DEPORTĂRI // Primăria Chișinău a plătit despăgubiri de MILIOANE moștenitorului unei persoane represate

NEDREPTATE // Nepotul unui comerciant deportat în 1940 în Siberia luptă de un deceniu cu autoritățile capitalei pentru a primi în folosință casa bunelului său care a fost naționalizată de sovietici

Are proprietăți imobiliare în centrul Chișinăului și plătește impozite statului, dar nu se poate bucura de aceste bunuri. În acte este proprietar, în realitate - o persoană care nici nu poate intra în propria ogradă, pentru că este locuită de alte familii. Asta i se întâmplă moștenitorului lui Țâlic Pavlovici, un comerciant român care a fost arestat acum 75 de ani de sovietici și trimis într-un lagăr din Siberia. Deși instanțele de judecată au decis în 2004 că nepotul represatului, Vladimir Pavlovici, are dreptul la casa bunelului său care a fost naționalizată, iar Primăria Chișinău a fost obligată să evacueze familiile care locuiesc acolo, hotărârea este neglijată de autorități. Acestea au preferat să achite despăgubiri de milioane de lei, în loc să execute o decizie judecătorească irevocabilă.

Pe 13 iunie, la Chișinău vor fi comemorate victimele deportărilor staliniste. Atunci se împlinesc 74 de ani de la primul val al represiunilor din Basarabia, iar Vladimir Pavlovici va fi printre cei care își vor deplânge buneii trimiși forțat în Siberia. Pentru familia sa, calvarul a început cu un an mai devreme.

Arestat în propria casă

Pe 18 iulie 1940, la ora trei dimineața, în casa lui Țâlic Pavlovici de pe strada Kolodeznaia, în prezent Corobceanu din Chișinău, au dat buzna angajații NKVD-ului sovietic.

Patru ore au făcut percheziții, au ridicat peste un milion de lei românești, mii de ruble și bijuterii din aur și argint, l-au arestat pe stăpân și au plecat lăsând-o speriată pe soția acestuia și cei doi copii ai lor. Peste patru luni, Ţâlic Pavlovici a fost declarat „element social periculos” și condamnat la opt ani de închisoare, cu ispășirea pedepsei într-un lagăr din Siberia.

„Bunelul venise în 1923 din București la Chișinău pentru a dezvolta o afacere împreună cu câțiva parteneri. Aveau o moară, un depozit de produse agricole și o fabrică de producere a spirtului. Când au venit rușii, partenerii lui s-au întors la București, iar el a rămas. A fost condamnat pentru „exploatarea forței de muncă”. Asta scrie în dosarul represatului, care se întinde pe 41 de pagini”, precizează Vladimir Pavlovici, ținând dosarul bunicului său în mâini.

Familia, izgonită și destrămată

Familia a fost nevoită să părăsească casa de pe str. Corobceanu 19, după ce fusese amenințată. „La ei trăia la gazdă un ofițer al Armatei Roșii. După ce bunelul a fost arestat, ofițerul și-a scos vestonul și l-a aruncat în cui, spunând: „Acum, haina mea va sta aici”, arătând astfel că el ar fi stăpân în casă”, își amintește domnul Vladimir din istorioara pe care i-a povestit-o tatăl său, care pe atunci avea 20 de ani. El a rămas la Chișinău să-și continue studiile, iar sora sa și mama au revenit la București.

Familia nu s-a mai reunit niciodată, iar mai târziu a aflat că Țâlic Pavlovici a murit peste trei ani de la represiune. Bărbatul a decedat în tren, în timp ce era transportat spre Krasnoiarsk. Corpul a fost lăsat într-o gară din orașul Omsk și înmormântat în cimitirul din oraș. Vladimir Pavlovici planifică să meargă în Rusia, la mormântul bunelului său pentru a-l îngriji, așa cum se cade la creștini.


Poza din stânga a fost făcută de Țâlic Pavlovici cu puțin timp înainte de a fi arestat, iar cea din dreapta - după patru luni de detenție, înainte de a fi trimis în Siberia.

Probe incontestabile din arhivă

În anul 1989, Ţâlic Pavlovici a fost declarat victimă a represiunilor politice și a fost reabilitat. Peste trei ani, fiul său, Evgheni, a început lupta pentru redobândirea averii familiei. Dar nu și-a dus misiunea la bun sfârșit. Acesta a decedat în 1997, iar feciorul său, Vladimir Pavlovici, a preluat ștafeta. După ani de judecată, bărbatul a reușit să demonstreze că bunelul său a fost proprietarul imobilului din str. Corobceanu 19.

„Am găsit la arhivă actul de vânzare-cumpărare a casei din 1923. Cât cinism au avut autoritățile sovietice să indice în documentul de naționalizare că „proprietarul casei nu este cunoscut?”, se întreabă indignat Vladimir Pavlovici. În 2004, în baza probelor adunate din arhive, judecătorii au emis o hotărâre irevocabilă prin care Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a fost obligat să restituie casa moștenitorului persoanei represate, să declare nule contractele de privatizare a apartamentelor și să evacueze cele opt familii care locuiau în casă, acordându-le alte spații.

Decizie neexecutată de un deceniu deja

În 2006, Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău a înregistrat imobilul de peste 400 de metri pătrați pe numele lui Vladimir Pavlovici, dar autoritățile locale nu au evacuat nici până astăzi locatarii din casa cu pricina, motivând că nu au bani pentru a le procura alte locuințe. În 2007, CMC a fost obligat să-i transmită proprietarului și terenul aferent imobilului de 1 200 de metri pătrați. Nici această hotărâre nu a fost executată.

„Chestiunea a fost pusă la vot de mai multe ori în CMC, dar nu a acumulat numărul necesar de voturi. Consilierii municipali sunt mai presus de instanța de judecată? Sunt la fel de cinici ca și sovieticii și nu recunosc dreptul de proprietate”, afirmă supărat Vladimir Pavlovici.

Despăgubiri de milioane

Odată ce bunurile îi aparțin oficial în acte, bărbatul plătește anual impozite, deși nu a trăit o zi în casa bunelului. Primăria a fost atacată din nou în judecată și obligată să achite despăgubiri pentru venitul ratat din imposibilitatea de a folosi imobilul.

Vladimir Pavlovici a estimat cât ar fi câștigat dacă dădea spațiile în chirie, iar autoritățile i-au plătit despăgubiri de trei milioane de lei. „Pentru perioada 2011-2014 încă n-am primit nimic. Când Primăria va executa hotărârea judecății, se va opri din plătit”, spune domnul Vladimir, care nu înțelege tactica Primăriei.

Din banii achitați pentru despăgubiri s-ar fi putut cumpăra demult apartamente pentru familiile care urmează a fi evacuate. „Nu vreau bani în schimbul casei, oricare ar fi suma, pentru că imobilul are o valoare sentimentală pentru mine. A fost casa părintească”, adaugă bărbatul.

Luptă între Primărie și Ministerul Finanțelor

În 2011, Primăria a fost obligată să-i achite lui Vladimir Pavlovici alte șase milioane de lei, care constituie echivalentul sumelor de 1 104 500 lei românești şi 3 650 de ruble confiscate în 1940 din casa bunelului său. Timp de trei ani, autoritățile au plătit eșalonat toți banii. Acum, Primăria se judecă cu Ministerul Finanțelor cerându-i să întoarcă în bugetul municipal milioanele. Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice din 1992 prevede alocarea mijloacelor financiare pentru compensații deportaților din contul bugetului de stat.

În prezent, Vladimir Pavlovici așteaptă verdictul Curții Europene pentru Drepturile Omului, care ar putea condamna R. Moldova pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive și speră că va ajunge să calce pragul casei părintești.

Bani alocați de Ministerul Finanțelor pentru despăgubirea persoanelor supuse represiunilor politice