Contractul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău ar putea fi REZILIAT: Neregulile depistate de Comisia parlamentară de anchetă și recomandările pentru Guvern
3185
Contractul prin care Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat pentru o perioadă de 49 de ani ar putea fi reziliat.
Comisia parlamentară de anchetă care a investigat modul în care statul a cedat acest obiectiv strategic a constatat un șir de nereguli în procesul de selectare a companiei câștigătoare, „Avia Invest”, inclusiv manipulări ale membrilor comisiei de concurs și neîndeplinirea condițiilor contractuale de către investitor.
Președintele acestei comisii, Igor Munteanu, care a prezentat astăzi în Parlament raportul de evaluare a modului de pregătire și desfășurare a concesionării Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, a acuzat faptul că organizatorii concursului știau din start câștigătorul, viciind concursul. În mod special, Munteanu a accentuat faptul că membrii acelei comisii au aprobat o anumită listă de companii cărora să le fie trimise invitații de participare la un concurs închis, dar mesajele nu au mai ajuns la destinație. Responsabili de acest lucru au fost desemnați reprezentanții administrației de la Aeroport.
Până la urmă, la concurs au participat două companii, una fiind descalificată pentru că a trimis dosarul în limba engleză, iar câștigătoare a fost desemnată „Avia Invest”, creată cu câteva zile înainte și cu un capital social de doar 5 400 de lei, deși condiția era un capital statutar de cinci milioane de euro. Mai mult, această companie nici nu era eligibilă pentru a participa la concurs și nu avea intenția de a investi în acest obiectiv.
Igor Munteanu a calculat că, din cauza acestui contract păgubos pentru stat, R. Moldova a pierdut numai în anul 2018 „o sumă enormă” - 81 de milioane de euro. În anul trecut, Aeroportul a avut 2,8 milioane de pasageri de la care a fost percepută taxa de 9 euro păstrată în contractul de concesiune, ceea ce înseamnă 25 de milioane de euro. În plus, fiecare pasager ar fi plătit alte 20 de euro pentru diferite servicii, ceea ce înseamnă alte 56 de milioane de euro.
Președintele Comisiei a anunțat că a trimis două solicitări la Procuratura Generală privind cercetarea inacțiunilor sau acțiunilor aparent ilegale ale funcționarilor implicați în „afacerea Aeroport”, dar și luarea unor măsuri de asigurare, pentru a acoperi prejudiciul adus statului în urma semnării unui asemenea contract.
Prin hotărârea aprobată astăzi în Parlament pe marginea acestui raport, deputații îi solicită Guvernului să ceară în instanță rezilierea contractului, iar Ministerului Economiei și Infrastructurii - să efectueze un audit al investițiilor făcute la aeroport și să afle proveniența banilor.
Deputatul democrat Sergiu Sârbu a acuzat guvernarea că ar face presiuni asupra Procuraturii Generale și a avertizat că eventuala reziliere a contractului de concesiune „ar putea costa cetățenii miliarde de lei”. Aceeași sursă a adăugat că nu este împotrivă ca Aeroportul să fie întors statului, dar „noi nu ne dorim ca, printr-un șiretlic, acesta să ajungă pe mâinile unor parteneri credibili din Est”.
Sârbu a mai cerut ca membrii Comisiei de anchetă să întoarcă „din propriul buzunar 200 de mii de lei” luate din bugetul Parlamentului și date experților la care s-a apelat pentru întocmirea raportului, dar „care nu ne-au spus nimic nou, au copiat ceea ce era deja”.
Deputatul Lilian Carp i-a răspuns acestuia că banii oferiți experților sunt „o picătură în mare pe lângă miliardele furate” de către același grup de persoane implicat în toate schemele de corupție din ultimii ani, care a avut sprijin politic. Carp s-a arătat convins că o parte din banii delapidați din sistemul bancar a ajuns ca „investiții” la Aeroportul concesionat.
29.05.2026
16:49
581
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:35
738
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
29.05.2026
15:04
441
Maia Sandu și premierul României, Ilie Bolojan, discuții la Chișinău despre securitatea regională și modernizarea serviciilor publice
29.05.2026
13:17
579
Maia Sandu cere primarilor din toată țara să susțină reforma administrativă: „Doar prin unirea satelor putem moderniza Republica Moldova”
29.05.2026
12:38
559
Maia Sandu cere reformă administrativă și primării puternice pentru sate cu apă, drumuri și servicii moderne în toată Moldova
29.05.2026
10:56
601
FOTO // Poduri, energie și 3,5 miliarde de dolari. Premierii Munteanu și Bolojan au resetat prioritățile strategice dintre R. Moldova și România
28.05.2026
18:28
1134
Maia Sandu obține sprijin american de 8 milioane de dolari pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova
28.05.2026
17:19
750
R. Moldova a denunțat Acordul privind Fondul interstatal de colaborare umanitară: „Nu generează beneficii”
27.05.2026
16:56
1078
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
1646
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
29.05.2026
20:23
87
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
334
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
313
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
334
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
572
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
503
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
582
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
29.05.2026
15:35
729
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
29.05.2026
15:04
434
Maia Sandu și premierul României, Ilie Bolojan, discuții la Chișinău despre securitatea regională și modernizarea serviciilor publice
29.05.2026
15:03
413
Sectorul nucifer, pilon strategic al agriculturii: 20 de ani de asociere, investiții noi și extinderea exporturilor în UE
29.05.2026
14:57
466
Parc fotovoltaic de 30 MW cu baterii de 60 MWh va consolida securitatea energetică la Vadul lui Vodă
29.05.2026
14:29
424
Descinderi în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale: 7 reținuți și percheziții la Edineț, Ocnița și Dondușeni
29.05.2026
13:17
574
Maia Sandu cere primarilor din toată țara să susțină reforma administrativă: „Doar prin unirea satelor putem moderniza Republica Moldova”
29.05.2026
12:38
554
Maia Sandu cere reformă administrativă și primării puternice pentru sate cu apă, drumuri și servicii moderne în toată Moldova
29.05.2026
10:56
596
FOTO // Poduri, energie și 3,5 miliarde de dolari. Premierii Munteanu și Bolojan au resetat prioritățile strategice dintre R. Moldova și România
29.05.2026
08:14
569
Horoscopul zilei 29.05.2026
29.05.2026
06:53
862
Ilie Bolojan vine ASTĂZI la Chișinău după ce s-a pronunțat pentru Unire: „Cel mai important lucru pentru Moldova este intrarea în UE”
29.05.2026
06:38
685
Alertă maximă în Ucraina: Toată țara, sub alarmă de raid aerian după decolarea unui avion rusesc MiG-31K, purtător de rachete hipersonice Kinjal
29.05.2026
06:15
1026
VIDEO // O dronă care ar fi fost lansată de armata Rusiei s-a prăbușit pe un bloc din Galați: Explozie, incendiu la etajul 10 și zeci de oameni evacuați
28.05.2026
21:30
738
Paris își revendică rolul de capitală globală a inteligenței artificiale în afara Silicon Valley
28.05.2026
20:56
812
Vreme mai răcoroasă și cer variabil în Republica Moldova, vineri 29 mai 2026
726
Studiu CES Bucharest: 7 din 10 români își tratează singuri durerile acasă și evită medicul
28.05.2026
18:28
1125
Maia Sandu obține sprijin american de 8 milioane de dolari pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova
28.05.2026
18:04
831
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:38
915
Chișinăul discută cu România și UE controlul coordonat la frontiera moldo-română și modernizarea punctelor de trecere
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.33
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














