DECIZIA ÎN DOSARUL COPILULUI UCIS DE MAIDANEZI. Proprietarul terenului - închisoare cu suspendare, iar familia primeşte 2,4 milioane de euro


Magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 l-au condamnat vineri pe Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului unde a fost ucis un copil de maidanezi, în anul 2013, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
De asemenea, familia lui Ionuţ, copilul omorât, va primi daune de 2,4 milioane de euro de la proprietarul terenului şi de la ADP, dar decizia nu este definitivă.
Constantin Ciorăscu este acționar și administratorul firmei SC Tei Rezidențial SRL, care deține terenul pe care a fost ucis Ionuț Anghel.
De asemenea, instanța a condamnat Administrația Domeniului Public Sector 2 București la plata unei amenzi penale de 300 000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, aceeași sumă urmând să achite și SC Tei Rezidențial SRL București, scrie Libertatea.
Pe latură civilă, judecătorii au decis ca Administrația Domeniului Public Sector 2 București, SC Tei Rezidențial SRL București și Constantin Ciorăscu să plătească în solidar următoarele sume: 600 000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Ion Valentin Anghel (tatăl lui Ionuț), 600 000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Felicia Andreea Felicia (mama lui Ionuț) și 1,2 milioane euro cu titlu de daune morale către Andrei Anghel (fratele mai mare al lui Ionuț).
Magistrații au menținut sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile ale firmei SC Tei Rezidențial SRL, până la concurența sumei de 1,7 milioane euro.
Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie 2013, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei.
Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul preciza că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind acoperit cu sute de muşcături de câini.
Familia băiatului ucis de maidanezi ceruse daune de aproape trei milioane de euro de la proprietarul terenului pe care s-a întâmplat tragedia şi de la Administraţia Domeniului Public, singurii inculpaţi în dosar. Cea mai mare sumă fusese cerută de Andrei, fratele în vârstă de 6 ani, pentru că ar fi suferit un şoc dublu: trauma trăită în momentul atacului şi durerea pricinuită de pierderea fratelui său.









































































