CUTREMUR la guvernare: ANUNŢUL la rupere făcut în această dimineață
4511
mediafax Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a precizat în emisiunea ”După 20 de ani” că i-a transmis premierului Victor Ponta, dar şi celorlalţi colegi din coaliţia de guvernare, că ”în momentul în care lucrează unii pe furiş la modificarea Codului Penal” în Parlament sau se doreşte ”dărâmarea statului român”, partidul pe care îl conduce va pleca de la putere, informează gandul.info.
Oprea a subliniat că a avut discuţii cu co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, despre o nouă majoritate parlamentare, dar le-a spus acestora că nu va vota împotriva unui guvern din care face parte. Mai mult, a afirmat că nu va vota o moţiune de cenzură nici în toamnă.
”L-am crescut pe Victor Ponta, l-am sfătuit, am avut multe divergenţe, îl consider un prim-ministru bun. Are acum o problemă pe care şi-o va rezolva în justiţia noastră. Normal că este o problemă cât casa, de câte ori îl vor chema la Parchet se va prezenta. Are un guvern bun şi o guvernare bună”, a fost poziţia vicepremierului Oprea, întrebat despre dosarul premierului Ponta.
Gabriel Oprea a declarat că dacă era în locul premierului Ponta şi-ar fi dat demisia.
Acesta a adăugat că va susţine toate proiectele preşedintelui Iohannis pe zona de securitate naţională.
În ultimele săptămânii, liderii PSD din teritoriu i-au reproşat premierului Victor Ponta activitatea ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, cerând cu insistenţă modificarea Codului Penal şi de Procedură Penală.
După ce s-a cerut remanierea lui Cazanciuc, ministrul a declarat că are discuţii zilnice cu vicepremierul Oprea. Întrebat dacă va trece la UNPR, Robert Cazanciuc a precizat că aceasta este o decizie personală, care nu a fost luată până în acest moment.
Surse politice au declarat pentru gândul că Ministerul Justiţiei urmează să fie asumat în Guvernul Ponta de UNPR.
23.01.2019
13:42
2250
VIDEO // Un fost premier al României spune cum poate fi realizată „integrarea națională a celor care trăiesc pe cele două maluri ale Prutului”
02.11.2015
09:14
7337
Anunţ bombă făcut de PREMIERUL României. Este aproape INEVITABIL să se întâmple
06.10.2015
09:47
3553
Premierul României, despre protestele din R. Moldova: „Se joacă acum soarta R. Moldova”
06.10.2015
09:04
5304
Cel mai DUR ATAC al premierului Ponta la adresa preşedintelui Iohannis: „Nu sunt IOBAGUL lui”
30.09.2015
15:55
3039
Ponta: „Am APROBAT Memorandumul. Dacă nu ajutăm, atunci R. Moldova poate ajunge în situația de acum 70 de ani”
29.09.2015
14:56
4774
VIDEO // Prima REACȚIE a lui Ponta după ce moţiunea de cenzură a picat. Scene care te vor face să RĂZI în hohote
22.09.2015
16:13
3306
Ședință comună a guvernelor de la București și Chișinău: „Cu cât R. Moldova va fi mai aproape de România, cu atât va fi mai aproape de Europa”
21.09.2015
16:25
4361
Inevitabilul s-a PRODUS. Moțiune de cenzură împotriva Cabinetului de miniștri condus de Ponta
29.08.2015
12:56
4345
Cine îi va lua locul lui Victor Ponta
27.08.2015
16:16
3219
Document IMPORTANT semnat de Victor Ponta şi Valeriu Streleţ: „Acum avem posibilitatea să vă ajutăm”
26.08.2015
20:09
2297
Discuții despre R. Moldova la ședința Guvernului României. Ponta: „Reporniți motoarele”
24.08.2015
11:37
2015
Premierul României vine la Chișinău de Ziua Independenței
20.12.2025
06:48
52
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
431
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
677
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
523
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
546
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
504
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
587
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
850
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
609
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
510
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
572
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
712
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
651
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
596
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
626
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
616
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
785
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
695
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
604
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
637
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
592
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
631
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
624
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
683
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
676
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
698
Horoscopul zilei 19.12.2025
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














