Cum a umilit-o producătorul „Basic Instinct” pe Sharon Stone în timpul filmărilor: „M-a afectat atât de tare încât am făcut accident cu mașina”
2223
Sharon Stone a început seria dezvăluirilor controversate din viața sa și nu are de gând să se oprească. Celebra actrița și-a amintit un nou episod care a traumatizat-o, în timp ce filma pentru „Basic Instinct”.
Vedeta de la Hollywood a povestit că unul din producătorii filmului a insistat să o numească „Karen” încă de la prima audiție, chiar dacă știa foarte bine care este numele său. Umilința a continuat pe tot parcursul filmărilor și chiar și atunci când a fost nominalizată la Globurile de Aur pentru rolul său. Mai mult, Sharon susține că acest lucru a afectat-o atât de tare, încât a făcut accident cu mașina într-o zi când a plecat de la filmări.
„După ce alte 13 fete au fost refuzate, eu am primit rolul, iar după nouă luni de audiții, producătorul m-a numit Karen. M-a afectat atât de tare, încât am făcut accident cu mașina. Am ieșit de la filmări nu mi-am dat seama când am lovit mașina”, a povestit Sharon Stone.
Mai mult, această umilință a urmărit-o mult timp, chiar și după încheierea filmărilor. Atunci când aceasta a fost nominalizată al Globul de Aur, toată sala a început să râdă atunci când i-a auzi numele.
„Când am fost nominalizată la Globul de Aur și mi-au strigat numele, toată sala a râs. Am purtat cu mine acea umilință și am rezistat cu demnitate”, a mai spus actrița, citată de filmnow.ro.
Sharon Stone: Am fost judecată pentru că am apărut în Basic Instinct
Într-o apariție la podcastul Iheart „Table for Two With Bruce Bozzi”, vedeta în vârstă de 64 de ani a povestit: „Am pierdut custodia copilului meu. Când judecătorul mi-a întrebat copilul, pe acel băiețel, 'știi că mama ta face filme cu scene de sex?'.... A fost un fel de abuz al sistemului”, a spus Sharon, subliniind că abilitățile ei ca mamă au fost puse la îndoială de judecător.
„S-a pus problema astfel, ce fel de părinte eram eu ținând cont că apărusem în urmă cu câțiva ani în acel film”. În „Basic Instinct”, Sharon joacă rolul unei criminale calculate, iar Michael Douglas pe cel al detectivul care devine obsedat de ea.
„Acum, oamenii apar liniștiți fără haine pe ei la tv, iar tu ai văzut poate o secundă de posibilă nuditate a mea și eu pierd custodia copilului”.
Sharon a mărturisit că decizia a afectat-o atât mental cât și fizic: „Am ajuns în clinica Mayo, cu probleme de inimă...mi-a sfâșiat inima literalmente”.
22.03.2026
21:51
487
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
902
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
612
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
725
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
734
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
789
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
745
Horoscopul zilei 22.03.2026
883
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
1009
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
824
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
22.03.2026
21:51
479
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
887
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
604
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
716
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
727
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
782
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
739
Horoscopul zilei 22.03.2026
877
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
1003
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
819
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
985
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
936
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1116
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
1008
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1246
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
951
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
998
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1150
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1219
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1090
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
1009
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1093
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1113
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1144
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
1073
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














