Cum a apărut apa pe Terra? Oamenii de știință vin cu o nouă ipoteză
2246
Apa acoperă aproximativ 70% din suprafaţa Terrei şi este crucială pentru întreţinerea vieţii, însă felul în care ea a ajuns pe planeta noastră face obiectul unei dezbateri ştiinţifice îndelungate, relatează AFP, citată de Agerpres.
Cercetătorii dintr-o echipă franceză au dezvăluit joi o nouă teorie, potrivit căreia planeta noastră ar fi fost, încă de la originile sale, bogată în apă, care ar fi existat din abundenţă în rocile ce au alcătuit Terra.
Specialista în cosmochimie Laurette Piani, coordonatoarea acestui studiu realizat de Centrul de cercetări petrografice şi geochimice din cadrul CNRS - Universitatea Lorena şi publicat în revista Science, a explicat pentru AFP că această descoperire contrazice teza dominantă, potrivit căreia apa ar fi fost adusă mai târziu de către asteroizii şi cometele care au bombardat „planeta albastră”, care, la începuturile sale, era un corp ceresc complet uscat.
Această ipoteză era favorizată de temperaturile prea ridicate din Sistemul Solar, care ar fi împiedicat apa să se condenseze şi să se aglomereze alături de alte substanţe solide sub formă de gheaţă.
Cercetătorii francezi au analizat meteoriţii denumiţi „condrit-enstatit”, care au particularitatea de a deţine o compoziţie chimică apropiată de cea a Terrei. Acest detaliu indică faptul că ei sunt similari rocilor care făceau parte din structura Pământului încă de la formarea sa.
Măsurând conţinutul de hidrogen din 13 astfel de meteoriţi, care sunt relativ rari, experţii francezi au constatat că rocile primitive de pe pământ conţineau suficient de mult hidrogen pentru a furniza, prin extrapolare, o cantitate de cel puţin de trei ori mai mare decât cantitatea de apă din oceanele de pe Terra.
„Am descoperit că acea compoziţie izotopică a hidrogenului din condrit-enstatit era similară cu cea a apei stocate în mantaua terestră”, a precizat Laurette Piani.
Compoziţia izotopică a oceanelor actuale este la rândul ei compatibilă cu cea a unui amestec ce ar conţine 95% apă din aceste condrite, un element suplimentar care sprijină teza conform căreia aceste roci se află la originea apei terestre.
Autorii studiului au descoperit, de asemenea, că izotopii de azot din acei meteoriţi sunt similari celor ai azotului terestru.
Potrivit lui Laurette Piani, studiul nu exclude un aport ulterior de apă provenită din alte surse, precum cometele, însă specialista franceză a insistat asupra faptului că meteoriţii de tip condrit-enstatit au contribuit într-o manieră semnificativă la apariţia apei încă de la formarea planetei noastre.
Studiul cercetătorilor francezi „aduce o piesă crucială şi elegantă în acest puzzle al teoriilor ştiinţifice”, a scris Anne Peslier, o cercetătoare de la NASA, într-un editorial care însoţeşte articolul de prezentare a cercetării.
15.12.2025
20:29
271
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
344
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
356
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
386
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
362
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
385
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
352
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
410
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
382
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
544
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
20:29
79
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
260
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
266
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
302
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
279
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
286
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
282
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
370
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
340
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
522
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
395
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
570
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1233
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
477
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
513
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
504
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
684
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
736
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
594
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
588
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
759
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
678
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
906
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
967
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
687
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.93
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














