Copreședintele Blocului „Împreună”, DETALII despre „Pactul pentru Europa”. Care sunt liniile roșii cu privire la cine poate și cine nu poate semna acest document
2924
„Pactul pentru Europa” va alege grâul de neghină și va arăta societății care partide sunt cu adevărat proeuropene și care nu, a declarat joi-seară copreședintele Blocului „Împreună”, primarul de Leova, Alexandru Bujorean, în cadrul emisiunii „Dialog Deschis” de la Deschide.md.
„Semnatarul pactului își asumă un angajament public în fața întregii societăți. Suntem conștienți că vor exista și din cei care vor pune această semnătură, dar nu împărtășesc principiile acestui pact. Dacă nu va exista sinceritate și deschidere, pentru ei și pentru votanții lor acest lucru este fatal. În primul rând, acest pact va alege grâul de neghină și va arăta foarte clar cine și spre ce direcție orientează acest stat, mai ales în contextul tot mai multor pericole”, a precizat Bujorean.
Potrivit lui, înainte de lansarea pactului, blocul din care face parte a trasat liniile roșii cu privire la cine poate și cine nu poate semna acest document.
„Am discutat foarte mult despre cei care pot sau nu pot semna acest pact. Aici, în primul rând, este vorba despre partidele care fac parte din grupul Șor, care nicidecum nu pot fi admise la semnarea unui astfel de document. În rest, suntem deschiși pentru toate formațiunile. Colegii mei au discutat și cu domnul Ceban (primarul capitalei, Ion Ceban n.r.). El a salutat inițiativa și urmează să ne întâlnim și să discutăm. Noi nu venim să purificăm niciun partid și niciun politician. Nu avem dreptul moral să spunem cuiva că nu poate să pună umărul la integrarea europeană”, a notat copreședintele Blocului „Împreună”.
Alexandru Bujorean a subliniat că Blocul „Împreună” nu intenționează să își asume acest pact pentru a acumula capital politic și l-a înaintat pentru a coagula forțele politice proeuropene.
„Am decis să venim noi cu această inițiativă ca ea să nu vină pe verticală, de la decidenții de la guvernare, dar să vină de la partidele proeuropene din opoziție, care ar putea legitima acest mesaj și ar uni în jurul acestei idei mai multe forțe politice care sunt într-o relație nu atât de bună cu partidul de guvernământ. Această inițiativă ar fi fost cumva politizată, dar noi ne propunem să o depersonificăm și să o demonopolizăm ca să se înțeleagă că în R. Moldova există mai multe forțe politice pro-europene”, a concis Bujorean.
0
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
260
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
420
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
478
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
495
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
495
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
541
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
535
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
580
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
542
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
21.03.2026
08:19
250
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
416
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
474
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
493
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
493
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
540
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
534
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
579
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
541
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
513
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
508
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
622
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
603
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
504
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
614
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
694
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
698
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
728
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
695
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
722
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
851
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
857
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
814
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
838
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
883
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
Horoscopul zilei 21.03.2026
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














