Cum luptă Franța cu pandemia de COVID -19. Ce presupune „PLANUL ALB” declanșat de autorități
1189
Un medic român stabilit de ani de zile în Franța a vorbit pentru G4Media despre cum luptă Parisul cu noua amenințare globală.
În primul rând, autoritățile din sănătate au decis să nu aglomereze spitalele și medicii. Asta înseamnă că, la nivel național, serviciile de urgență și capacitatea spitalelor sunt limitate.
Cătălin Muntean are 35 de ani și lucrează în medicina de urgență, având și o supraspecializare în medicina de catastrofă! Este angajat la Spitalul „Louis Pasteur”, din Normandia. „Lumea este îngrijorată, e o situație fără precedent și, din nefericire, multe persoane încă nu înțeleg gravitatea situației. Până acum nu a făcut nimeni față unei astfel de situații și la noi toate procedurile care de fapt erau îndeplinite, se rescriu practic în fiecare zi”, zice dr. Muntean.
Franța a luat o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea Covid-19. De la Paris s-a dat undă verde pentru declanșarea „Planului alb”. Iată despre ce este vorba: „Fiecare spital se adaptează la evoluția situației. Avem deja proceduri stabilite, se numește Planul alb. Aici, în Franța, sistemul e organizat în așa fel încât, în momentul în care se declanșează Planul alb pentru spitale, practic toți medicii și personalul medical avem obligația prin lege să venim la spital și să facem treaba în fiecare serviciu. Sunt proceduri stabilite pentru fiecare tip de situație. În cadrul planului alb se deprogramează toate intervențiile și procedurile care erau prevăzute, pentru a face loc, pentru a face paturi de spitalizare cât mai multe”.
Spre exemplu, la Serviciul de urgență, arată Cătălin Muntean, „ne-am reorganizat pentru a face circuite diferite pentru că pacienții continuă să vină la spital, oricare ar fi situația dată la nivel național. Tot vor face infarct, tot vor avea probleme digestive sau neurologice și atunci avem un circuit dedicat pentru pacienți cu urgențe clasice și unul pentru coronavirus”.
Cum se protejează medicii în Franța. Și aici sunt „protocoale scrise”, pe care fiecare cadrul medical le respectă.
„De la mănuși, la măști, avem protocol mai special pentru îmbrăcare și unul mult mai specific pentru a te dezbrăca, pentru că atunci este riscul destul de mare de contaminare. Dezbrăcatul din echipamentul de protecție este foarte, foarte important, pentru a nu te contamina după ce ai examinat pacientul respectiv”. Echipamentul de protecție al medicilor din Franța constă într-un fel de halat de unică folosință, cu mâneci lungi, mască, ochelari de protecție, bonetă și un șorț din material impermeabil, pentru gesturile invazive.
Referitor la subiectul testelor rapide, atât de comentat în România, medicul din Alba Iulia spune că la spitalul unde lucrează el „nu avem așa ceva. Laboratoarele merg 24 de ore pe zi, dar pentru că avem un număr foarte mare de pacienți pe care trebuie să îi diagnosticăm, de fapt diagnosticarea se face doar pentru pacienții pe care îi considerăm la risc și pe care trebuie să îi spitalizăm. Spre exemplu, pacienții care tolerează bine boala, care au constante bune și nu au semne de gravitate, nu au nevoie de spitalizare, se întorc acasă. Franța este închisă practic, deci toată lumea trebuie să rămână acasă, în izolare și atunci pacientul este reîndrumat spre domiciliu cu informații prin care le spunem că, dacă starea lor se degradează, vor trebui să sune la 112”.
Are Franța un tratament pe care îl folosește împotriva noului coronavirus? Nu, spune românul Cătălin Muntean: „Nu avem tratament. Experiența pe care o are la ora actuală Franța, cu peste 900 de pacienți în reanimare, din informațiile pe care le avem, majoritatea pacienților sunt de peste 60, 65 de ani, dar avem pacienți din ce în ce mai mulți, și mai tineri, fără antecedente și fără comorbidități, care sunt în reanimare. Nu există tratament propriu-zis, când avem un pacient diagnosticat cu Covid sau cu suspiciune ridicată intră în categoria celor care necesită tratament ventilator. Nu există tratament. Practic este un tratament simptomatic. Suportul ventilator sau aportul de oxigen, dar nu avem un tratament special pe care să îl putem administra, în care să spunem că virusul ar fi distrus și pacienții se pot vindeca”.
Franța a înregistrat luni 418 morți din cauza noului coronavirus, cel mai mare număr de la începutul pandemiei de Covid-19. În total, au murit 3024 de persoane. În spitale sunt internate peste 21.000 de pacienți, punctează gandul.info.
05.05.2026
12:18
22
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
259
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
264
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
291
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
306
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
344
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
372
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
509
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
514
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
485
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
05.05.2026
10:51
224
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
215
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
241
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
260
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
321
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
350
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
491
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
500
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
473
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:47
1206
Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
04.05.2026
21:39
507
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
520
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
538
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
503
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
503
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
04.05.2026
19:11
509
41 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Geografie 2026 la Chișinău
04.05.2026
19:10
529
MEC a demis două educatoare și directorul interimar al grădiniței 133 din Chișinău după cazul de violență asupra copiilor
04.05.2026
18:50
585
Maia Sandu întărește cooperarea europeană împotriva traficului de droguri la summitul de la Erevan
04.05.2026
17:28
636
Liderii Europei, reuniți la Erevan pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova și a securității regionale
665
Nouă primării din raionul Rezina se unesc și primesc stimulente de 85 milioane de lei pentru dezvoltare
04.05.2026
16:32
577
Peste 210 milioane de lei, subvenții aprobate în aprilie pentru investițiile fermierilor din Republica Moldova
04.05.2026
14:57
614
Noi automobile pentru centrele de asistență psihopedagogică: sprijin extins pentru copiii cu dizabilități în teritoriu
04.05.2026
14:18
564
MEC și UNICEF formează experți pentru un curriculum practic, centrat pe nevoile reale ale elevilor
04.05.2026
14:11
631
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Bruxelles pentru a consolida cooperarea energetică UE–Moldova și a promova reformele din sector
04.05.2026
11:18
656
250 de milioane de lei pentru 53 de GAL-uri: noi investiții în dezvoltarea rurală prin Programul LEADER 2026–2027
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
Horoscopul zilei 05.05.2026
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.22
1 RON
3.88
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














