Cresc „voinicei”, cu ajutorul României!
2148
RENOVARE // Grădinița din satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă, este astăzi mult mai încăpătoare și are condiții mult mai bune, datorită grantului românesc
Grădinița „Voinicel” din satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă, a fost inaugurată, recent, după ce a fost reparată capital în cadrul „Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”, în valoare totală de 20 de milioane de euro.
Investițiile românești în grădinița de la Feștelița s-ar ridicat la două milioane de lei.
Acoperiș, geamuri și uși noi
Astfel, cu sprijinul financiar oferit de Guvernul României, prin intermediul FISM, la grădinița din Feștelița a fost reparat capital un bloc nefinisat, cu două niveluri. În special, a fost instalat sistemul de încălzire, podeaua și blocurile sanitare, au fost reconstruite sistemele de aprovizionare cu apă şi de canalizare, au fost renovaţi pereţii.
De asemenea, din grantul românesc a fost schimbat acoperișul întregii grădinițe, s-au montat geamuri și uși noi. La exterior pereții au fost izolaţi termic, iar fațada instituției a fost renovată integral.
În urma lucrărilor de reparație efectuate, la grădinița „Voinicel” a fost majorat numărul de locuri pentru copii, de la 120 la 160, și au fost create șase locuri de muncă noi în sat.
Părinții se declară încântați de noile condiții și se bucură că acum au mai multe locuri la grădinița din sat.
„Este o grădiniță modernă, care corespunde condițiilor europene. Aici, copiii vor crește și se vor dezvolta într-un mediu confortabil”,a spus Ina Munteanu.
„Să aveți grijă de grădiniță”
Ambasadorul României, Excelența Sa Marius Lazurca, prezent la eveniment, a apreciat rezultatele investițiilor făcute la Feștelița și a reiterat că Bucureștiul va continua să susțină dezvoltarea instituțiilor preșcolare din R. Moldova.
Directorul executiv al FISM, Mircea Eșanu, a mulțumit Guvernului României pentru sprijinul financiar oferit pentru crearea condițiilor moderne de educare și instruire a copiilor din R. Moldova.
„Rezultatele obținute la grădinița din Feștelița demonstrează, încă o dată, că gestionăm corect grantul generos oferit de Guvernul României. Prin această investiție - două milioane de lei - s-au creat condiții mai bune pentru dezvoltarea și educarea copiilor. Rugămintea mea către administrația grădiniței, către părinți este să aveți grijă de aceste edificii, de investițiile care au fost făcute aici”, a menționat Mircea Eșanu.
Această instituție funcționa doar vara
De mai bine de 18 ani de la darea în exploatare, grădiniţa din satul Feşteliţa, raionul Ştefan Vodă, funcționa doar vara. În sezonul rece, instituția preșcolară nu activa, din cauza lipsei sistemului de încălzire.
După ce în anul 2005, cu ajutorul FISM, a fost construit sistemul de încălzire, grădinița și-a reluat activitatea în regim normal. În prezent, grădinița din Feștelița este frecventată de peste 130 de copii.
Grant de 20 de milioane de euro pentru grădinițele din R. Moldova
România a acordat, anul trecut, Republicii Moldova un grant de 20 de milioane de euro destinat renovării instituțiilor preșcolare. Autoritățile au selectat drept beneficiari 774 de instituții preșcolare din 32 de raioane ale țării și peste 200 de mii de persoane: copii, părinți, personal didactic și tehnic.
Lucrările finanțate din grantul oferit de Guvernul României includ reparații capitale ale clădirilor, schimbarea acoperișului, a sistemelor de încălzire, a rețelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor și ușilor, izolarea termică a pereților exteriori, construcția sistemelor de aprovizionare cu apă a grădinițelor și a sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament, mobilier etc.
Ambasadorul României în R. Moldova, Excelența Sa Marius Lazurca:
„Ce poate fi mai frumos pentru un Ambasador decât să vadă că ajutorul financiar oferit de țara pe care o reprezintă este bine investit și aduce foloase pentru toată lumea. Ne dorim să continuăm, pentru ca inițiativele frumoase să aibă un deznodământ și să dăm start unor noi începuturi”.
Nicolae Tudoreanu, primarul satului Feștelița, raionul Ștefan Vodă:
„Acest ajutor financiar este o investiție în viitorul localității noastre. Mulțumim Fondului de Investiții, care s-a implicat direct și a demonstrat că resursele financiare externe sunt gestionate foarte bine”.
25.07.2020
18:13
14.07.2020
15:00
15.06.2020
19:00
06.05.2020
18:25
27.03.2020
16:00
04.02.2020
19:59
16.01.2020
07:30
16.12.2019
17:19
14.09.2019
11:30
13.09.2019
14:16
31.07.2026
16:38
31.07.2026
16:07
31.07.2026
16:02
31.07.2026
15:55
31.07.2026
15:52
31.07.2026
15:47
31.07.2026
15:32
31.07.2026
15:19
31.07.2026
15:13
31.07.2026
15:02
31.07.2026
14:50
31.07.2026
14:42
31.07.2026
14:16
31.07.2026
13:43
31.07.2026
13:36
31.07.2026
13:27
31.07.2026
13:06
31.07.2026
13:03
31.07.2026
12:40
31.07.2026
12:34
31.07.2026
12:13
31.07.2026
11:46
31.07.2026
11:36
31.07.2026
11:14
31.07.2026
11:03
31.07.2026
10:56
Avertizare Cod Roșu 01–07.08.2026: scurgere redusă a apei pe Nistru și Prut
România, „orchestră fără dirijor” în siguranța rutieră: Titi Aur și Raed Arafat cer educația rutieră prioritate națională pentru a salva vieți
România, „țara accidentului la minut”: de trei ori mai multe accidente decât Ungaria, iar educația rutieră din școli rămâne doar pe hârtie
Canicula lovește din nou la sfârșit de săptămână: recomandările medicilor pentru a vă proteja sănătatea




















