CURAJ // Femei care au refuzat să-şi ACCEPTE soarta şi au reuşit în viaţă
3827
sursa: eva.ro O femeie puternică refuză să cedeze chiar şi în faţa sorţii potrivnice. Iată câteva exemple extraordinare care demonstrează ce poate face o voinţă de fier.
Femeile sunt deseori considerate fiinţe delicate, care trebuie protejate. Dar când se confruntă cu probleme sau trebuie să facă faţă unor vremuri grele, sexul slab se dovedeşte mai puternic decât ceea ce spun clişeele - cele mai multe femei dovedesc o forţă incredibilă în situaţii-limită.
Bright Side trece în revistă poveştile superbe ale unor femei care nu au încetat să lupte pentru a reuşi atunci când şansa părea că le-a părăsit. Exemplele lor reprezintă o sursă de inspiraţie nu doar pentru femeile din toată lumea, ci şi pentru bărbaţi, deopotrivă. Pentru că, fără îndoială, toţi avem de învăţat din reuşitele extraordinare ale acestor eroine.
A trecut prin 19 operaţii şi acum lucrează într-o secţie de chirurgie
Cody Hall, o fată din Marea Britanie, s-a născut cu o diformitate facială severă. Când doctorii s-au declarat depăşiţi, familia a lansat un apel pentru a strânge fonduri pentru un tratament în Statele Unite. Cody avea doar un an când a suportat prima operaţie. În următorii 14 ani, ea a mai trecut prin 18 operaţii.
În pofida tuturor greutăţilor, ea a dus o viaţă normală şi a avut rezultate foarte bune la şcoală. Deşi i-a fost greu să se descurce cu colegii, Cody n-a permis niciodată cuiva să râdă de ea sau să o compătimească.
Cody lucrează acum într-o secţie de chirurgie de la spitalul Kettering General şi anul acesta s-a căsătorit cu prietenul său din liceu. „Am vrut să le arăt oamenilor că există un happy end”, a spus ea despre nunta sa.
A supravieţuit atacului unui rechin, şi-a pierdut un braţ, dar a devenit vedetă la surfing
Bethany Hamilton avea doar 13 ani când abia a scăpat cu viaţă din atacul unui rechin-tigru feroce. Acesta i-a smuls un braţ, dar fata s-a recuperat complet, apoi şi-a învins teama şi a continuat să facă surf.
Acum Bethany este o mamă şi soţie fericită, dar şi surfer profesionist. A devenit campioană naţională şi s-a clasat pe locul doi la Campionatul Mondial de Juniori. Povestea ei a fost descrisă într-o carte, dar şi într-un film, ambele intitulate „Soul Surfer”.
Prima femeie cu sindromul Down care a concurat la Miss Minnesota
Pentru participarea sa la concursul de frumuseţe, Mikayla Holmgren a primit distincţia Miss Minnesota USA Spirit Award and Director’s Award. În discursul său, ea a spus că a dorit să arate o altă faţetă a sindromului Down.
Mikayla adoră să danseze şi să facă gimnastică şi se implică în multe acţiuni caritabile. Oamenii spun că zâmbetul, entuziasmul şi determinarea sa sunt contagioase. Vorbind despre abilităţile sale, Mikayla a subliniat că fetele ca ea pot să participe la concursurile de frumuseţe şi de talente precum orice altă persoană.
Femeia care şi-a luat nouă slujbe ca să poată îngriji bătrâni
Sarah Moore a decis să renunţe la viaţa de oraş şi să se mute pe o insulă mică din Scoţia, locuită preponderent de vârstnici care nu pot face treburi grele. Sarah a venit acolo şi a început să-i ajute pe toţi, ocupându-se de tot, chiar şi de treburile cele mai grele.
Ea îngrijeşte bătrâni, e controlor de trafic aerian, pompier, cioban şi administrator al consiliului local. Face şi munca poştaşului, e şofer de maşină pe traseul spre aeroportul local, foloseşte excavatorul la ferme şi se ocupă de farul insulei.
Sarah nu regretă decizia de a părăsi oraşul şi renunţarea la stilul de viaţă pe care îl avea înainte pentru că şi-a făcut noi prieteni şi nu se mai simte singură. Localnicii o iubesc şi o admiră pentru bunătatea sa.
În ciuda muncii grele pe care o face zi de zi şi a lipsei de distracţie, ea pare cel mai fericit om din lume doar pentru că le poate fi de ajutor altora.
A făcut parte dintr-o bandă de infractori şi a ajuns studentă la Harvard
Liz Murray a avut o copilărie foarte grea. Părinţii ei erau dependenţi avizi de droguri, iar ea a renunţat la şcoală pentru că devenise ţinta agresiunilor. În adolescenţă a intrat într-o bandă. La 15 ani, după ce mama sa a murit, iar familia s-a mutat într-un adăpost pentru oameni fără locuinţă, Liz a rămas singură pe străzi şi a dormit pe bănci.
Nimeni nu i-ar fi dat nicio şansă, dar ea a reuşit să se descurce şi să găsească o cale spre lumină: a devenit studentă de nota 10 la colegiu, apoi a fost admisă la Harvard, pe care l-a şi absolvit. A continuat să aibă grijă de tatăl ei bolnav, cel care îi transmisese interesul pentru literatură.
Astăzi, Liz este o strălucită scriitoare şi speaker motivaţional. Ea le vorbeşte adulţilor şi adolescenţilor, învăţându-i să aibă încredere în ei, să folosească fiecare oportunitate indiferent de circumstanţe şi să depăşească orice obstacol în drumul spre fericire.
Sursa: eva.ro
23.09.2020
15:45
3055
Premierul Ion Chicu i-a cerut ministrului Șarov să întreprindă măsuri în privința profesorului de la Ocnița, care ar fi făcut propagandă împotriva lui Igor Dodon. „Susțin toate măsurile pentru a diminua implicarea școlii în politică”
01.02.2019
17:02
2799
STUDIU // Poate fi benefic să amâni maternitatea după 35 de ani
31.01.2019
16:19
2894
Își vând părul pentru a cumpăra mâncare și scutece pentru copii
28.01.2019
20:30
4478
Declarație controversată: Femeile cu vârsta peste 50 de ani sunt prea bătrâne să fie iubite
16.01.2019
19:40
7594
Cum recunoști depresia la femei. SIMPTOME
31.12.2018
20:02
4868
De ce înșală femeile? Întrebarea și-a găsit, în sfârșit, răspunsul
06.12.2018
19:22
4243
Trăsături ale unei femei pe care NU o poți uita
16.11.2018
17:02
2794
Aproximativ 53% dintre femei au această fantezie ascunsă
12.11.2018
19:02
6251
Ce calități APRECIAZĂ femeile la bărbați?
12.11.2018
18:30
3001
Andreea Marin, declarație emoționantă despre vulnerabilitate și curaj
07.11.2018
18:06
2277
VIDEO // Asta nu s-a mai văzut! Cursă spectaculoasă pe pârtie
01.11.2018
17:19
2779
ADEVĂRURI DURE // De ce eşti atrasă de bărbaţii care nu te respectă?
22.06.2026
12:56
254
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
22.06.2026
09:57
280
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
22.06.2026
09:44
384
Guvernul Republicii Moldova și Mastercard pornesc un program pe 5 ani pentru modernizarea economiei digitale și extinderea plăților electronice
22.06.2026
08:43
387
Escroc din Bălți, condamnat în lipsă la 4 ani și o lună de închisoare pentru trafic de influență la examene auto
22.06.2026
08:05
366
Horoscopul zilei 22.06.2026
21.06.2026
18:27
628
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 22–28 iunie 2026
21.06.2026
14:27
724
Alertă cod galben de caniculă pentru 22.06.2026
21.06.2026
07:53
803
Horoscopul zilei 21.06.2026
20.06.2026
20:49
1127
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
20.06.2026
14:53
1573
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
1319
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
1655
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
1844
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
1872
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
1819
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
2286
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
1911
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
1915
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
1874
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
1948
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
1745
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
1494
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
1537
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
1322
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
1526
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














