Cum arată Nokia 9 PureView? Primul telefon cu cinci camere foto
1772
Nokia 9 PureView este cel mai aşteptat smartphone al companiei HMD Global. După numeroase zvonuri referitoare la design-ul lui Nokia 9, avem şi primele imagini clare cu telefonul.
91mobiles a pus mâna pe imagini care par a fi oficiale, menite să fie lansate la pachet cu un comunicat de presă. Imaginile au ajuns pe internet însă înainte de termen.
Camera foto cu cinci senzori pare să fie amplasată pe partea din spate a telefonului, într-un sistem care integrează şi un blitz LED, dar şi ceea ce pare a fi un laser pentru focalizare, optica fiind realizată de ZEISS. Desigur, fiind un telefon care se lansează în 2019, acel punct negru ar putea fi parte dintr-un sistem de camere TOF (Time of Flight), care să poată detecta mai bine mişcarea şi obiectele din jur.
Construcţia telefonului pare să fie realizată din sticlă şi aluminiu, asemeni altor modele Nokia din ultima perioadă, în timp ce logo-ul Android One sugerează că telefonul va rula Android 9.0 Pie în variantă nemodificată şi că va primi actualizări software timp de cel puţin doi ani. Mai mult, pe partea din faţă putem observa un senzor de amprentă în display, într-o poziţie similară cu senzorul de pe OnePlus 6T sau Huawei Mate 20 Pro.
Continuarea pe Go4it.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
09.10.2026
12:28
09.10.2026
12:17
09.10.2026
10:36
09.10.2026
10:26
09.10.2026
10:04
09.10.2026
10:03
09.10.2026
09:39
09.10.2026
09:23
09.10.2026
09:18
09.10.2026
08:39
09.10.2026
08:11
09.10.2026
08:05
09.10.2026
02:43
09.10.2026
02:08
09.10.2026
00:48
08.10.2026
23:27
08.10.2026
22:50
08.10.2026
20:04
08.10.2026
19:22
08.10.2026
19:04
08.10.2026
18:47
08.10.2026
17:20
08.10.2026
16:49
08.10.2026
16:37
08.10.2026
16:37
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
















