CORONAVIRUS: UE își consolidează acțiunile de combatere a dezinformării și acuză China și Rusia pentru operațiuni de dezinformare la nivel global
1419
Pentru susținerea informării corecte, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene au prezentat astăzi, 10 iunie, o nouă cale de urmat pentru combaterea dezinformării și au evaluat măsurile care au fost deja luate la nivel european.
Acțiunile propuse astăzi se bazează pe înțelegere, comunicare, cooperare, transparență și asigurarea libertății de exprimare și a unei dezbateri democratice pluraliste, potrivit comunicatului oficial al Executivului.
Pentru prima dată, autoritățile de la Bruxelles menționează și China atunci când vine vorba de actorii vinovați de răspândirea dezinformării online.
Comisia Europeană a declarat că Rusia și China desfășoară „operațiuni de dezinformare în UE, în vecinătatea acesteia și la nivel mondial”. Deși acuzația împotriva Rusiei a fost menționată în mai multe rânduri, aceasta este prima dată când Executivul European a numit public China ca sursă de dezinformare, relatează The Guardian.
”Pandemia de coronavirus a fost însoțită de un val masiv de informații false sau înșelătoare, inclusiv de tentative ale unor actori străini de a influența cetățenii și dezbaterile din UE. Comunicarea comună analizează răspunsul imediat și propune acțiuni concrete care pot fi demarate rapid”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Înaltul Reprezentat al UE a tras un semnal de alarmă și a declarat în timpul conferinței de presă de la Bruxelles că „dezinformarea în timpul pandemiei de coronavirus poate ucide”.
De asemenea, el a precizat că Uniunea Europeană este pregătită să lupte împotriva dezinformării și ”își intensifică activitățile și capacitățile în această luptă.”
Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat că ”în cursul pandemiei de coronavirus, Europa a fost lovită de adevărate valuri de dezinformare, provenind atât din interiorul, cât și din afara UE.”
Potrivit acesteia, dezinformarea poate fi combătută dacă se mobilizează toți actorii relevanți, de la platformele online până la autoritățile publice.
Comisia Europeană a clasificat următoarele aspecte drept esențiale pentru o UE mai puternică și mai rezilientă:
Înțelegerea: În primul rând, este important să se facă distincția între conținutul ilegal și conținutul dăunător, dar care nu este ilegal. Pe de altă parte, există o delimitare neclară între diferitele forme de conținut fals sau înșelător: de la dezinformare, care este definită ca fiind intenționată, până la informațiile eronate, care pot fi neintenționate. Motivațiile pot varia de la operațiuni de influență cu țintă precisă desfășurate de actori străini până la motive pur economice. Pentru fiecare dintre aceste provocări este nevoie de un răspuns calibrat. În plus, este necesar să se furnizeze mai multe date pentru controlul public și să se îmbunătățească capacitățile analitice.
Comunicarea: În timpul crizei, UE și-a intensificat activitatea de informare a cetățenilor cu privire la riscuri și de consolidare a cooperării cu alți actori internaționali pentru combaterea dezinformării. Comisia a demontat miturile legate de coronavirus, pe site-uri web care au înregistrat peste 7 milioane de vizualizări. Serviciul European de Acțiune Externă, împreună cu Comisia, a consolidat comunicarea strategică și diplomația publică în țările terțe, inclusiv în vecinătatea UE. Actorii străini și anumite țări terțe, în special Rusia și China, au desfășurat operațiuni de influență și campanii de dezinformare cu țintă precisă în UE, în vecinătatea sa și la nivel mondial. De exemplu, grupul operativ East Stratcom al SEAE a detectat și a denunțat peste 550 de discursuri de dezinformare din surse pro-Kremlin pe site-ul web EUvsDisinfo.
Citiți continuarea articolului AICI.
05.05.2026
02:33
50
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
230
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
311
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:39
345
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
357
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
397
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
367
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
373
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
04.05.2026
19:11
384
41 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Geografie 2026 la Chișinău
04.05.2026
19:10
395
MEC a demis două educatoare și directorul interimar al grădiniței 133 din Chișinău după cazul de violență asupra copiilor
05.05.2026
01:21
22
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
271
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:47
700
ULTIMA ORĂ // Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
04.05.2026
21:39
311
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
323
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
371
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
347
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
356
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
04.05.2026
19:11
370
41 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Geografie 2026 la Chișinău
04.05.2026
19:10
379
MEC a demis două educatoare și directorul interimar al grădiniței 133 din Chișinău după cazul de violență asupra copiilor
04.05.2026
18:50
435
Maia Sandu întărește cooperarea europeană împotriva traficului de droguri la summitul de la Erevan
04.05.2026
17:28
484
Liderii Europei, reuniți la Erevan pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova și a securității regionale
515
Nouă primării din raionul Rezina se unesc și primesc stimulente de 85 milioane de lei pentru dezvoltare
04.05.2026
16:32
434
Peste 210 milioane de lei, subvenții aprobate în aprilie pentru investițiile fermierilor din Republica Moldova
04.05.2026
14:57
471
Noi automobile pentru centrele de asistență psihopedagogică: sprijin extins pentru copiii cu dizabilități în teritoriu
04.05.2026
14:18
449
MEC și UNICEF formează experți pentru un curriculum practic, centrat pe nevoile reale ale elevilor
04.05.2026
14:11
484
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Bruxelles pentru a consolida cooperarea energetică UE–Moldova și a promova reformele din sector
04.05.2026
11:18
524
250 de milioane de lei pentru 53 de GAL-uri: noi investiții în dezvoltarea rurală prin Programul LEADER 2026–2027
454
Mai puține accidente rutiere în primele luni ale anului, dar aceleași cauze grave în trafic
04.05.2026
10:45
1066
A estorcat cu mult cinism de la o educatoare circa 300.000 de lei, amenințând-o că va ajunge la închisoare pentru că i-ar fi „maltratat” copilul
04.05.2026
07:56
573
Horoscopul zilei 04.05.2026
04.05.2026
00:29
640
Creatorul „This is fine” acuză un startup de inteligență artificială că i-a folosit ilegal banda desenată într-o reclamă
786
Focar de hantavirus pe nava de croazieră MV Hondius în Atlantic: doi morți, un britanic în stare critică
03.05.2026
21:57
720
Studiu Harvard: un model de inteligență artificială depășește medicii de la Urgențe în acuratețea diagnosticului
03.05.2026
19:22
723
154 de elevi din întreaga țară își măsoară cunoștințele la Olimpiada Republicană de Geografie de la Chișinău
03.05.2026
18:53
709
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, 4–10 mai 2026
Bani de la Guvern pentru cetăţenii români din alte state. Cine poate primi acest ajutor
Aproape 300 de cetățeni ai R. Moldova, repatriați din SUA
ORAR // MAEIE: Săptămâna viitoare vor fi repatriați încă 1 440 de cetățeni cu opt curse charter din Franța, Turcia, Cipru, Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Italia
Flux de peste jumătate de MILION de persoane la frontieră, de la instituirea Codului galben de COVID-19 în R. Moldova: „Nu s-a reușit a stopa virusul”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.22
1 RON
3.88
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














