De ce n-a ocupat armata ucraineană Transnistria până acum? Motivul despre care nu se vorbește și ce se va întâmpla dacă vine Stoianoglo
1869
Rațiunea pentru care ucrainenii au fost convinși să nu intre în Transnistria, o pradă ușoară la cum arată geografia și raportul local de forțe, ține de eforturile necunoscute public ale administrației Maia Sandu, care a convins Ucraina să nu aducă R. Moldova în război, dezvăluie expertul în politici publice Sorin Ioniță.
V-aţi întrebat vreodată de ce n-a intrat până acum Ucraina în Transnistria, ca să preia uriaşul depozit de muniţii sovietice de la Cobasna, aflat doar la 2km de graniţă, şi în plus să facă prizonieri pentru dat la schimb pe cei 1500 militari ruşi din teritoriul separatist, care au aşa o capacitate de luptă că practic îi culegi de guler cu drona unul câte unul?
Ar fi un soi de operaţiune Kursk 2, dar infinit mai puţin riscantă pentru armata Ucrainei decât cealaltă: beneficii mari (muniţia de artilerie, prizonieri) cu minim efort.
A, sigur, Rusia ar riposta imediat, probabil bombardând inclusiv teritoriul Moldovei – dar asta ar însemna internaţionalizarea conflictului, ceea ce realist vorbind ar fi tot în interesul Kievului. Nu poţi blama o ţară supusă unui risc existenţial dacă încearcă să diminueze presiunea şi să facă adversarul să arate şi mai criminal şi ilegitim pe plan internaţional decât e deja.
Răspuns: Ucraina n-a intrat în Transnistria datorită eforturilor diplomatice enorme făcute de administraţia Maiei Sandu în ăştia trei ani, prea puţin la vedere şi mai mult pe canale neştiute de public, de a convinge Kievul să nu atragă Moldova în război.
Pentru asta s-a cultivat la Chişinău o prietenie onestă şi cu perspectivă de viitor cu Ucraina. În acest demers Maia Sandu a fost ajutată masiv, tot pe căi diplomatice, de partenerii din Vest, cu lobby la Kiev în favoarea Moldovei, pentru că preşedinta are relaţii excelente în marile capitale occidentale.
Altfel, chiar crede lumea că generalul Sîrski n-avea prin sertar un plan gata făcut pentru Cobasna şi cei câţiva pokemoni ruşi aflaţi ilegal într-un teritoriu care oricum nu-i al lor?
Ce se va întâmpla dacă vine Stoianoglo
Întrebarea 2: cum credeţi voi va evolua această poveste dacă la Chişinău e ales duminică un preşedinte-mascotă ghidonat de forţe ostile Ucrainei, ajutat să câştige alegerile cu bani de la Kremlin? Şi dacă alegerile parlamentare din iunie anul viitor produc un parlament echilibrat şi confuz, care nu mai poate funcţiona drept contrapondere la preşedinţia pro-moscovită a duetului Stoianoglo-Dodon?
Cu alte cuvinte, cum vor acţiona forţele armate ale Ucrainei, care oricum pun presiune pe Zelenski şi guvernul civil, iritate deja de restricţiile politice care li se impun în acţiunile de luptă?
Concluzia celor de mai sus: nu PAS şi Maia Sandu “bagă Moldova în război”, cum strigă pe toate canalele opoziţia în aceste alegeri – şi nu doar propagandiştii din schema cu bani negri a lui Şor, dar mulţi oameni de bună credinţă, doar că anti-Maia.
Dimpotrivă, regimul pro-occidental a fost până acum garanţia că Moldova NU e atrasă în conflict şi că Tiraspolul e gestionat paşnic, cu binişorul, către ieşirea din dependenţa de Gazprom şi FSB şi intrare în sfera gravitaţională a statului moldovean legitim.
„Pacea” fals prezentată ca instrument de campanie
Deci realitatea politică este exact invers: abia o preşedinţie moldovenească ostilă Kievului reprezintă un risc major de destabilizare a ţării, pentru că ar fi complet izolată atât faţă de Occident, cât şi faţă de ucraineni.
Doar statul român nu şi-ar schimba probabil atitudinea de bunăvoinţă instituţionalizată, deşi politic relaţiile s-ar răci; în schimb celălalt mare vecin, Ucraina, ar avea tot dreptul să privească regimul de la Chişinău drept fair game şi să procedeze în consecinţă.
Găsesc absolut halucinant că acest lucru nu s-a discutat deloc în actuala campanie electorală din Moldova iar narativul „Maia = risc de război; Stoianoglu aduce pacea” a fost lăsat să se generalizeze.
Iar asta e foarte grav pentru că acest clişeu joacă pe o coardă emoţională reală a multor moldoveni, pe o îngrijorare a lor autentică, mai ales a celor indecişi sau hotărâţi să voteze anti-Maia Sandu fără a fi prinşi în vreo schemă de cumpărare de voturi.
Asemenea oameni nu sunt permeabili la argumente raţionale legate de beneficiile UE sau de proiectele de asistenţă ale României, pentru că oricum nu le ascultă; practic îşi închid urechile la ele pentru că vin dintr-o sursă pe care deja au pus-o pe silenţios (Maia Sandu). Poţi să le repeţi până mâine: nu le schimbă decizia de vot.
Ei îl ascultă în schimb pe Stoianoglo, aşa bolovănos cum vorbeşte, atât în română cât şi în rusă, dar nu ca să afle lucruri noi de la el, ci să audă formulări citite de pe o foaie ale unor idei pe care le au deja în cap într-o formă confuză. Oamenii trăiesc sastisfacţia să le recepţioneze înapoi, validate într-un context oficial şi de la cel mai înalt nivel; acesta e mecanismul.
Iată de ce cred că dezbaterile electorale Sandu-Stoianoglo, nici cea de duminică, nici cea programată pentru seara asta (luni), nu vor muta prea mult acul pe indicatorul preferinţelor de vot.
Preşedinta, mult mai inteligentă şi articulată, se adresează unui public raţional sau care o susţine deja, că altfel n-ar asculta-o; iar Stoianoglo se face ecoul gândurilor celor care dau drumul la TV doar ca prilej s-o mai înjure pe Maia Sandu.
Fiecare candidat capătă scoruri maxime în bula lui pre-existentă (sigur, mai există şi bula de la Bucureşti care se uită la dezbateri din exotism şi curiozitate, fiindcă în România nu avem dezbateri, şi care înclină spre Maia, dar aceeastă bulă nu participă la vot).
Pentru a sparge bulele de opinie şi a transmite mesaje care să-i scuture un pic din convingeri pe votanţii anti-UE din Moldova trebuie creat conţinut emoţional care să se viralizeze în rândul lor vrând-nevrând şi care să-i pună realmente pe gânduri. Unul ar fi chiar acesta: “nu Maia, ci Stoianoglo înseamnă război, şi anume cu vecinul imediat. Vreţi asta?”
Avantajul enorm al sloganului, dincolo de faptul că-i uşor de înţeles de orice nărod venit la urne, este că e perfect adevărat, nu e un fake precum al celorlaţi.
În paralel, discuţii la fel de discrete ca până acum, dar ceva mai dure, s-ar fi impus în această campanie cu Guşan şi restul elitei economico-politice de la Tiraspol: băieţi, ori vă băgaţi minţile în cap, opriţi propaganda anti-UE, ne ajutaţi să organizăm vot liber în TRN şi să blocăm piramida de bani a lui Şor – ori ne luăm mâna diplomatică de pe voi şi lăsăm ucrainenii să vină.
Dacă sunteţi voi aşa deştepţi şi autonomi, puneţi mâna şi negociaţi direct cu Zelenski şi Sîrski, să vedem ce iese.
Chiar şi aşa, starea de non-combat ezitant în care au intrat autorităţile de la Tiraspol în ultimii trei ani, de când ajutorul Rusiei pentru ei tot slăbeşte, a fost suficientă pentru ca Maia Sandu să ia 25% din voturi în teritoriul separatist (faţă de 35% Stoianoglo). – Citește întregul articol și comentează pe Contributors.ro
17.04.2026
18:33
214
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
300
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
305
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
324
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
808
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
587
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
543
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
549
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
564
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
580
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
18:33
57
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
262
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
270
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
300
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
764
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
551
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
523
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
529
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
546
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
563
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
523
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
681
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
521
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
553
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
693
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
718
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
742
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
646
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
651
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
16.04.2026
21:52
13520
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
16.04.2026
20:54
766
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
16.04.2026
20:47
727
Doi americani, condamnați la ani grei de închisoare pentru că au ajutat regimul nord-coreean să fure 5 milioane de dolari printr-o rețea de falși IT-iști
726
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
16.04.2026
20:38
584
Google lansează AI Mode în Chrome: explorare web în paralel cu căutarea conversațională
16.04.2026
20:31
617
Macron vrea „zi fără ecrane” şi interzicerea reţelelor sociale sub 15 ani: Europa pregăteşte o nouă „majoritate digitală” pentru protejarea copiilor
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














