Stiri
allmoldova.com
Peste 200 de agenți economici din industria producătoare de băuturi și panificație vor fi inspectați de către Inspectoratul de Stat al Muncii. Verificările vor începe pe 9 septembrie curent.
Timp de două luni, inspectorii vor controla modul în care sunt respectate normele de lucru și drepturile salariaților. Verificările vor avea loc în cadrul unei campanii de inspecție în muncă lansate de instituție, în parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii.
Potrivit Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, anual se produc mai mult de 500 de accidente de muncă, în care angajații suportă traumatisme de gravitate medie. Circa zece la sută din numărul total de persoane accidentate la serviciu sunt traumatizate mortal. O treime dintre acestea au loc în domeniul producerii de băuturi și cel al panificației.
Tatiana Scutaru
Controale la agenții economici. Anual, zeci de angajați mor în accidente de muncă
Social
02.09.2013
11:03
1401


Timp de două luni, inspectorii vor controla modul în care sunt respectate normele de lucru și drepturile salariaților. Verificările vor avea loc în cadrul unei campanii de inspecție în muncă lansate de instituție, în parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii.
Potrivit Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, anual se produc mai mult de 500 de accidente de muncă, în care angajații suportă traumatisme de gravitate medie. Circa zece la sută din numărul total de persoane accidentate la serviciu sunt traumatizate mortal. O treime dintre acestea au loc în domeniul producerii de băuturi și cel al panificației.
Tatiana Scutaru
Stiri relevante
24.10.2018
17:02
3064
GENEROZITATE // Gravidă în nouă luni, mergea zilnic la muncă din lipsă de bani, dar într-o zi viața i s-a schimbat
28.09.2018
20:30
2250
Muncești mult și nu ai timp de viață personală? S-o crezi tu!
11.09.2018
08:20
2335
VIDEO // Total idioți la muncă, 2018
07.08.2018
08:01
1875
Fă-te că muncești. Cum să-i PĂCĂLEȘTI pe colegi și, mai ales, pe șefi când nu ai chef de muncă
23.05.2018
18:30
2189
VIDEO // Cele mai TARI faze petrecute la muncă!
07.05.2018
17:20
2328
Mai puţin TRADIŢIONAL // Recomandarea unui MILIARDAR pentru tinerii angajaţi
04.07.2017
08:00
2954
Munceşte DOUĂ ore pe săptămână şi este plătit pentru 40. Ar trebui să-i spună şefului?
12.01.2016
14:20
4774
Mii de locuri de muncă vacante. Iată raioanele cu cele mai multe oferte
29.11.2015
19:04
4157
Sute de accidente de muncă în R. Moldova! Câți oameni au murit în anul curent
29.11.2015
09:50
3938
OFERTĂ // Mii de locuri de muncă vacante în toate raioanele
07.08.2015
16:06
4216
Chișinău // A venit cu mașina la reparație și a DECEDAT
24.07.2015
12:46
2284
Situație GRAVĂ în R. Moldova! Cinci persoane mor în fiecare lună la locul de muncă
























Top stiri
04.08.2025
14:33
58
România se confruntă cu o criză a vaccinării împotriva rujeolei: 8 decese și doar 62% acoperire vaccinală în Uniunea Europeană. Influenta extremă dreaptă și dezinformarea complică situația.
04.08.2025
14:15
476
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Aeroportul „Eugen Doga” se schimbă la față. Proiectul de 700 de MILIOANE de lei prevede extinderea terminalului de pasageri, amenajarea unor noi zone de așteptare, o terasa acoperită, cabine de duș și business lounge
04.08.2025
13:36
744
Kremlinul PIERDE ultima pârghie de ȘANTAJ energetic asupra R. Moldova. S.A. „Moldovagaz” rămâne fără licența pentru furnizarea gazelor naturale
04.08.2025
12:21
333
Condamnat la 16 ani de închisoare pentru moartea fratelui său în urma unei altercații violente în Basarabeasca
04.08.2025
11:45
576
Tun de 12 MILIOANE de lei dat de un PRIMAR, un avocat și un fost polițist. Percheziții de amploare la Nordul republicii
04.08.2025
11:40
515
Nou Însărcinat cu Afaceri la Ambasada SUA din Chișinău: Nick Pietrowicz preia responsabilitățile
04.08.2025
11:29
325
Marina Tauber își va afla SENTINȚA pe 30 septembrie, imediat după alegerile parlamentare. Actuala deputată riscă 13 ani de pușcărie
04.08.2025
11:18
360
Sirian de 66 de ani, condamnat la 8 ani de închisoare pentru escrocare de 75.000 USD în nordul Moldovei
04.08.2025
11:08
370
Cetățenii din R. Moldova ar putea călători fără vize în Emiratele Arabe Unite: Un memorandum crucial pe agenda vizitei oficiale la Abu Dhabi
04.08.2025
10:49
413
Șeful GUR, Kirilo Budanov, avansează patru variante post-război pentru Ucraina
04.08.2025
10:15
1455
Plahotniuc, o nouă SCRISOARE din penitenciarul din Atena. Fugarul se „roagă” să fie adus cât mai curând în R. Moldova și reia retorica forțelor politice loiale Kremlinului: „Eu sunt hotărât să revin acasă și voi lupta pentru acest drept”
04.08.2025
08:09
628
Atac masiv cu drone în regiunea Volgograd: incendiu la o gară și întârzieri ale trenurilor și zborurilor
04.08.2025
02:04
648
Decizie controversată la Casa Albă: Demiterea șefei Biroului pentru Statistică a Muncii provoacă reacții puternice și cereri de investigație din partea Congresului
04.08.2025
01:30
588
Hamas condiționează ajutorul umanitar pentru ostaticii din Gaza de încetarea atacurilor aeriene israeliene și deschiderea coridoarelor umanitare permanente; zeci de morți din cauza malnutriției și violenței în ultimele zile.
03.08.2025
21:55
743
Macron denunță difuzarea imaginilor cu ostaticii israelieni de către Hamas: „O cruzime inumană”
03.08.2025
18:26
794
Prognoza Meteo pentru Republica Moldova: 4-10 August 2025
03.08.2025
13:52
1185
Ilan Șor pierde sprijinul: FASM, „ȘANSĂ” și „VICTORIE” excluse de la alegeri
03.08.2025
12:50
986
Dorin Recean: Moldova merge ferm spre Europa, susținută de oameni harnici și investiții locale în Căușeni
03.08.2025
12:11
947
Incendiu masiv la un depozit de petrol din Soci după atacuri ucrainene cu drone; zborurile suspendate temporar
03.08.2025
12:03
800
Noua viziune asupra expunerii la soare: cum să obținem beneficii fără riscuri majore pentru sănătate
03.08.2025
11:54
807
Republica Moldova triumfă cu argint la Olimpiada Internațională de Informatică 2025
03.08.2025
11:38
834
Doi șoferi români implicați într-un accident grav în Bulgaria: un reținut, altul testat pozitiv pentru narcotice
03.08.2025
11:25
763
Rusia lovește din nou: atac cu rachete asupra orașului Mîkolaiv, șapte persoane rănite și distrugeri masive
03.08.2025
10:53
845
Netanyahu reacționează la noile imagini șocante cu ostaticii din Gaza și discută cu familiile acestora.
03.08.2025
09:35
886
Igor Grosu își îndeamnă sătenii din Andrușul de Sus să rămână uniți și puternici de hramul localității lor
03.08.2025
08:34
725
Horoscopul zilei 03.08.2025




















































Actualitate
Parteneri
Actualitate




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri