Cum l-a pus la punct dintr-un singur cuvânt președinta Maia Sandu pe temutul Andrii Iermak, cel mai influent om din anturajul lui Zelenski până vineri
2779
Fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza a relatat într-o postare publică despre o întâmplare de culise între Maia Sandu, Volodimir Zelenski și șeful de cabinet demisionar Andrii Iermak, vizat de o anchetă de corupție în Ucraina.
Așadar, Ion Sturza, relatează într-o postare publică, pe Facebook, o întâmplare care, potrivit afirmațiilor sale, circulă în anumite cercuri politice de la Kiev și care îl are în prim-plan pe Andrii Iermak (foto, încercuit), fostul șef al administrației prezidențiale ucrainene, care, vineri (28 noiembrie), a demisionat după ancheta anticorupție demarată împotriva sa.
Considerat mult timp unul dintre cei mai puternici oameni din anturajul președintelui Volodimir Zelenski, Iermak ar fi fost, după cum notează Sturza, o figură temută, obișnuită să nu primească replică.
Ion Sturza relatează, citând un prieten ucrainean, o scenă care ar fi avut loc la o întâlnire între președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Pe ordinea de zi s-ar fi aflat „subiecte delicate”, fără ca fostul premier să ofere detalii.
În timp ce Zelenski ar fi fost relaxat, Iermak ar fi ridicat tonul în timpul discuției și ar fi dat indicații părții moldovene: „Voi trebuie să faceți așa, asta…”. De regulă, Iermak nu era obișnuit să primească replică la ieșirile sale autoritare.
În fața acestei atitudini, Maia Sandu — venită doar cu „gentuța ei”, după cum notează Sturza — ar fi reacționat ferm. Ar fi așezat geanta pe masă, l-ar fi privit pe Iermak și i-ar fi răspuns scurt: „Net!”
În încheierea postării sale, Sturza notează că foarte puțini oameni ar fi îndrăznit, de-a lungul timpului, să îi răspundă atât de direct lui Andrii Iermak.
Volodimir Zelenski a anunțat vineri că șeful biroului său prezidențial, Andrii Iermak, și-a prezentat demisia după ce agenția anticorupție a țării a inițiat o anchetă împotriva sa.
Şeful cancelariei prezidenţiale ucrainene, influentul Andrii Iermak, a fost eliberat din funcţie, vineri, de preşedintele Volodimir Zelenski, după ce agenţiile ucrainene de combatere a corupţiei i-au percheziţionat reşedinţa, agravând o criză politică majoră, în contextul în care Kievul se confruntă cu presiuni din partea Washingtonului pentru a accepta termenii unui acord de pace.
Anunţul eliberării din funcţie a lui Iermak a fost făcut de preşedintele Zelenski în discursul său pe care îl adresează zilnic compatrioţilor.
Şeful statului a anunţat că Iermak a depus o cerere de demisie, iar Biroul Preşedintelui va fi reorganizat.
„Îi sunt recunoscător lui Andrii pentru că a prezentat întotdeauna poziţia Ucrainei în cadrul negocierilor exact aşa cum trebuia. A fost întotdeauna o poziţie patriotică. Dar nu vreau să existe zvonuri şi speculaţii”, a explicat Zelenski, precizând că sâmbătă va organiza „consultări” pentru a stabili cine ar putea prelua importantul rol.
Zelenski a menţionat că această mişcare vine în timp ce Ucraina are nevoie de „putere internă” într-un moment crucial al negocierilor pentru un potenţial acord de pace.
187
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
397
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
424
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
540
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
469
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
504
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
513
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
540
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
560
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
491
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
65
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
356
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
402
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
520
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
452
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
487
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
498
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
523
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
544
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
475
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
478
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
552
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
714
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
496
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
583
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
1973
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
638
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
622
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
697
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
708
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
669
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
681
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
634
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
663
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
861
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














