CURIOS // Cine a inventat bicicleta?

Acest vehicul pe care astăzi îl cunoaștem cu toții are un trecut plin de controverse și de dezinformare. Dar cine a inventat bicicleta, mai exact?

Am putea crede că o invenție atât de simplă precum bicicleta ar avea un trecut obișnuit. Însă nu este așa.

Această invenție extrem de populară are o istorie plină de controverse și de dezinformare. În timp ce poveștile despre cine a inventat bicicleta adesea se contrazic, există un lucru cert: primele biciclete nu semănau deloc cu cele pe care le vedem astăzi pe stradă.

Primele variante cunoscute ale unui vehicul cu roți, propulsat de oameni, au fost create cu mult înainte ca bicicleta să devină o formă practică de transport, scrie Live Science.

În anul 1418, un inginer italian, Giovanni Fontana (sau de la Fontana), a construit un dispozitiv propulsat de om, format din patru roți și o buclă de frânghie conectată prin roți dințate, conform Fondului Internațional pentru Biciclete (IBF).

În 1813, la aproximativ 400 de ani după ce Fontana și-a construit invenția cu roți, un aristocrat și inventator german pe nume Karl von Drais a început să lucreze la propria sa versiune a unei Laufmaschine (mașină de alergat), un vehicul cu patru roți, propulsat de om.

Apoi, în 1817, Drais a debutat cu un vehicul cu două roți, cunoscut sub multe nume în toată Europa, inclusiv Draisienne, cal dandy și cal de hobby, spune IBF.

Invenții ciudate

Drais a realizat invenția ca răspuns la o problemă foarte serioasă: lipsa de cai adevărați. În 1815, Muntele Tambora din Indonezia a erupt, iar norul de cenușă care s-a dispersat în întreaga lume a dus la scăderea temperaturii globale. Recoltele au eșuat și multe animale, inclusiv cai, au murit de foame, potrivit revistei Smithsonian.

Caii de hobby ai lui Drais erau departe de mașinăriile aerodinamice de viteză care sunt bicicletele de astăzi. Cântărind 23 de kilograme, acest strămoș al bicicletei avea două roți din lemn atașate de un cadru din lemn.

Utilizatorii stăteau pe o șa tapițată din piele, fixată de cadru în cuie și conduceau vehiculul folosind un ghidon rudimentar din lemn. Nu existau trepte de viteză și nici pedale, utilizatorii pur și simplu împingeau dispozitivul cu picioarele.

Drais și-a dus invenția în Franța și în Anglia, unde a devenit populară. Un producător britanic de calești, pe nume Denis Johnson, a comercializat propria sa versiune, numită „șaretă pentru pietoni”.

Caii de hobby s-au bucurat de câțiva ani de succes înainte de a li se interzice accesul pe trotuare din cauza pericolului reprezentat pentru pietoni. Moftul a trecut și, în anii 1820, vehiculele au fost văzute rar, potrivit Muzeului Național de Istorie Americană (NMAH).

Cine a inventat bicicleta precursoare celei de astăzi?

Bicicletele au revenit la începutul anilor 1860, odată cu introducerea unui dispozitiv din lemn cu două roți de oțel, pedale și un angrenaj. Cunoscute sub numele de velocipede (picioare rapide) sau „scuturătoare de oase”, deoarece curajoșii utilizatori ai acestui instrument timpuriu aveau parte de o plimbare accidentată.

Nu se știe cu exactitate cine a inventat bicicleta velociped, cu angrenajul și pedalele sale revoluționare. Un german pe nume Karl Kech a susținut că a fost primul care a atașat pedalele unui cal hobby în 1862. Dar primul brevet pentru un astfel de dispozitiv i-a fost acordat nu lui Kech, ci lui Pierre Lallement, un producător francez de trăsuri care a obținut un brevet american pentru un vehicul cu două roți cu pedale de tip manivelă în 1866, conform NMAH.

În 1864, înainte de a obține brevetul vehiculului său, Lallement și-a expus creația public, ceea ce ar putea explica modul în care Aime și Rene Olivier (doi fii ai unui industriaș parizian bogat) au aflat de invenția sa și au decis să-și creeze propriul velociped.

O poveste de succes

Împreună cu un coleg de clasă, Georges de la Bouglise, tinerii l-au cooptat pe Pierre Michaux, fierar și producător de trăsuri, să creeze piesele de care aveau nevoie pentru invenția lor.

Michaux și frații Olivier au început să își comercializeze velocipedele cu pedale în 1867, iar acestea au fost un succes. Din cauza neînțelegerilor legate de design și din cauza problemelor financiare, compania pe care Michaux și Olivier au fondat-o împreună s-a dizolvat în cele din urmă, dar Compagnie Parisienne, deținută de Olivier, a continuat să existe.

Noi versiuni de biciclete

În 1870, bicicliștii s-au săturat de designul „scuturătoarelor de oase” popularizat de Michaux, iar producătorii au răspuns cu noi modele. De asemenea, până în 1870, metalurgia a avansat suficient încât cadrele de bicicletă să poată fi făcute din metal, care era mai rezistent și mai ușor decât lemnul, potrivit IBF.

Un design popular a fost vehiculul cu roți înalte, cunoscut și sub numele de penny-farthing din cauza dimensiunii roților. (Un farthing era o monedă britanică care valora un sfert de penny.) Penny-farthing a avut o creștere mai lină decât predecesorul său, datorită anvelopelor sale din cauciuc solid și a spițelor lungi.

Un defect de design

Roțile din față au devenit din ce în ce mai mari pe măsură ce producătorii și-au dat seama că, cu cât roata era mai mare, cu atât se putea călători mai departe cu o singură rotație a pedalelor. Un pasionat de călării putea achiziționa o roată atât de mare pe cât îi permitea lungimea picioarelor.

Din păcate, designul mare al roții din față susținut de tinerii căutători de senzații tari (mulți dintre ei apucându-se de curse cu aceste mașinării la noile cluburi de biciclete înființate în toată Europa) nu a fost practic pentru majoritatea cicliștilor. Dacă utilizatorul trebuia să se oprească brusc, inerția făcea ca întreaga mașinărie, cu tot cu ciclist, să se răstoarne în față.

Cine a inventat bicicleta modernă?

Entuziasmul pentru penny-farthings a rămas scăzut până când un inventator englez pe nume John Kemp Starley a venit cu ideea unei „biciclete de siguranță” în anii 1870.

Starley a început să-și comercializeze cu succes bicicletele în 1871, când a introdus bicicleta „Ariel” în Marea Britanie, făcând țara lider în inovarea bicicletelor pentru următoarele decenii.

Starley este probabil cel mai cunoscut pentru invenția roții cu spițe tangente, în 1874. Această roată din față cu absorbție a tensiunii a reprezentat o îmbunătățire majoră față de roțile găsite pe bicicletele anterioare și a făcut mersul pe bicicletă o activitate (oarecum) confortabilă și plăcută pentru prima dată în istorie. Roțile lui Starley au făcut, de asemenea, ca bicicleta să fie mult mai ușoară, o altă îmbunătățire practică față de versiunile anterioare.

Apoi, în 1885, Starley a prezentat „Roverul”. Cu roțile sale de dimensiuni aproape egale, direcția cu pivot central și angrenajul cu raport care funcționa cu o transmisie cu lanț, „Rover” de la Starley a fost extrem de stabilă și prima variantă extrem de practică a bicicletei.

Un și mai mare succes

Numărul de biciclete utilizate a crescut de la aproximativ 200.000 în 1889 la 1 milion în 1899, potrivit NMAH.

Aproape oricine putea învăța să meargă pe bicicletă și aproape toată lumea o făcea. Sultanul din Zanzibar s-a apucat de ciclism. La fel a făcut și țarul Rusiei. Emirul din Kabul a cumpărat biciclete pentru întregul său harem.

Dar clasele mijlocii și muncitoare de pe tot globul au fost cele care și-au însușit cu adevărat bicicleta. Pentru prima dată în istorie, masele erau mobile, capabile să vină și să plece după bunul plac. Nu mai era nevoie de cai și de trăsuri scumpe. „Catârul poporului”, așa cum era cunoscută bicicleta, nu era doar ușor, accesibil și ușor de întreținut, ci era și cel mai rapid lucru de pe drumuri, scrie National Geographic.

La început, bicicletele au fost un hobby relativ scump, dar producția de masă a făcut din bicicletă o investiție practică pentru muncitori, care le puteau folosi pentru a se deplasa la serviciu și înapoi acasă.

O revoluționare a transportului

Bicicleta a făcut cunoscut persoanelor transportul individual și independent și a oferit o mai mare flexibilitate în ceea ce privește petrecerea timpului liber.

Pe măsură ce femeile au început să meargă și ele pe biciclete în număr mare, au fost necesare schimbări dramatice în modă. Jupele și corsetele au fost înlocuite cu pantaloni bufanți, deoarece le ofereau femeilor mai multă mobilitate, permițându-le în același timp să-și acopere picioarele cu fuste lungi.

Bicicletele au fost, de asemenea, parțial responsabile pentru condițiile mai bune de drum. Pe măsură ce mai mulți americani au început să meargă pe biciclete, care aveau nevoie de o suprafață de drum mai netedă decât un vehicul tras de cai, bicicliștii s-au organizat pentru a cere drumuri mai bune, potrivit NMAH. Lor li s-au alăturat adesea companiile de cale ferată care doreau să îmbunătățească legăturile dintre fermieri și alte întreprinderi și gară.

Bicicleta a avut o influență directă asupra introducerii automobilului, potrivit NMAH. Piesele de bicicletă au fost ulterior încorporate în piesele de automobile, inclusiv rulmenți cu bile, unități diferențiale, tuburi de oțel și anvelope pneumatice.

Cei care au inventat bicicleta nu știau că aceasta va crea aviatori

Mulți pionieri constructori de automobile au fost producători de biciclete, inclusiv Charles Duryea, Alexander Winton și Albert A. Pope. De asemenea, Wilbur și Orville Wright au fost producători de biciclete înainte de a-și îndrepta atenția către aerodinamică. Glenn Curtiss, un alt pionier al aviației, a început și el ca producător de biciclete.

Pe măsură ce automobilele au devenit mai populare, interesul pentru biciclete a scăzut. De asemenea, căile ferate electrice au preluat căile laterale construite inițial pentru utilizarea bicicletelor, potrivit NMAH. Numărul producătorilor a scăzut la începutul anilor 1900, iar timp de mai bine de 50 de ani, bicicleta a fost folosită în mare parte doar de copii.

O retrezire a interesului adulților a avut loc la sfârșitul anilor 1960, deoarece mulți oameni au început să vadă ciclismul ca pe un mijloc de transport și recreere nepoluant și neaglomerat. În 1970, aproape 5 milioane de biciclete au fost fabricate în Statele Unite, iar aproximativ 75 de milioane de utilizatori au împărțit 50 de milioane de biciclete, făcând ciclismul cea mai importantă recreere în aer liber din țară, potrivit NMAH.

Bicicletele în prezent

Peste 100 de milioane de biciclete sunt fabricate în fiecare an, conform site-ului Bicycle History, iar aproximativ 1 miliard de biciclete sunt folosite în prezent în întreaga lume.

O persoană care intră astăzi într-un magazin de biciclete are de ales dintr-o gamă largă de opțiuni. Cadrele sunt proiectate și fabricate din diferite materiale în funcție de locul în care poate fi folosită bicicleta. Acestea pot fi fabricate din oțel, aluminiu, titan sau fibră de carbon sau, ocazional, chiar din materiale precum bambus, potrivit Bike Bamboo.

Roțile vin într-o varietate de dimensiuni și grosimi pentru rularea pe diferite suprafețe: de la drumuri de munte accidentate, acoperite cu pământ și stâncoase, până la străzile netede și pavate ale orașului. Cicliștii pot alege între diferite tipuri de frâne, numere de viteze, forme de șa, poziții și curbe ale ghidonului și dacă să aibă sau nu suspensie.

Bicicletele moderne diferă atât de mult de predecesorii lor

Bicicletele pot avea de la una la 33 de viteze. Șeile pot fi scurte și înguste pentru curse sau largi și cu amortizoare pentru călătorii confortabile. Suspensia poate fi adăugată pentru a oferi o călătorie mai lină pe potecile accidentate.

Și unele modele moderne de biciclete diferă atât de mult de predecesorii lor încât probabil ar fi de nerecunoscut pentru cei care au inventat bicicleta inițial.

Astăzi, bicicletele se pot plia pentru a ușura călătoria sau depozitarea. Unele nu au șa și seamănă cu bicicletele eliptice pe care le puteți găsi la sala de fitness; alte biciclete au atașate cărucioare pentru copiii mici, iar unele vin chiar și cu motoare electrice.

Sursa: descopera.ro