CONTRABANDĂ cu țigări de UN MILION de EURO, deconspirată de autoritățile din R. Moldova. Este IMPLICAT și un polițist de frontieră
3433
O grupare specializată în contrabandă cu țigări a fost deconspirată de autoritățile din R. Moldova, în comun cu colegii din România.
Potrivit viceministrului Afecerilor Interne, Ion Țurcanu, 38 de persoane au fost audiate în acest caz, printre care și un polițist de frontieră. Pe moment, 25 dintre acestea au statut de bănuit, iar restul – martori în această fărădelege.
„Opt persoane, care au avut statut de lider, au primit mandate de arest pentru 30 de zile, una este anunțată în căutare, iar restul sunt cercetate în stare de libertate. Printre membrii grupării sunt atât cetățeni moldoveni, cât și români, care ar fi favorizat aceste fărădelegi”, a spus astăzi în cadrul unei conferințe de presă Ion Țurcanu.
Acțiunile acestora au început să fie documentate încă în septembre anul trecut, când au fost înregistrate cazuri singulare de transport ilicit de țigări din R. Moldova în România. Ulterior, oamenii leigi au reușit să stabilească legătura dintre aceste cazuri.
„Astfel, în total, au avut loc peste 20 de percheziții, în cadrul cărora au fost ridicate opt arme de vânătoare, peste 600 de cartușe de diferit calibru, telefoane mobile, cartele SIM, peste 15 mii de euro, dar și alte dovezi care ar demonstra implicarea celor reținuți în acest caz”, a mai spus viceministrul de Interne.
Cât privește rolul polițistului de frontieră, implicat în acest caz, acesta avea misiunea de a facilita trecerea țigărilor în România.
„Acesta coordona activitățile membrilor grupării. Pe moment, acesta este suspendat din funcție. Venitul presupus al infractorilor se ridică la un million de euro”, a spus șeful Direcției investigații speciale a Poliției de Frontieră, Radu Patrașcu.
Oamenii legii susțin că vor continua investigațiile și perchezițiile, pentru a identifica și alte persoane implicate în această schemă.
Cei care vor fi găsiți vinovați în acest caz riscă până la 20 de ani de închisoare.
15.05.2016
14:41
3371
Ţigări de contrabandă la postul Vamal Leuşeni. Unde le-a dosit contrabandistul
21.04.2016
09:10
3998
Afacere de MILIOANE de lei cu ICOANE vechi, ANIHILATĂ de polițiști
27.03.2016
19:01
3030
Tras pe dreapta și VERIFICAT. Ce au găsit inspectorii vamali într-un automobil
26.03.2016
18:57
2504
Contrabandă cu SUTE de kilograme de migdale
24.03.2016
10:54
3152
Contrabandă cu AUR la Vama Leușeni. Cei implicați au fost filați jumătate de an
07.10.2015
13:25
2949
Ungheni // Șapte inși, printre care și un polițist de frontieră, riscă până la ZECE ani de închisoare. Cu ce se ocupau
28.09.2015
12:21
3751
Video // Operațiune de AMPLOARE în sudul R. Moldova
29.07.2015
12:01
3334
„Afacere” ILEGALĂ, în coasta Chișinăului. Patronul nu s-a temut nici prima dată de polițiști
06.07.2015
15:50
2528
ZECI de TONE de alcool, depistate la frontiera cu Ucraina
06.06.2015
13:47
2643
S-a pornit în Italia cu lucruri INTERZISE şi ASCUNSE în bagaje
04.06.2015
10:35
2272
Percheziții în București și Ilfov într-un dosar de contrabandă cu țigări din R. Moldova
25.05.2015
16:11
2664
Gest de LĂUDAT al polițiștilor de frontieră, de ziua lor profesională
20.03.2026
18:01
72
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
320
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
294
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
370
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
405
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
438
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
487
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
471
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
536
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
668
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
686
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
689
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
731
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
666
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
759
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
659
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
720
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
757
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
671
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
712
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
750
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
739
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
747
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
853
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














