Date noi! Cum votează cetățenii din Zona de Securitate de la Nistru
2089
Până la ora 12.30 s-au prezentat la urne peste 27 la sută dintre cetățenii cu drept de vot. Peste opt mii de persoane au votat pe liste suplimentare.
Cea mai mare rată de participare se atestă în circumscripția de nivelul doi Șoldănești, unde au votat 35,2% din alegători. Cei mai puțini cetățeni au venit la urne în UTA Găgăuzia – 20,71%. În Chișinău au votat peste 21% dintre alegători.
Totodată, Comisia Electorală Centrală anunță că în satul Pocrovca din Dondușeni s-au prezentat la urne circa 70% din locuitorii cu drept de vot.
În localitățile aflate în Zona de Securitate de la Nistru nu au fost înregistrate incidente, iar rata de participare la vot este destul de bună, precizează membrii CEC-ului. Cetățenii din Corjova se deplasează fără probleme la Cocieri pentru a participa la scrutin. Până la ora 12.30 au participat la vot circa 29% din persoanele înscrise în listele electorale.
Comisia Electorală Centrală a strcturat datele și pe vârstele alegătorilor. Din totalul celor care și-au exercitat dreptul la vot, peste 60 la sută sunt cetățeni trecuți de 50 de ani. Circa 21% sunt alegători cu vârstele cuprinse între 35 și 50 de ani, iar 16% au între 21 și 35 de ani. Doar doi la sută din cetățenii care au votat, sau mai exact 13 144 de persoane, au vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani.
10.07.2015
11:20
29.06.2015
13:14
29.06.2015
08:40
29.06.2015
00:29
28.06.2015
16:27
28.06.2015
15:23
28.06.2015
14:29
28.06.2015
13:48
28.06.2015
13:29
28.06.2015
13:16
28.06.2015
12:46
28.06.2015
12:05
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















