Cum vor arăta oamenii în viitor: Cu branhii artificiale și degetele lipite cu peliculă
3528
sursa: google.ro Potrivit oamenilor de știință, dacă ghețarii continuă să se topească și nivelul Oceanului Planetar să se ridice, oamenii nu vor avea încotro și vor fi obligați să se adapteze colonizării altor planete. Iată cum vor putea să arate oamenii în următorii mii de ani.
Vom avea degete lipite între ele cu o peliculă
Conform cercetătorului Matthew Skinner, citat de publicația britanică Daily Mail, „am putea să ne îmbunătăţim din punct de vedere genetic suficient de mult pentru a ne adapta modificărilor ce vor surveni pe Terra. Unele dintre aceste modificări ar putea veni mai degrabă ca o necesitate şi nu ca o modificare naturală. În timp ce unele schimbări ar putea avea loc în doar câteva sute de ani, altele ar putea dura câteva mii de ani”. Cu alte cuvinte, oamenii ar trebui să se adapteze la mediul acvatic iar pentru acest lucru vor avea degetele lipite între ele cu o peliculă iar ochii vor deveni asemănători felinelor, pentru a se putea descurca.
Vor folosii branhii artificiale
Dar asta nu e tot, pentru că tot specialiștii susțin că oamenii vor folosi branhii artificiale pentru a putea să respire în apă. Totodată, dacă vor coloniza și alte planete, oamenii vor avea brațele mai dezvoltate dar picioarele mai scurte. Există însă și o parte rea, pentru că e posibil ca dinții să fie pierduți, pentru că vor consuma doar mâncare lichidă, iar pielea va deveni mai palidă pentru a produce vitamina D. Cât privește nasul, acesta va crește în dimensiuni.
Secretele.com
15.08.2018
17:30
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
29.09.2026
19:48
29.09.2026
19:47
29.09.2026
19:43
29.09.2026
19:35
29.09.2026
19:09
29.09.2026
18:37
29.09.2026
18:32
29.09.2026
18:27
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
17:48
29.09.2026
17:30
29.09.2026
17:29
29.09.2026
17:20
29.09.2026
17:14
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
15:58
29.09.2026
15:50
29.09.2026
15:31
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:21
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















