Dan Perciun, PRIMUL ministru al Educației din R. Moldova care se întâlnește cu un omolog din India: „Vom consolida colaborarea bilaterală, pentru a deschide noi oportunități pentru studenți, profesori, cercetători, inovatori și forța de muncă”
2659
Ministerele Educației din R. Moldova și India urmează să semneze un acord interministerial, care va stabili cadrul de colaborare între cele două instituții. La această înțelegere au ajuns, la New Delhi, ministrul Educației și Cercetării, Dan Peciun, și omologul său indian, Dharmendra Pradhan.
„M-am bucurat să aflu că, după 32 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, întrevederea de astăzi a fost prima întâlnire oficială între miniștrii Educației din R. Moldova și India și sunt sigur că acesta este un pas important în consolidarea parteneriatului educațional dintre țările noastre”, a precizat Perciun.
Oficialul de la Chișinău s-a referit și la chestiunile abordate la New Delhi.
„Am vorbit despre facilitarea colaborării academice între instituțiile de învățământ superior din țările noastre, precum și despre recunoașterea reciprocă a calificărilor. De asemenea, am abordat perspectivele procesului de internaționalizare a educației, unul dintre obiectivele ministerului pe care îl conduc fiind sporirea vizibilității și atractivității universităților din țara noastră în alte state, inclusiv India.
Ca rezultat al discuțiilor, am stabilit să lucrăm asupra unui acord interministerial care să servească drept cadru de colaborare. Totodată, am convenit să dezvoltăm și să consolidăm colaborarea bilaterală pentru a deschide noi oportunități pentru studenți, profesori, cercetători, inovatori și forța de muncă”, a subliniat Dan Perciun.
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”

















