Constantin Codreanu cere autorităților de la București să RENUNȚE la ideea desființării Ministerului pentru Românii de Pretutindeni
1971
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, Constantin Codreanu, a făcut astăzi o declarație politică în Parlamentul României, prin care a solicitat autorităților române să renunțe la ideea desființării Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
„Diaspora românească a ajuns a cincea cea mai mare din lume, conform unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În ultimii opt ani, 630.000 de copii români s-au născut în afara granițelor țării. Numărul total de români de peste hotare a trecut deja de pragul de 10 milioane în comunitățile istorice, Republica Moldova și Diaspora. În prezent, numărul românilor de peste hotare este aproape egal cu cel al concetățenilor rămași în țară, rata de emigrare din România fiind una alarmantă. Am ajuns să fim priviți pe arena internațională ca o națiune a exodului continuu. Fără politici ferme și o strategie consecventă, în următorii 10-15 ani, națiunea română va fi deja una preponderent diasporală sau expatriată”, a avertizat Constantin Codreanu.
În opinia deputatului, românii de peste hotare se confruntă cu numeroase probleme, între care multe țin de amenințarea cu pierderea identității naționale și culturale. Nicio altă națiune din Uniunea Europeană și de pe continent nu întâmpină asemenea dificultăți și riscuri. În mod evident, într-o asemenea situație, statul național român are obligația să intervină, prin toate instituțiile, instrumentele și mijloacele, reparator și, de multe ori, salvator.
„Am văzut configurația noului Guvern gândită de Partidul Naţional Liberal. Din păcate, din organigrama acestuia lipsește Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, tocmai instituția menită să se ocupe de rezolvarea problematicii complexe a celor peste 10 milioane de români extrafrontalieri. Deși sunt susținător fervent al unui Guvern suplu și eficient, dată fiind supradimensionarea aparatului central de stat, eliminarea MRP din Guvern este o decizie total greșită pentru că vorbim de o instituție-cheie a României”, crede Codreanu.
Deputatul nu acceptă drept argument pentru desființarea acestui minister lipsa fondurilor, deoarece pentru pensiile speciale și subvențiilor virate în conturile partidelor parlamentare s-au cheltuit în prima decadă a lunii octombrie 21 de milioane de lei, în timp ce bugetul alocat MRP pentru sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni, pentru întreg anul 2019, a fost de 14.665.000 de lei.
„Este o idee total neinspirată, care transmite un semnal politic pe cât de clar, pe atât de greșit. Sacrificând Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, noua guvernarea sacrifică interesele celor peste 10 milioane de români de peste hotare. Organizațiile reprezentative ale românilor de pretutindeni, fie că sunt din comunitățile istorice, din Republica Moldova sau din Diaspora, au cerut răspicat nu doar păstrarea și consolidarea administrativă a MRP, dar și creșterea substanțială a bugetului acestuia, inclusiv la recentul Forum al Românilor de Pretutindeni, organizat, luna trecută, la București”, a mai spus parlamentarul.
Constantin Codreanu a făcut apel către noua guvernare a țării, care urmează să se instaleze, în viitorul apropiat, la Palatul Victoria, să renunțe la orice intenție de dizolvare a MRP: „Trebuie să consolidăm această instituție, inclusiv printr-o bugetare adecvată, pentru a ne putea îndeplini exemplar, ca stat național, obligația de sprijinire a românilor de pretutindeni. Renunțați la populismul ieftin al desființărilor și tăierilor! Haideți să ne comportăm ca oameni de stat care, dincolo de interesele politice, partinice, de grup, sunt în stare să aplice o strategie pe termen lung pentru români și pentru România!”.
25.12.2025
08:19
82
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
164
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
710
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
556
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
470
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
507
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
663
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
652
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
624
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
804
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
793
Horoscopul zilei 24.12.2025
25.12.2025
07:56
21
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
693
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
551
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
463
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
503
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
660
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
649
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
621
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
802
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
791
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
803
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
947
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1092
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1100
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1076
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
947
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1044
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1264
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
988
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
987
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
910
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
1138
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
832
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
874
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
899
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














