Cum a reușit azerul INDEZIRABIL pe teritoriul R. Moldova să părăsească AIC sub nasul polițiștilor de frontieră, chiar dacă se afla într-o zona de securitate cu acces restricționat. Instituția dă vina pe „vulnerabilitățile de infrastructură” ale AIC
2155
Un cetățean al Azerbaidjanului, în vârstă de 38 de ani, a reușit să părăsească fără mari probleme Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) pe 5 noiembrie curent, chiar dacă a fost declarat indezirabil pe teritoriul R. Moldova. Deși a fost condus în zona sterilă a AIC, de unde urma să părăsească R. Moldova cu un alt zbor, azerul a reușit să pătrundă pe teritoriul R. Moldova, chiar dacă AIC este unul dintre cel mai securizat obiectiv de infrastructură din republică.
Potrivit Poliției de Frontieră, azerul a aterizat la Chișinău pe 4 noiembrie, cu o cursă Istanbul – Chișinău. Bărbatul de 38 de ani urma să tranziteze R. Moldova în drumul său spre Ucraina.
Polițiștii de frontieră au constatat că străinul nu poate justifica scopul intrării pe teritoriul statului nostru și nu i-au permis să părăsească AIC. Azerul ar fi fost cooperant și a acceptat să fie condus în zona sterilă a AIC, pentru ca ulterior să plece de la Chișinău cu alt zbor.
Fiind în așteptarea cursei aeriene care urma să-l transporte peste hotarele R. Moldova pe 5 noiembrie 2023, străinul „s-a folosit de vulnerabilitățile de infrastructură din Aeroportul Internațional Chișinău și a părăsit zona de securitate cu acces restricționat, deplasându-se într-o direcție necunoscută”, comunică Poliția de Frontieră.
Acest lucru s-a întâmplat la puțin timp după atacul armat din vara trecută, soldat cu moartea a doi ofițeri, dar și după asigurările date de autorități privind întărirea măsurilor de securitate de la AIC.
În seara zilei de 5 noiembrie 2023, ora 19:45, angajații Poliției de Frontieră au constatat lipsa azerului în zona de securitate cu acces restricționat. Azerul a fost găsit abia în după-amiaza zilei de 6 noiembrie. Cetățeanul indezirabil a fost localizat în apropierea Ambasadei Azerbaidjanului de la Chișinău.
La finalizarea acțiunilor de urmărire penală, străinul a fost îndepărtat de pe teritoriul R. Moldova.
De menționat că, în legătură cu acest caz, șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, și-a anunțat astăzi demisia. Acest lucru se întâmplă la două zile după ce premierul Dorin Recean a declarat că „vor urma demisii”.
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















