Cum trebuie să arate CV-ul viitorului. Ce abilități trebuie să aibă candidații pe lângă cele care sunt cerute acum și ce rol va mai avea educaţia în carierele viitoare?
1687
Mai multă educaţie nu înseamnă automat un loc de muncă bun, iar candidaţii joburilor din viitor vor avea nevoie nu doar de abilităţi academice fundamentate pe cunoaştere, ci şi de curiozitate, creativitate, empatie, gândire antreprenorială şi rezistenţă. Ce rol va mai avea educaţia în carierele viitoare?
De la vârsta de 10 ani îmi doream să ajung în Statele Unite ale Americii, pentru a trăi visul american. După absolvirea Universităţii de Construcţii din Bucureşti (Facultatea de Echipament Tehnologic), cu diplomă în Inginerie Mecanică, mă aflam la răscruce de drumuri: să rămân în România sau să îmi asum riscul uriaş de a pleca acolo unde visam?”, îşi începe povestea Adriana Al-Mayahi, specialist senior în Controlul Producţiei în cadrul Raytheon Missiles & Defense, divizie a companiei americane Raytheon Technologies, una din cele mai cunoscute companii globale din industria apărării.
Tocmai ce primise o ofertă să lucreze pentru o companie care se ocupa cu distribuţia de gaz în Bucureşti, dar simţea că trebuie să îşi îndeplinească dorinţa din copilărie. „Când s-a ivit oportunitatea să plec în America, am fost atât de încântată, încât nu-mi venea să cred că e real ce mi se întâmpla. Imediat ce am ajuns la New York am început să-mi caut un job, dar am întâmpinat multe obstacole, pentru că nu aveam încă multă experienţă de lucru, dar şi pentru că accentul meu nu-mi era de prea mare ajutor.
Totuşi, după nenumărate joburi la care am aplicat, fără să am succes, am fost sunată de o companie din Boston pentru un interviu şi aşa am primit prima mea ofertă de job ca inginer entry level”, povesteşte ea. După un an în poziţia de inginer mecanic entry level, a fost promovată ca asistent de achiziţii, iar după alţi doi ani a ajuns într-o poziţie de management, una în care era responsabilă de controlul producţiei. „Cred cu tărie că diploma mea de inginer mecanic din România m-a ajutat cu adevărat în drumul spre poziţia de manager de achiziţii, deschizându-mi calea către o carieră de 20 de ani în achiziţii şi relaţii cu furnizorii interni şi externi.
Totuşi, simţeam că abilităţile mele depăşeau cumva poziţia pe care o ocupam şi eram convinsă că aş putea să le găsesc o întrebuinţare mai bună într-un alt rol de conducere. Astfel, am început să aplic pentru corporaţii mai mari, una dintre ele fiind chiar Raytheon”, spune Adriana Al-Mayahi.
După aproape cinci ani în care a aplicat constant la joburi din departamentul de achiziţii din cadrul Raytheon, a primit o ofertă ca specialist senior în Controlul Producţiei, în departamentul de Fabricare a Elementelor Metalice. „Am fost încrezătoare că pregătirea mea şi experienţa anterioară în domeniul achiziţiilor mă recomandau pentru această poziţie. Învăţasem să am încredere în mine şi în abilităţile mele şi să nu mă las descurajată de un răspuns negativ. Am continuat să aplic la Raytheon în toţi aceşti ani pentru că simţeam că aici este locul în care puteam evolua şi unde puteam contribui”, spune Adriana Al-Mayahi.
Continuarea pe businessmagazin.ro.
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















