Decizie ISTORICĂ: Numele unui județ din România se va SCHIMBA
7429
Wikipedia
Un grup de iniţiativă, format din reprezentanţii unor asociaţii, ai autorităţilor judeţene şi locale, dar şi parlamentari din toate partidele, s-a reunit recent la Caracal pentru a propune adăugarea la numele judeţului Olt a denumirii de Romanaţi, ca reparaţie istorică.
Din grupul de iniţiativă fac parte reprezentanţii unor asociaţii din Caracal, dar şi prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul din Caracal, Liviu Radu, viceprimarul Octavian Stănescu, alături de senatorii Paul Stănescu, Renică Diaconescu( ambii PSD), Simina Mirea (PNL) şi deputaţii social-democraţi Florin Iordache, Marius Iancu, Alexandru Stănescu şi Dan Ciocan.
De asemenea, iniţiativei de adăugare a numelui de Romanaţi la cel al judeţului Olt au aderat şi episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Sebastian.
Senatorul Paul Stănescu a afirmat că modificarea numelui judeţului în Olt-Romanaţi ar întări identitatea sa cultural-istorică.
„Vreau ca această întâlnire să nu fie politică sub nicio formă, ci una civică. De aceea am invitat şi toţi parlamentarii de Olt, senatori şi deputaţi din toate partidele. Au venit o parte, dar cu toţii sunt de acord cu demersul nostru. Ceea ce am început noi astăzi este un proiect care ne-am dori să aibă o finalitate. Totul a pornit de la o idee care s-a propagat în mintea multora dintre noi. Nu vrem să schimbăm denumirea judeţului Olt, ci să adăugăm şi Romanaţi. Eu cred este o chestiune profundă să facem acest lucru pentru că, în primul rând, vorbim de o reparaţie morală pentru toţi cei care au locuit într-un judeţ cu o istorie importantă, atestat în 1496, pe timpul domnitorului Radu cel Mare. Eu cred că identitatea cultural-istorică a judeţului nostru se va întări foarte mult”, a afirmat parlamentarul, citat de Gândul.
El a adăugat că schimbarea nu îi va afecta pe cetăţeni, în sensul că aceştia nu vor fi nevoiţi să-şi schimbe actele de identitate sau numerele de înmatriculare ale autoturismelor.
”Am considerat că este foarte important să ne întâlnim şi cu colegii noştri parlamentari, indiferent de ce coloratură politică ar fi ei, pentru că din punct de vedere tehnic sunt două faze. Mai întâi, un referendum pe care îl convoacă preşedintele Consiliului Judeţean Olt. Apoi, dacă referendumul e valid, urmează promovarea unei legi în Parlament cu noul nume al judeţului, Olt-Romanaţi. Trebuie să precizăm în lege că nu se vor schimba documentele cetăţenilor, ci totul se va întâmpla atunci când acestea vor expira. Avem nevoie de majoritatea în Parlament şi nu vă ascund că şi politic am cerut partidului din care fac parte să-şi dea acordul pentru acest lucru”, a spus Stănescu.
Demersul grupului de iniţiativă nu are nici oprelişti constituţionale, potrivit senatorului Stănescu.
„Eu şi domnul deputat Iordache am fost la preşedintele Curţii Constituţionale, domnul Valer Dorneanu, cu care am avut o discuţie pe această temă. Nu sunt probleme de constituţionalitate”, a mai spus el.
După o perioadă de informare a cetăţenilor judeţului, în această toamnă ar urma să fie organizat un referendum pentru adoptarea noii denumiri. Ulterior, rezultatul plebiscitului se va concretiza într-o lege pe care iniţiatorii vor să o aprobe, până la sfârşitul acestui an.
Cel care va chema oltenii la referendum este preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, acesta ţinând să precizeze că demersul reprezintă doar o reparaţie istorică şi nu are alt substrat, iar cetăţenii nu vor avea de suferit în vreun fel.
„Acum un an, când am sărbătorit un anumit număr de ani de când este atestat judeţul Romanaţi, a reapărut această idee. Eram în sala Teatrului Naţional şi s-a vorbit de o măsură reparatorie prin adăugarea numelui de Romanaţi la Olt. De atunci am spus că sunt de acord cu această idee atât timp cât ea va căpăta o conotaţie serioasă pe care s-o putem transforma într-un referendum. Iată că astăzi, după mai multe întâlniri la care am fost invitat şi o serie de adrese, este prima întâlnire serioasă, într-un grup mai mare. Cred că alături de noi, oamenii din Romanaţi, reprezentanţii publici ai instituţiilor şi reprezentanţii oamenilor din judeţul Olt, la următoare întâlnire a acestui grup de iniţiativă e nevoie să adere şi mai mulţi oameni din cultură şi reprezentanţi din partea cealaltă a Oltului, din vechiul judeţ Olt. Este foarte important să plecăm cu ideea că nu se schimbă nimic, e vorba despre o reparaţie istorică şi despre adăugarea la numele actual a cuvântului Romanaţi. Nimeni nu trebuie să încerce să transforme aceste demers în altceva decât ceea ce trebuie să fie”, a afirmat Oprescu.
Liderii din grupul de iniţiativă au luat drept exemplu experienţa înfiinţării unei episcopii noi în judeţul Olt, care a preluat denumirea de „Slatinei şi Romanaţilor”.
02.05.2026
17:29
43
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
02.05.2026
16:29
187
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
347
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
389
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
451
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
470
Horoscopul zilei 02.05.2026
02.05.2026
02:37
596
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
594
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
649
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
01.05.2026
19:44
685
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
905
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
741
Horoscopul zilei 01.05.2026
02.05.2026
16:29
111
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
308
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
383
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
444
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
466
Horoscopul zilei 02.05.2026
02.05.2026
02:37
590
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
588
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
645
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
01.05.2026
19:44
676
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
899
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
738
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
941
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
919
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
963
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
879
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
887
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
981
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
874
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
871
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
839
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
877
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
851
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
998
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
948
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
760
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














