Cum puteți prepara SĂNĂTOS mâncărurile care îngrașă
1317
doctorulzilei.ro Potrivit nutriţioniştilor, cei mai mulţi oameni nu se pot feri de tentaţia mâncărurilor grase sau excesiv de dulci. Sunt prea atractive pentru papilele gustative. Medicii ţin cont de acest lucru şi îndeamnă mai degrabă la ponderaţie decât la excluderea totală din alimentaţie a acestor categorii de alimente. Asta, deoarece chiar şi mâncărurile grase pot fi preparate într-un mod mai dietetic, scrie doctorulzilei.ro.
Ciolanul din iahnie şi smântâna din ciorbă, de evitat
Iahnia de fasole cu ciolan este una dintre mâncărurile greu de digerat, dar chiar şi pe aceasta o puteţi prepara într-un mod mai sănătos.
Specialiştii recomandă să nu îi adăugaţi grăsime sau rântaş, pentru a o păstra cât mai săracă în calorii.
„Iahnia tradiţională se face cu ceapă prăjită în ulei, ceea ce înseamnă un aport caloric mare. Nu vă sfătuiesc să o faceţi aşa”, atrage atenţia medicul nutriţionist Corina Zugravu.
O idee bună este renunţarea la ciolanul din iahnie. Mâncarea va fi mai puţin gustoasă, dar mult mai sănătoasă.
Ciorba de burtă este un alt aliment cu aport mare de calorii. Numărul acestora variază în funcţie de ingrediente.
„Smântâna ridică valoarea calorică a ciorbei de burtă, întrucât are mult colesterol şi acizi graşi saturaţi”, explică nutriţionistul Corina Zugravu. Pentru un conţinut mai mic de calorii, este bine să adăugaţi mai puţină smântână şi, eventual, să mâncaţi fără pâine.
„Dacă mâncaţi cu pâine, veţi adăuga calorii în plus”, avertizează nutriţionistul. Medicii recomandă folosirea supelor de legume şi evitarea sau „răsfăţul” mai rar cu ciorbe calorice, cum este, de exemplu, ciorba de burtă.
Plăcinte cu foitaj din comerţ
Plăcintele cu mere pot fi preparate într-un mod foarte sănătos. Cel mai indicat este foitajul care se găseşte în comerţ, făcut pe bază de grăsimi vegetale şi cu cât mai puţin zahăr.
„La plăcinta cu mere, fructele se taie cuburi, se stropesc cu zeamă de lămâie, ca să nu se oxideze, şi se călesc în ulei de palmier sau de struguri, nu în unt”, recomandă Corina Zugravu. Nutriționistulvă mai sfătuieşte să folosiţi mere Golden, deoarece sunt mai dulci, deci va fi nevoie de o cantitate mai mică de zahăr.
Plăcinta cu dovleac este bine să fie făcută cu un soi anume: dovleacul plăcintar. „Culoarea sa este portocaliu-pal şi este puţin ceruit. Este unul dintre soiurile cele mai dulci”, spune Corina Zugravu. Specialistul recomandă rumenirea dovleacului, dat prin răzătoare, în ulei de palmier cu adaos de miere de albine şi scorţişoară.
Plăcinta cu brânză este recomandat să fie făcută cu brânză dulce degresată. „În combinaţie cu brânza degresată, puteţi folosi o lingurinţă-două de griş, ca să se lege mai bine compoziţia, în lipsa grăsimilor”, spune Corina Zugravu.
O astfel de plăcintă are între 350 şi 400 de calorii.
Mâncare gătită cu vin roşu
Băuturile alcoolice sunt o modalitate rapidă şi uşoară de a aduce multe calorii în organism. Un gram de alcool are în jur de şapte calorii.
„Vinul adăugat la mâncare aduce foarte multe calorii în organism”, spune medicul Corina Zugravu. Totuşi, vinul, în special cel roşu, este foarte bun, deoarece conţine antioxidanţi.
24.02.2025
10:38
2357
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4122
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21325
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4092
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2568
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8447
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
5919
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6597
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
3958
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
5626
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2230
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
138
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
267
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
290
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
269
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
387
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
409
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
489
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
420
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
455
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
471
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
474
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
478
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
487
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
414
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
545
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
586
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
592
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
555
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
582
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
567
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
501
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
523
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
587
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
656
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
12.02.2026
19:50
648
Regatul Unit oferă Ucrainei 575 milioane de euro pentru apărarea aeriană, în timp ce Germania denunță „terorismul împotriva populației civile ucrainene”
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














