„DA” pentru integrarea europeană a R. Moldova! CEC a declarat VALABIL referendumul constituțional republican din 20 octombrie
2051
Comisia Electorală Centrală (CEC) a declarat vineri, 25 octombrie, valabil referendumul republican constituțional din 20 octombrie curent.
Comisia Electorală Centrală a constatat o prezență la urnele de vot de 50,72%. Din cei 1 532 264 de alegători care au primit buletine de vot pentru referendum, 1 531 392 de alegători au participat la votare.
Potrivit CEC, din numărul total de 1 488 874 de voturi valabil exprimate, pentru opțiunea DA au votat 749 719 de persoane, iar pentru opțiunea NU - 739 155 de persoane.
Hotărârile Comisiei despre participarea cetăţenilor la votare în cadrul referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, procesele-verbale privind totalizarea rezultatelor scrutinului, precum și raportul Comisiei privind organizarea şi desfăşurarea referendumului vor fi remise Curţii Constituţionale.
Înalta Curte urmează să decidă în decurs de 10 zile dacă validează sau nu plebiscitul, iar în cazul în care referendumul va fi validat de către magistrații constituționali, obiectivul integrării europene va fi introdus în Constituție prin publicarea noii redacții a Legii Supreme în Monitorul Oficial.
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















