooperare derulate sub egida Știință pentru Pace.
În contextul vizitei la Cahul, ambasadorul României a avut o întrevedere cu primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, și cu rectorul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu", prof. univ. dr.hab. Andrei Popa.
În cadrul întrevederii cu primarul Nicolae Dandiș, cei doi oficiali au abordat o serie de subiecte privind implementarea proiectelor investiționale derulate de România în Cahul: renovarea instituțiilor preșcolare și reconstrucția clădirii teatrului „Bogdan Petriceicu Hașdeu”. Un subiect important l-a constituit proiectul încheiat de reabilitare a Centrului Regional de Transfuzie a Sângelui de la Cahul.
În cadrul întâlnirii cu rectorul Universității din Cahul, Ambasadorul României s-a referit la impactul pozitiv pe care un centru universitar îl are pentru viața comunității în general, referindu-se, în particular, la colaborarea în cadrul extensiunilor universitare ale instituțiilor de învățământ superior din România, la Cahul și Bălți. De asemenea, cei doi interlocutori au evocat importanța unei infrastructuri școlare moderne în animarea centrelor universitare.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.08.2026
04:43
07.08.2026
02:54
07.08.2026
01:19
07.08.2026
01:10
07.08.2026
00:49
07.08.2026
00:38
07.08.2026
00:34
06.08.2026
23:34
06.08.2026
22:42
06.08.2026
22:40
06.08.2026
21:56
06.08.2026
21:31
06.08.2026
21:19
06.08.2026
20:47
06.08.2026
20:40
06.08.2026
20:03
06.08.2026
19:58
06.08.2026
19:48
06.08.2026
19:46
06.08.2026
19:20
06.08.2026
18:36
06.08.2026
18:28
06.08.2026
17:59
06.08.2026
17:57
Moldova și Japonia pregătesc noi proiecte și consultări politice pentru marcarea a 35 de ani de relații diplomatice
Ploi puternice și vânt violent în nordul și centrul țării: intervenții IGSU pentru copaci doborâți și acoperișuri avariate
Marea Mediterană fierbe la Mallorca: apa mării a atins un record de 33 de grade Celsius, cu patru grade peste media normală
Sentințe cu închisoare cu suspendare pentru doi francezi judecați după moartea streamerului Raphaël Graven transmisă live pe Kick
















