Cum a sărbătorit victoria de a Eurovision trupa SunStroke Project: De la Kiev la Moscova și apoi în biroul lui Dodon
3120
facebook
Au reprezentat R. Moldova la Eurovision 2017 și au obținut cel mai bun loc al republicii din acest concurs - poziția a treia.
Deși ne-am fi așteptat să-i revedem cu impresii de la concursul muzical, finala căruia a avut loc pe 13 mai la Kiev, într-un studiou autohton de televiziune, dacă nu chiar în cel de la postului public „Moldova 1”, organizatorul din R. Moldova a Eurovision-ului, și acolo unde au fost desemnați să ne reprezinte țara, băieții de la SunStroke Project au preferat să zboare imediat la Moscova pentru a participa la o emisiune de acolo.
Mass-media de la Chișinău a relatat pe larg cum trupa a fost mai mult absentă în emisiunea „Pusti govoreat”, solistul acestuia făcându-se remarcat doar prin gestul de a-i pupa mâna reprezentantei Rusiei care a fost interzisă în Ucraina, Iulia Samoilova, și care nu a putut reprezenta Moscova la Eurovisionul din acest an.
Sosiți la Chișinău, victorioșii au mers deja la Președinie, unde astăzi șeful statului, Igor Dodon, le-a înmânat „Ordinul de onoare”.
Dodon i-a lăudat și le-a mulțumit „eroilor” pentru că „au ridicat imeginea R. Moldova la cel mai înalt nivel” și au făcut „mai mult” decât ambasadorii R. Moldova de peste hotare. Amintind de originea membrilor trupei, care sunt născuți în Transnistria, Dodon a declarat că aceștia au făcut mândri cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului: „Sunteți eroii noștri”.
„Stimați și iubiți membri au grupei SunStroke Project, sunteți eroii noștri. Emoțiile pe care le-am trăit în finala concursului e ceea ce ne-a lipsit nouă pe parcursul mai multor decenii. Datorită acestor băieți, moldovenii s-au simțit mândri că sunt cetățenii R. Moldova. Voi ați făcut mai multe decât poate să facă un ambasador în toată cariera sa diplomatică”, i-a lăudat Dodon pe cei din trupa clasată pe podiumul de la Eurovision – 2017.
Trecând la limba rusă, șeful statului a precizat că băieții de la „SunStroke Project” au reprezentat toți cetățenii R. Moldova, indiferent că unii se află în Transnistria sau Găgăuzia. „Ați săvârșit un act de eroism și vă spun un sincer mulțumesc. Sunt sigur că de aceeași părere sunt marea majoritate a moldovenilor. Sunt sigur că R. Moldova va înregistra noi victorii”, a mai adăugat sursa citată.
Astfel, Serghei Ialovițki, Anton Ragoda și Serghei Stepanov au primit „Ordinul de Onoare”. Cu medalia „Meritul Civic” a fost decorat producătorul și impresarul trupei, Dmitri Sergheev.
24.02.2026
10:53
7239
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
10720
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
35009
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34305
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45686
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29736
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28183
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20597
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20117
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21481
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
20838
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
30.03.2026
17:16
0
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
34
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
62
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
225
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
213
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
511
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
316
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
30.03.2026
14:07
351
31 martie, ultima zi pentru depunerea ofertelor la licitația pentru noile parcuri eoliene cu stocare a energiei în Republica Moldova
30.03.2026
12:04
666
Prețul motorinei bate în retragere. Prima IEFTINIRE de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30.03.2026
11:22
563
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
30.03.2026
10:54
611
Noi detalii în ancheta privind decesul Ludmilei Vartic: concluziile legiștilor și pașii procurorilor în dosarul de violență în familie
30.03.2026
10:48
483
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
30.03.2026
10:46
1235
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
30.03.2026
10:33
606
Gradele didactice devin permanente din 2026: MEC elimină reconfirmarea periodică și reduce birocrația pentru profesori
409
Instituțiile de drept își intensifică acțiunile împotriva traficului de ființe umane, în contextul parcursului european al Republicii Moldova
30.03.2026
09:15
563
VIDEO // Descinderi „fulger” la o companie de închirieri auto din Chișinău. Schemă de evaziune și spălare de bani de milioane
30.03.2026
08:40
537
Horoscopul zilei 30.03.2026
30.03.2026
07:03
660
Proiect STRATEGIC pentru transportul feroviar: Tronsonul Chișinău – Ungheni va fi electrificare și va permite viteze de 140 km/h
29.03.2026
21:01
694
Închiderea Sora, semnal de maturizare pentru OpenAI și frână pentru visul AI care „înlocuiește” Hollywood-ul
29.03.2026
18:38
879
Vreme schimbătoare, cu ploi și încălzire treptată în Moldova, 30.03–05.04.2026
29.03.2026
08:20
862
Horoscopul zilei 29.03.2026
1021
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
1036
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
949
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
1123
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
Maia Sandu, turneu în Finlanda și Letonia pentru securitate regională și sprijin pe drumul european al Republicii Moldova
Mită-RECORD de 400.000 de dolari. O persoană a fost reținută după ce a promis „aranjarea” unui dosar penal
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














