Britanicii se TESTEAZĂ singuri la COVID - 19. Procedura este extrem de SIMPLĂ
1270
Autorităţile din Marea Britanie şi-au propus să facă minimum 100.000 de teste COVID-19 în fiecare lună, iar pentru a atinge acest obiectiv au fost puse la punct centre mobile de testare, aflate sub conducere militară, unde oamenii primesc kitul de testare, îşi fac testul şi în mai puţin de 48 de ore primesc rezultatul. Astfel, pot fi testate şi persoanele care lucrează în cămine de bătrâni sau rezidenţii acestor cămine, nu doar cadrele medicale, poliţiştii şi persoanele care se prezintă la spital deoarece au simptomatologie specifică infecţiei cu noul coronavirus, scrie csid.ro.
Cei care doresc să se testeze trebuie să se programeze la un astfel de centru mobil de testare, unde îşi pot preleva singuri probele înainte de a le preda personalului calificat care le va prelucra în laborator.
În mai puţin de 48 de ore vor primi un telefon sau e-mail prin care sunt anunţaţi dacă sunt sau nu infectaţi cu noul coronavirus.
O femeie explică în ce constă prelevarea probelor: „Mai întâi îmi suflu nasul şi tuşesc într-un şerveţel. Apoi deschid setul de testare şi folosesc acelaşi beţişor pentru gât şi nas, după care îl introduc în tub, aplic un cod de bare şi pun kitul într-o pungă de plastic, pe care o dau celor de la centrul mobil.”
Nial Dickson, director executiv al NHS, spune că toată lumea trebuie să aibă acces la testare: „Testarea este una dintre armele noastre în lupta cu acest inamic. Acum avem capacitatea de a le asigura oamenilor teste prin care pot afla dacă sunt sau nu infectaţi, astfel încât să se poată întoarce la muncă fără grija că pot îmbolnăvi alte persoane, aşa cum este cazul, de exemplu, al celor care lucrează în centrele de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice”.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.08.2026
06:06
05.08.2026
04:24
05.08.2026
03:58
05.08.2026
03:04
05.08.2026
01:48
04.08.2026
23:23
04.08.2026
23:21
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
04.08.2026
18:46
04.08.2026
17:43
04.08.2026
17:29
04.08.2026
16:50
04.08.2026
16:44
04.08.2026
16:01
04.08.2026
15:13
04.08.2026
15:10
04.08.2026
14:59
AI de la Anthropic și OpenAI, acuzată de autonomie și înșelăciune în teste britanice de securitate pe GitHub
SpaceX își dublează veniturile, dar arde miliarde: pariul uriaș al lui Musk pe Starlink și AI prăbușește acțiunile pe bursă
Noapte de foc la Kiev: zeci de explozii și lovituri cu rachete balistice rusești în cartiere rezidențiale
















