OFICIAL // Cristi Chivu este noul antrenor al lui Inter! Toate detaliile contractului
6276
Românul Cristi Chivu este noul antrenor al lui Inter! Finalista Ligii Campionilor a făcut marele anunț, prin intermediul rețelelor de socializare.
Tehnicianul a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2027.
FC Internazionale Milano îi urează bun venit lui Cristian Chivu în calitate de antrenor al echipei de seniori. Există vieți care conțin în ele o multitudine de povești. Oameni capabili să facă față oricărei dificultăți și să o ia mereu de la capăt, mai puternici și mai hotărâți. Vieți care își găsesc sprijinul în niște piloni stabili, în jurul cărora se pot construi noi experiențe pline de sens.
În parcursul său, Cristian Eugen Chivu a trecut prin numeroase provocări majore, evenimente care l-au format atât ca om, cât și ca profesionist, legându-l definitiv de culorile clubului nostru, pe care, începând de astăzi, le va reprezenta din nou, pentru a treia oară, în rolul de antrenor al primei echipe, se spune în comunicatul remis de Inter.
Născut pe 26 octombrie 1980 la Reșița, oraș cu aproximativ 80.000 de locuitori din România, Chivu a înțeles de mic cât de importantă este disciplina pentru a reuși în fotbal. A crescut respirând acest sport, inspirat de exemplul și pasiunea tatălui său, Mircea, fost fotbalist și primul său antrenor la juniorii Reșiței. Drumul său nu a fost deloc ușor, nu a primit tratament preferențial, iar legătura profundă cu tatăl său i-a insuflat valorile sacrificiului și ambiției.
A început ca atacant, a evoluat uneori și ca mijlocaș ofensiv, iar grație calităților sale tehnice a debutat la prima echipă la doar 17 ani, chiar pe stadionul care astăzi poartă numele tatălui său. În 1998 s-a transferat la Universitatea Craiova, iar un an mai târziu a fost remarcat de un scouter al lui Ajax Amsterdam, care l-a adus în Olanda în iulie 1999.
Chivu devenise deja un fundaș capabil să joace și în bandă, dar în Olanda s-a produs adevărata sa transformare. La Ajax și-a perfecționat tehnica, dar mai ales a învățat să gândească jocul, o adevărată școală de fotbal pentru un tânăr cu mare potențial, scrie gsp.ro.
În 2001 a devenit cel mai tânăr căpitan din istoria clubului, o banderolă care nu se acordă decât unui jucător cu personalitate deosebită. La Amsterdam a câștigat un titlu, o Cupă și o Supercupă, iar după 142 de meciuri în patru ani, în 2003 a sosit în Italia, la AS Roma. Aici a petrecut patru sezoane și a câștigat o Cupă a Italiei, înainte de pasul decisiv din cariera sa: transferul la Inter, în 2007, care i-a schimbat viața pentru totdeauna.
În cei șapte ani petrecuți ca jucător al lui Inter, un moment vorbește mai mult decât orice despre relația sa cu clubul și fanii: pe 24 martie 2010, la doar 77 de zile după ce a suferit o gravă fractură craniană la un meci cu Chievo, Chivu revine pe teren, purtând o cască de protecție. A fost un nou început pentru Cristian, care, cu doar câteva luni înainte, își pusese în pericol nu doar cariera, ci chiar viața.
Revenirea sa a fost întâmpinată cu ovații de fanii lui Inter încă de la prima lovitură de cap, chiar dacă inofensivă, un moment emoționant greu de descris pentru el. De atunci, Chivu a purtat mereu acea cască, scoțând-o doar pentru a sărbători trofeele și victoriile. În total, a adunat trei titluri de campion al Italiei, două Cupe ale Italiei, două Supercupe, un Campionat Mondial al Cluburilor și o Ligă a Campionilor (în sezonul 2009/2010).
11.03.2026
22:44
213
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
265
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
20:58
313
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
316
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
359
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
388
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
394
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
396
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
465
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
504
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
11.03.2026
22:44
236
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
278
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
278
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
11.03.2026
20:58
322
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
325
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
367
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
395
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
401
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
403
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
470
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
508
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
564
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
469
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
477
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
414
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
512
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
546
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
505
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
463
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
458
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
455
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:48
453
„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
11.03.2026
13:17
532
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
11.03.2026
12:42
598
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
11.03.2026
11:54
566
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.28
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














