Decizia CEDO privind măsura confiscării sumelor de bani nedeclarate la vamă ce exced 10.000 euro
6487
La data de 22 octombrie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre împotriva României (Aplicația nr. 41845/12 , cazul Ozair v. România) prin care a constatat încălcarea art. 1 Protocol 1 din Convenție acordând aplicantului daune materiale în cuantum de 80.000 dolari.
În speță, aplicantul a arătat că prin confiscarea sumei de 80.000 dolari pe care acesta nu a declarat-o la autoritatea vamală la intrarea în țară și prin aplicarea amenzii de 8.000 euro i-a fost încălcat dreptul la proprietate garantat de art. 1 Protocol 1 CEDO. În fața instanței naționale, dl Ozair a arătat că deținea această sumă de bani din vânzarea mașinii și a părții din apartament pe care le deținea în București. Instanța națională a respins apărările acestuia, arătând că dl Ozair ar fi încercat să ascundă aceste sume de bani din moment ce se aflau în bagajul personal, pentru a nu le declara, iar potrivit legii era obligatorie confiscarea sumelor ce depășesc pragul de 10.000 euro și care nu au fost declarate în mod corespunzător.
În urma analizei Curții de la Strasbourg, aceasta a constatat că măsura în discuție are un caracter punitiv și descurajant, fiind lipsită de proporționalitate măsurii confiscării sumei de bani ce depășește pragul valoric de 10.000 euro, ca o sancțiune suplimentare față de amenda de 8.000 euro deja aplicată.
Având în vedere că, doar în 2018, Aeroportul Henri Coandă - cel mai mare aeroport din România - a fost tranzitat de un număr de 13,8 milioane de pasageri (potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti), această decizie pronunțată de Curtea de la Strasbourg prezintă un real interes față de modul în care legiuitorul va înțelege să pună de acord dispozițiile legale incidente.
2. Prevederile legale în discuție
Hotărârea de Guvern nr. 707/2006, prin care s-a aprobat Codul vamal 1 , prevede la art. 653 următoarele:
"i) neîndeplinirea de către persoanele fizice care trec frontiera a obligaţiei prevăzute la art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului, de declarare în scris, la autoritatea vamală, a numerarului în valută şi/sau în moneda naţională care este egal sau depăşeşte limita stabilită prin regulament, aflat asupra lor, în mijloacele de transport ori în bagajele însoţite sau neînsoţite, precum şi în colete. Numerarul nedeclarat în scris care depăşeşte limita stabilită de regulament se confiscă."
În schimb, Regulamentul privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate 2 prevede la art. 4 alin. (2) faptul că "În cazul nerespectării obligației de declarare prevăzute la articolul 3, numerarul poate fi reținut prin decizie administrativă , în conformitate cu condițiile prevăzute în temeiul legislației interne."
3. Argumentele avute în vedere de CEDO în constatarea încălcării art. 1 CEDO
3.1. Inexistența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit;
3.2. Nedovedirea faptului că amenda nu ar fi fost suficientă pentru atingerea scopului punitiv urmărit;
3.3. Neluarea în calcul de către instanța națională a documentelor prezentate de aplicant de unde rezulta că sumele de bani identificate în urma controlului aveau o proveniență licită.
4. Jurisprudența instanțelor naționale
În practica instanțelor din România au fost identificate 3 tipuri de hotărâri: (i) o primă categorie în care instanțele aplică cu prioritate dreptul european și consideră nelegală confiscarea sumelor de bani, (ii) o a doua categorie în care instanțele aplică exclusiv textul de lege național ce permite confiscsarea (iii) și o treia categorie care consideră că este nelegală confiscarea întregii sume, iar nu doar a excedentului pragului de 10.000 euro cu care persoana a fost identificată la vamă.
a) Decizia nr. 5192/19 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov
"În ceea ce privește sancțiunea complementară a confiscării, instanța apreciază că aceasta depășește limitele proporționalității.
Având în vedere jurisprudența C.E.D.O., instanța reține că poate verifica modul de individualizare și a sancțiunilor complementare, similare unor sancțiuni specifice dreptului penal, putând astfel aprecia asupra oportunității aplicării lor. În acest sens, instanța constată că sancțiunea complementară este aplicată de drept potrivit dispoziției legale incidente, astfel că poate aplica criteriile de individualizare a sancțiunii principale și în ceea ce privește sancțiunile complementare.
În acest reține că potrivit art. 4 alin. 2 din Regulamentul nr. 1889/2005, în cazul nerespectării obligației de declarare prevăzute la articolul 3, numerarul poate fi reținut prin decizie administrativă. Astfel, instanța reține că Regulamentul nu instituie o obligativitate a confiscării sumei. "
b) Decizia nr. 4651/12 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Ilfov
"Nu sunt întemeiate nici susținerile apelantei petente prin care se invocă scopul urmărit de Regulamentul nr. 1889/2008, argumentele invocate de apelantă nu atrag netemeinicia ori nelegalitatea procesului verbal. Sunt nefondate și motivele de apel care vizează măsurile dispuse de agentul constatator, având în vedere că sancțiunea confiscării bunurilor s-a aplicat cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză."
c) Decizia nr. 3362/17 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov
"Potrivit dispozițiilor art.653 alin.1 lit. i din H.G. 707/2006, numerarul declarat în scris care depășește limita stabilită de Regulament se confiscă. În aceste condiții, apelanta - petentă avea obligația legală de a aplica măsura complementară a confiscării numai pentru suma care depășește limita stabilită de textele de lege mai sus mentionate. În conditiile în care, apelanta - petentă a încalcat aceste dispoziții legale care reglementează suma de bani ce putea fi confiscată, partea din procesul verbal care cuprinde această sancțiune este lovită de nulitate."
5. Concluzii
Soluția Curții de la Strasbourg confirmă interpretarea dată de Curtea de Justiție a UE în cauzele reunite C-335/18 și C-336/18 pronunțată în urma unei întrebări preliminare a instanțelor din Bulgaria, dar și în Cauza C-255/14 referitoare la o întrebare preliminară a instanței din Ungaria în ceea ce privește interpretarea Regulamentului nr. 1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului.
Concluzia la care s-a ajuns este că o sancțiune care ar consta într-o amendă într-un cuantum inferior, combinată cu o măsură de reținere a numerarului nedeclarat, în conformitate cu acest articol 3, ar fi susceptibilă să atingă obiectivele urmărite prin regulamentul menționat fără să depășească limitele a ceea ce este necesar în acest scop. O astfel de reținere ar trebui să fie temporară, fără să depășească timpul strict necesar pentru a face verificări asupra provenienței sumei.
Astfel, de lege ferenda este oportună modificarea HG nr. 606/2007 în sensul în care teza finală a art. 653 să prevadă posibilitatea reținerii în locul confiscării. Între timp, revine judecătorului național, în calitate de prim judecător european, să aplice cu prioritate prevederile mai favorabile consacrate prin jurisprudența CEDO și CJUE, precum și ale Constituției care prevăd la art. 44 faptul că averea dobândită licit nu poate fi confiscată, caracterul licit prezumându-se. În caz contrar, după parcurgerea cailor de atac reglementate de legislația în vigoare, persoana prejudiciată va fi nevoită să caute (și probabil va reuși să obțină) protecția Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Articol semnat de Loredana Cristea, associate Filip & Company
22.12.2025
20:23
541
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
431
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:28
496
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
15:23
513
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
12:21
561
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
21.12.2025
18:17
1071
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
20.12.2025
21:06
1081
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:25
1059
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
15:08
1308
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
19.12.2025
20:34
1367
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
23.12.2025
00:29
244
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
356
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
520
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
418
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
491
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
526
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
478
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
529
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
22.12.2025
15:32
543
Captură impresionantă de droguri sintetice în Chișinău: Un bărbat reținut cu PVP în valoare de 7 milioane de lei
22.12.2025
15:23
494
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
14:37
578
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
22.12.2025
13:02
559
Condamnare drastică pentru un bărbat din Călărași care și-a agresat sora și a atacat partenerul acesteia cu toporul
22.12.2025
12:21
546
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
548
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
771
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
606
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
906
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
1005
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
1080
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
1060
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
905
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
968
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
1093
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
1000
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
971
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.92
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














