14:43:52 06.02.2026
Stiri

Coridorul vertical al gazelor naturale, în prim-planul discuțiilor între ministrul Energiei și delegația greacă la Chișinău

Actualitate 02.04.2025 14:17 Vizualizări906
Coridorul vertical al gazelor naturale, în prim-planul discuțiilor între ministrul Energiei și delegația greacă la Chișinău

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, s-a întâlnit astăzi cu viceministrul Afacerilor Externe din Grecia, Tasos Chatzivasileiou, aflat în vizită la Chișinău. Discuțiile au vizat oportunitățile de cooperare economică, în special în sectorul energetic, și posibilitatea de a intensifica utilizarea Coridorului vertical pentru transportul gazelor naturale. Junghietu a mulțumit Greciei pentru sprijinul oferit în operarea terminalului de gaze naturale lichefiate de la Alexandroupolis și a subliniat interesul pentru utilizarea continuă a acestuia, cu scopul diversificării surselor de gaze pentru Republica Moldova.

De menționat că, în aprilie 2024, Energocom a beneficiat de primul transport de gaze lichefiate sosit la terminalul LNG din Alexandroupolis, după ce acesta a devenit operațional, transportând gazele pe Coridorul vertical pentru stocare în depozitele subterane din Ucraina. Tasos Chatzivasileiou a subliniat că terminalul LNG și infrastructura de transport a gazelor au avut un impact semnificativ în situația geopolitică din regiune, consolidând securitatea energetică. Grecia a sprijinit aderarea Republicii Moldova la Coridorul vertical alături de Ucraina și Slovacia în 2024.

În cadrul întrevederii, s-au analizat evoluțiile din sectorul energetic și oportunitățile de colaborare atât la nivel statal, cât și la nivel de companii, în domenii cum ar fi eficientizarea energetică a clădirilor, sursele de energie regenerabilă și posibila asistență în implementarea acquis-ului comunitar. Viceministrul de Externe al Greciei a exprimat interesul companiilor grecești pentru investiții în proiecte de energie regenerabilă din Republica Moldova și deschiderea pentru colaborarea în domeniul utilizării hidrogenului.

Stiri relevante
06.02.2026 08:14 457 Horoscopul zilei 06.02.2026
Top stiri
06.02.2026 08:14 415 Horoscopul zilei 06.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 16.99 1 RON 3.93 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte