De unde au apărut denumirile continentelor? De ce Europa se numește așa?

De unde au apărut denumirile continentelor? Par simplu de rostit, dar în spatele numelui fiecăruia dintre ele se află o întreagă poveste despre cutezanța și descoperirile umane. Iar, uneori, e vorba despre o mitologie care a ajuns până la noi.

De unde au apărut denumirile continentelor? Denumirea acestora are în spate o întreagă poveste. Etimologia continentelor este mai complicată decât ați putea crede, chiar dacă astăzi ne-am obișnuit să le rostim numele aproape din inerție.

Numele geografice, la fel ca și caracteristicile geografice fizice, împart lumea în toate felurile.

De când există oameni, aceștia au dat nume terenurilor din jurul lor. În cea mai mare parte, aceste nume sunt alese fie de grupul de oameni care locuiesc acolo, fie de o forță colonizatoare care a decis să împartă un teritoriu în funcție de capriciile sale.

Totuși, denumirea unui continent este o cu totul altă poveste. Acestea sunt prea mari pentru a găzdui un singur grup unit de oameni care să le boteze. Deci, de unde provin aceste nume?

Totuși, înainte de a aborda originea acestor denumiri, trebuie să stabilim câte continente există.Cel mai probabil ați fost învățați că există șapte continente: Africa, Antarctida, Asia, Australia, Europa, America de Nord și America de Sud., scrie Newsweek.ro.

Unii preferă să considere Americile un singur continent, dar, oricum, numele acestora provine din aceeași sursă.

Prin urmare, să începem „hoinăreala” prin originea denumirilor continentelor planetei noastre.

Europa

Cuvântul „Europa” este foarte vechi, de peste 2.500 de ani. El datează din Grecia Antică, iar prima sa consemnare scrisă se află în Imnurile homerice.

Ele reprezintă o serie de 33 de poeme anonime scrise în onoarea diferiților zei greci, aproximativ în secolul al VI-lea î.Hr, conform babbel.com.

Astfel, în imnul lui Apollo, poetul scrie:

„Telphusa, aici am de gând să fac un templu glorios, un oracol pentru oameni, și aici vor aduce mereu hecatombe perfecte, atât cei care trăiesc în bogatul Peloponez, cât și cei din Europa și din toate insulele scăldate de valuri, veniți să caute oracole”.

De unde vine acest cuvânt de „Europa”? Nu este foarte clar. Grecii aveau o zeiță, Europa, așa că este posibil ca numele continentului să provină de la ea.

Dar acest lucru nu explică de ce a fost ales acest numele și nici de ce această zeiță a devenit reprezentanta continentului.

O altă teorie este că ar proveni de la cuvântul akkadian „erebu”, care înseamnă „a pune în vest”, deoarece Europa se afla la vest de celălalt continent, Asia.

Imperiul Akkadian a controlat acum peste 4.000 de ani zona ce corespunde aproximativ Irakului de azi.

O altă idee - și mai răspândită - este că acesta combină cuvintele grecești eurys („larg”) și ops („față”), deoarece continentul reprezenta „fața largă” pe care pășeau grecii acelor timpuri.

Sigur, există și legenda din mitologia greacă, ce vorbește despre seducerea Europei, fiica regelui Agenor, care domnea în Fenicia, de către Zeus, stăpânul zeilor din Olimp.

Acesta, îdrăgostit de ea, s-a transformat într-un taur și a furat-o pe frumoasa prințesă ducând-o în insula Creta. Au devenit amanți, fără ca Zeus să-i spună că e căsătorit cu Hera.

Aflând adevărul, Europa s-a aruncat de pe o stâncă în mare, însă Afrodita a salvat-o. Pământul pe care a fost adusă de Zeus a primit numele ei.

Motivul acestei legende a fost preluat de-a lungul secolelor de mulți artişti plastici, graficieni sau sculptori.

Marii pictori Rembrandt van Rijn şi Valentin Serov chiar au creat tablouri cu denumirea „Răpirea Europei”.

Asia

În cazul numelui de „Asia” el ar veni tot de la grecii antici, însemnând „răsărit”. Dar aceeași teorie care susține că Europa provine din akkadianul „erebu”, spune că Asia provine din „asu”, cuvântul akkadian pentru „a răsări” (așa cum răsare Soarele de la est).

De asemenea, ar mai putea proveni din cuvântul sanscrit „usa”, tot pentru „răsărit”.

Din nou, nu este clar dacă această teorie este reală, dar este adevărat că împărțirea lumii în Europa și Asia de către greci este cea care a creat însăși ideea de continente.

De aceea, nici grecii nu trebuie exluși din ecuația apariției numelui celui mai mare și mai populat continent al Terrei.

Africa

Grecii antici împărțeau lumea în trei părți. Primele două sunt Europa și Asia, pe care le-am abordat deja mai sus. A treia era Libia.

În momentul în care grecii antici explorau dincolo de granițele lor, în Africa de Nord locuiau libienii antici.

Egiptenii se aflau și ei acolo, dar grecii antici au decis că Nilul era linia de demarcație între Asia și Libia, așa că Egiptul a fost grupat cu Asia în concepția lor despre lume.

Cuvântul „Africa”, în sine, la fel ca fiecare etimologie de continent de până acum, are origini incerte.

Cea mai bună teorie este că provine din arabul afar, care înseamnă „praf, pământ”. Cuvântul a apărut pentru prima dată în latină în jurul secolului al II-lea d.Hr. și a fost folosit de romani pentru a se referi la o anumită regiune din Africa de Nord, mai precis cea unde se află astăzi Tunisia.

Chiar mai neclar decât originile sale este modul în care acest cuvânt utilizat inițial pentru o regiune specifică a devenit cuvântul pentru desemnarea întregului continent.

În ultimii 2.000 de ani, era mult mai frecvent să auzim că masa de uscat era numită Libia, Etiopia, Guineea sau Sudan, toate acestea fiind în prezent țări din Africa.

Termenul „Africa” a început să domine abia în secolul al XVII-lea, când exploratorii și coloniștii europeni au început să navigheze în jurul lumii și să-și facă o idee mai clară despre cum arată de fapt această planetă.

În acea perioadă, numirea locurilor a fost o acțiune practic privată, în timp ce europenii bogați au început să revendice și să-și împartă mari teritorii, în special din Africa.

Nu vom ști niciodată de ce Africa a fost aleasă ca denumire a continentului, dar cu siguranță acest lucru s-a întâmplat fost în perioad respectivă, când o nouă hartă ce devenea populară putea stabili un anumit nume pentru secolele următoare.

America (de Nord și de Sud)

Oamenii trăiesc în Americi de zeci de mii de ani, iar diferitele grupuri de populații indigene au creat propriile denumiri pentru acele ăntinderi de pământ cu mult înainte de venirea europenilor.

Unul dintre cele mai populare care a supraviețuit până în prezent este „Insula Țestoasă”, un nume pentru America de Nord care își are originea într-o legendă creaționistă a tribului indigen Lenape.

De asemenea, populația Kuna din Panama și Columbia se referă la Americi ca fiind „Abya Yala” („Continentul vieții”).

Există probabil nenumărate alte nume pentru această masă de uscat care au fost pierdute în istorie după ce au sosit europenii, ucigând nativii americani prin cucerire și, culmea, mai ales prin bolile noi pe care le-au adus, cu care indigenii nu erau obișnuiți.

Alegerea cuvântului „America” pentru cele două continente (sau doar unul, după preferință)) este oarecum aleatorie.

După ce Cristofor Columb a navigat spre vest și și-a raportat descoperirile în Europa, alți exploratori s-au apucat să afle despre acest teritoriu de care nu știau până atunci.

Unul dintre acești oameni a fost negustorul italian Amerigo Vespucci, care a călătorit în „Lumea Nouă" în 1501 și și-a dat seama că Columb nu ajunsese în India, așa cum credea acesta, ci, de fapt, pe un continent complet diferit.

Cartograful german Martin Waldseemüller a decis să îi acorde meritul pentru această „descoperire”. Așa se face că, în 1507, atunci când a realizat harta continentelor respective, le-a numit America de Nord și America de Sud, care este o latinizare a lui Amerigo.

Australia

Cel puțin din secolul al II-lea d.Hr., romanii au emis teoria că ar exista un alt continent mult mai la sud. Ei au numit acest continent terra „australis incognita”, sau „pământul sudic necunoscut”.

Prima persoană din Europa care a navigat efectiv spre sud și a găsit un tărâm care s-ar putea încadra în această descriere a fost exploratorul olandez Willem Janszoon, care a ajuns acolo în 1606.

Câteva decenii mai târziu - în 1644 - continentul a primit primul său nume: „Noua Olandă”.

Ca și în cazul Americilor, Janszoon a găsit un teritoriu care era deja locuit de mulți oameni.

Și, tot ca în cazul Americilor, exploratorii au ignorat populația aborigenă. De fapt, în afară de câteva regiuni de explorare, olandezii nu au acordat prea multă atenție Noii Olande și nu au încercat să revendice cu adevărat acest teritoriu.

Apoi, în anii 1770, exploratorul britanic James Cook a navigat pe continent și a decis să revendice întreaga coastă de est pentru Anglia.

La începutul secolului al XIX-lea, un alt navigator britanic - Matthew Flinders - a propus schimbarea numelui cel puțin a jumătății estice a țării în Australia.

Și asta, deoarece el (ca mulți alții) credea că nu va mai fi descoperit niciodată un alt continent și mai la sud decât acela.

Britanicii au colonizat continentul și, în cele din urmă, numele Australia a devenit numele întregii țări-continent.

La acea vreme, mulți oameni credeau că Australia era cu siguranță cel mai sudic continent din lume. Dar se înșelau.

Antarctida/Antarctica

În primul rând să lămurim un lucru: Antarctida este numele continentului, dar el fce parte din regiunea polară mai vastă numită Antarctica.

De aceea, uneori, cele două denumiri se suprapun ori sunt folosite în mod eronat.

Căutarea unui continent și mai sudic a continuat timp de secole. În mod ciudat, faimoasa hartă a lumii din 1513 realizată de amiralul otoman Piri Reis conține totuși, în mod inexplicabil, un continent sudic care seamănă oarecum cu Antarctida.

Dar rezultatele concrete au apărut abia după mai bine de trei secole de la harta lui Reis. Dar este ironic că acest lucru s-a întâmplat în 1820 - la doar câțiva ani după ce Australia a devenit Australi, mulți considerând-o cel mai sudic continent.

Realizarea a aparținut unei expediții din Rusia care a observat Antarctica continentală pentru prima dată, în anul următor având loc prima debarcare verificată.

Acest lucru i-a pus pe cartografi într-o mare încurcătură: cum să numească noul continent sudic?

Dacă ne uităm pe hărțile din secolul al XIX-lea, putem găsi câteva nume diferite pentru continentul sudic, inclusiv „Ultima” și „Antipodea”.

Abia în anii 1880, cartograful scoțian John George Bartholomew a realizat o hartă, dându-i numele modern de Antarctica.

Numele a fost preluat de la cuvântul existent „antarctic”, care se referea la întreaga regiune din jurul polului sud.

Acest cuvânt a derivat din combinația dintre „anti” și „arctic”, iar cuvântul „arctic” poate fi urmărit până la grecescul „arktos”, adică "urs".