FOTO // Copilărie cu guzgani, muște și mizerie

Sărăcie // O familie din Călărași trăiește într-o murdărie de nedescris: casa li se dărâmă, sticle în ferestre nu au, iar cei doi copii umblă dezbrăcați și flămânzi

Greu de crezut, dar adevărat. Într-o lume a smartphoanelor, a televizoarelor cu plasmă, a fast-foodurilor și a mașinilor „Lexus”, o familie din Călărași se zbate într-o sărăcie lucie și nu are măcar o coajă de pâine să pună pe masă. Trăiesc toți cinci într-o cocioabă care stă să cadă: părinții Maria și Tudor Chicu, fiica lor Elena și cele două nepoțele. Tatăl este imobilizat la pat de doi ani și nu poate lucra, iar mama muncește cu ziua prin oraș. Cei 150 de lei pe care îi primește pe zi sunt singura sursă de venit a familiei.

Nu au haine, jucării sau cărți pentru copii

Lenuța Chicu are douăzeci de ani și doi copii în brațe: pe Valeria, de trei ani, și pe Nicoleta, de nouă luni. „S-a luat”, la 16 ani, cu un băiat din alt sat. Nu au făcut nuntă, nu s-au cununat și nici nu și-au înregistrat căsătoria. Au trăit puțin împreună, apoi a venit pe lume Valeria, iar după doi ani – Nicoleta. Câteva luni în urmă, băiatul „a dispărut”. A plecat la muncă peste hotare și nu s-a mai întors. Fetițele îi seamănă leit lui. Lenuța a rămas să le crească singură. Le iubește și spune că „nu le dă nimănui”. Din păcate, în afară de dragoste, micuțele nu primesc nimic. Fetița mai mare nu are cărți de desenat, creioane colorate sau jucării. Singura ei distracție e o pisică albă, căreia poți să-i numeri oasele. O trage de coadă prin toată casa. A făcut ochi mari când a văzut nu o jucărie, ci mai multe, atunci când i le-am dus. A ezitat puțin înainte de a le lua în mână. Apoi a ales un ursuleț. Și a zâmbit.

Macaroane cu „nimic”, o pâine uscată și două roșii

Acasă i-am găsit pe părinții Lenuței și pe copila mai mică. Lenuța era dusă la bozari (piață – n.r.), să facă niște cumpărături. „Am împrumutat 50 de dolari și s-a dus să ia de mâncare”, se văicăra mama sa. „Amuș o să vină, că s-a dus cu un taxi”, ne încredințează ea. Culcată alături de bunicul bolnav, Nicoleta nu înțelege mare lucru. Nu râde și nici nu plânge, se leagănă singură încolo și încoace. Se uită cu neîncredere la jucăria pe care i-am oferit-o: nu știe ce e, pentru că nu a mai avut înainte. Buneii o dezmiardă „gâsca” și la fel îi spune și mama ei. „Gâsca” Nicoleta a avut la masa de dimineață o bucată de pâine uscată, câteva roșii și jumate de pepene verde. Bunica spune că pe cea mică a hrănit-o cu macaroane. Macaroane „cu nimic”, că nu are carne sau brânză. Altceva de mâncare nu mai au pentru ziua de azi.

Guzgani, jeg și muște

Încăperea în care locuiesc le servește și de bucătărie, și de dormitor, și de baie. Ferestrele din holul de la intrare nu au sticlă, iar vântul suflă cu putere în camera de locuit. Pe țolurile de jos s-au adunat straturi de mizerie: haine murdare, gunoi și coji de la nucile pe care le strică, ca să le vândă miezul. „Nu am făcut curat, că nu am știut că veniți”, se scuză femeia. Tapetele sunt toate roase și rupte și lasă loc pereților goi și reci. Într-o mică cameră de alături, e patul mamei și al celor două fetițe. Alături de pat – o gaură mare, la podea. Duce în grajdul vecinilor, iar prin ea își fac loc guzganii. „Ne-am luat pisică, o să-i mănânce”, ne liniștește bunica celor două fetițe. Prin casă zburdă muștele. Se așază pe Nicoleta, care, între timp, a adormit, pe bucata de pâine de pe masă și pe bătrânul bolnav.

Sărăcie la limita imaginației

În depozitul alimentar am găsit doar macaroane, un săculeț mic de cartofi și unul de ceapă. Atât. În schimb, alături de acestea trona o sticlă de câțiva litri cu vin. „Mai tragem câte un paharel, dar numai dimineața. Dar Lenuța nu bea deloc, ea uhajîvăește (îngrijește – n.r.) de fete. Ei, să o văd eu că bea, ridic cârja și o calicesc pe loc”, strigă tatăl, emoționat. De cereale, fructe sau legume nici nu poate fi vorba în familia Chicu. Deși ne asigură că „noi suntem săraci, dar mâncăm bine”, ochii fetițelor au arătat altceva. La vederea bananelor, a sucurilor și a bomboanelor, Valeria a făcut ochii cât cepele. Micuței i-au plăcut în special bastonașele de porumb. Familia are în casă însă câțiva saci cu nuci, al căror miez îl vând cu 70 de lei kilogramul. Le curăță chiar în mijlocul casei, printre alte gunoaie.

Nu primește niciun fel de ajutor social

În afara de cei 300 de lei pe care îi primește pentru creșterea Nicoletei, Elena nu beneficiază de alți bani de la stat. Asistenta socială din localitate, Dana Lozovanu, a spus că Elena Chicu s-a adresat după ajutor social cu câteva luni în urmă. „Femeia nu are viză de reședință în orașul Călărași, însă pentru a beneficia de ajutor, ea trebuie să aducă o listă cu documente, printre care și acesta. Noi i-am dat această listă de acte și ea trebuia să meargă la consilierul din teritoriu și să aducă un act, care să confirme că trăiește în Călărași”, spune asistenta. „Noi nu putem să o ajutăm forțat. Ea așteaptă să vină cineva, să îi facă actele și să i le dea gata făcute. Elena stă la noi la evidență, am fost de mai multe ori în vizită la ea, împreună cu medicul de familie, o monitorizăm permanent”, declară Dana Lozovanu. Potrivit acesteia, în familia Elenei Chicu nu există violență, femeia este doar „lenoasă” și nu face curățenie prin casă, însă pe copii nu îi bate.

Vor să-și creștineze fetița mai mică, dar nu au bani

Deși Valeria are trei ani și o lună, Lenuța încă nu și-a dat fetița mai mare la grădiniță. „Lasă să mai crească, pe dânsa nu prea o duce mintea și capul. O să se ducă când o să mai crească. Dar poate să numere până la zece, asta chiar poate”, se laudă bunica cu „performanțele” copilei. Ce-i drept, nici bunica și nici mama fetei nu au studii finalizate. Lenuța a făcut numai șapte clase. Autoritățile însă spun că Valeria nici nu poate merge la grădinița din Călărași, pentru că mama ei nu locuiește oficial în acest oraș. Și cum Lenuța nu se grăbește să „își facă documentele”, Valeria nu va merge la grădiniță în timpul apropiat. Buneii însă au o intenție frumoasă pentru „gâsca” cea mică: vor să-și boteze nepoțica, dar încă nu au bani.