UPDATE/ Curtea de Apel de la Paris salvează R. Moldova: Statul nu-i va plăti firmei „Energoalians”, în spatele căreia ar sta controversatul Veaceslav Platon, 50 de milioane de dolari pentru o schemă din domeniul energetic, implementată în 1998 - 2000
5409
UPDATE // Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, susține că decizia de marți, 10 ianuarie 2023, a Curții de Apel din Paris de anulare a sentinţei tribunalului arbitral ad-hoc (Paris, Franța) din 25 octombrie 2013 în cauza SPC Stileks (succesor în drepturi a LLC Komstroy şi LLC Energoalliance din Ucraina) împotriva Republicii Moldova este definitivă.
„Curtea a stabilit, în absenţa unei investiţii protejate de Tratatul privind Carta Energiei din 1994, lipsa de competenţă a tribunalului arbitral. Totodată, în afară de obligarea SPC Stileks la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a mai dispus şi încasarea în favoarea Republicii Moldova a sumei de 250 000 de euro cu titlu de alte cheltuieli”, a scris Litvinenco pe Facebook.
Curtea de Apel de la Paris a anulat marți, 10 ianuarie 2023, decizia din octombrie 2013 a Arbitrajului de la Paris, prin care Republica Moldova a fost obligată să achite despăgubiri de circa 50 de milioane de dolari firmei „Energoalians” din Ucraina, în spatele căreia era controversatul Veaceslav Platon, dar şi succesorilor acesteia.
Curtea de Apel de la Paris a lăsat, astfel, în vigoare verdictul Curţii de Justiție a UE din 2 septembrie 2021, prin care a decis că o creanță rezultată dintr-un contract de furnizare a energiei electrice nu poate fi calificată drept investiție, deoarece nu este asociată „unei activități economice”.
Amintim că, pe 25 octombrie 2013, un arbitraj comercial internațional de la Paris a dispus despăgubirea companiei ucrainene „Energoalians” cu 47 de milioane de dolari pentru energia electrică în valoare de 22 de milioane de dolari pe care ar fi livrat-o încă în anii 1998 - 2000 întreprinderii „Moldtranselectro” din R. Moldova. Între timp, suma crescuse cu alte câteva milioane de dolari.
Ziarul NAȚIONAL a publicat detalii despre acest litigiu încă în 2013.
În ianuarie 2021, o decizie a Curții Districtuale Columbia din SUA a permis companiei din Ucraina să înceapă procesul de urmărire a proprietăților Republicii Moldova de pe teritoriul SUA. Firma își revendica o datorie ajunsă la 58 de milioane de dolari și a fost deținută de un tânăr de 24 de ani din Zaporojie care, în 2019, era în căutarea unui loc de muncă, dezvăluia anterior RISE Moldova.
Anterior, aceeași datorie au încercat s-o încaseze alte cinci companii din Insulele Virgine Britanice, Ucraina și Marea Britanie. Cel puțin două dintre ele erau conectate la controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, astăzi fugar la Londra, după ce a fost eliberat din arest în vara anului 2021 la indicația procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.
Procesul dintre Republica Moldova și „Energoalians” (în unele documente apare ca „Energoalians TOV”, „Energoaliance” sau „Energoalliance”) a fost inițiat după ce, la finele anilor ‘90, ÎS „Moldtranselectro” a cumpărat energie electrică din Ucraina prin intermediul unui offshore din Insulele Virgine Britanice, iar în urma livrărilor s-ar fi format o datorie de circa 196 de milioane de lei, lucru negat de autoritățile de la Chișinău.
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova
















