CONTRACT // R. Moldova va putea primi gaze prin rețelele de transport ale Bulgariei: „Energocom” a semnat un contract cu „Bulgartransgaz”, în prezența președinților de la Sofia și Chișinău
2125
Directorul general interimar al „Energocom”, Vadim Bînzari, a semnat astăzi cu Vladimir Malinov, director executiv al „Bulgartransgaz”, un contract care oferă o alternativă R. Moldova în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze naturale și permite transportarea acestora prin intermediul gazoductului transbalcanic din Bulgaria.
Ceremonia a avut loc la Chișinău în prezența președinților R. Moldova, Maia Sandu, și al Bulgariei, Rumen Radov.
Șefa statului a declarat că este o vorba de o alternativă importantă pentru asigurarea R. Moldova cu gaze naturale „din altă parte și în perioadele care ne vor conveni”.
„Trecem prin cea mai gravă criză energetică de la independență încoace și nu mai există nicio îndoială că resursele energetice sunt folosite pe post de arme care să ne submineze statul și fragila noastră democrație. (...) Accesul la surse alternative de energie ne va consolida independența energetică și ne va ajuta să fim mai rezilienți în actuala criză”, a declarat Maia Sandu, salutând contractul semnat azi între „Energocom” și „Bulgartransgaz”.
Șeful statului bulgar a prezentat sistemul de transport al gazelor, legat inclusiv de terminale cu gaze lichefiate, dar și de producere a energiei electrice din Bulgaria și a declarat că acest contract este „o mână întinsă” R. Moldova pe timp de criză.
„Putem să livrăm gaze din Grecia, Turcia spre R. Moldova prin România. Avem conexiune separată între Bulgaria și România. Odată cu semnarea contractului de azi, noi întindem mâna R. Moldova și cetățenilor ei care s-au pomenit într-o situație grea. Este un exemplu de solidaritate. Asta înseamnă prețuri mai ieftine și mai multă siguranță în ceea ce privește livrările de gaze”, a afirmat Rumen Radev.
Aceeași sursă a adăugat, prin intermediul gazoductului din Bulgaria, R. Moldova are acces la terminalele cu gaze lichefiate din Turcia și Grecia. Totodată, R. Moldova va putea achiziții de la furnizori de gaze și Bulgaria va oferi posibilitatea de transportare pentru cantitățile respective.
Cei doi șefi de stat au mai discutat și despre posibilitatea ca R. Moldova să beneficieze de energie electrică produsă în Bulgaria prin intermediul unui mecanism implementat la nivelul UE. Acest stat este este pe locul trei la exportul energiei electrice în Europa, livrând câte aproximativ 2 000 de MW în fiecare zi pentru piața comună de energie electrică.
18.12.2025
16:35
187
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
2319
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
383
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
424
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
399
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
465
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
687
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
444
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
623
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
572
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
568
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
16:35
26
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
1262
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
370
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
411
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
388
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
452
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
668
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
435
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
611
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
565
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
564
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
534
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
671
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
526
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
721
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
894
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
738
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
578
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
639
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
724
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
601
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
740
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
706
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
782
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
844
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
558
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














