09:55:27 15.09.2025
Stiri

Coronavirus în Transnistria: Măsuri „în oglindă" pentru protejarea locuitorilor împotriva COVID-19

Social 18.03.2020 16:46 Vizualizări2151
Coronavirus în Transnistria: Măsuri „în oglindă The Institute for Strategic Analysis

Biroul pentru Politici de Reintegrare de la Chișinău susține că în regiunea transnistreană au fost adoptate, până la 5 aprilie curent, măsuri „în oglindă", exact ca pe malul drept al Nistrului, pentru protejarea locuitorilor împotriva COVID-19.

„Suntem în legătură permanentă cu negociatorul-șef din partea Tiraspolului pentru a depăși anumite situații incomode pentru cetățeni. Astăzi, la direct am facilitat unele situații de la Varnița, Dubăsari, și am reacționat la unele solicitări ale Liceului Teoretic „Evrica” din or. Râbnița”, cităm dintr-un comunicat al Biroului.

Potrivit aceleiași surse, administrația nerecunoscută de la Tiraspol a impus carantina, a limitat intrarea persoanelor străine, cu excepția celor care pot proba viza de reședință, angajații misiunilor diplomatice și organizațiilor internaționale, transportul de mărfuri cu produse alimentare și produse de prima necesitate, așa cum prevede starea de urgență decretată pe teritoriul R. Moldova.

Autoritățile de la Chișinău mai spun că au agreat în prealabil cu Tiraspolul măsuri privind facilitarea circulației categoriilor de persoane care au nevoie de acces imediat la locurile de muncă, cum ar fi medicii și personalul instituțiilor medicale din Zona de Securitate, precum și cei care trebuie să se deplaseze pentru preluarea testelor COVID-19, angajații organelor de drept (instituțiile penitenciare, polițiștii, vama), personalul centrelor de plasament din Cocieri și centrului de reabilitare a invalizilor, veteranilor muncii și războiului etc.

Autor:
Top stiri
15.09.2025 08:37 64 Horoscopul zilei 15.09.2025
14.09.2025 08:03 611 Horoscopul zilei 14.09.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte