Stiri

Consiliul municipal Chișinău a votat acceptarea donației din partea Primăriei sectorului 6 al municipiului București, în valoare de 846 de mii de euro pentru renovarea Parcului „Alunelul"

Actualitate 04.08.2020 13:37 Vizualizări1598
Consiliul municipal Chișinău a votat acceptarea donației din partea Primăriei sectorului 6 al municipiului București, în valoare de 846 de mii de euro pentru renovarea Parcului „Alunelul

Consiliul municipal Chișinău a aprobat marți acceptarea donației în valoare de 846 de mii de euro din partea Primăriei sectorului 6 a municipiului București, pentru lucrările de reabilitare a Parcului „Alunelul" din sectorul Buiucani al capitalei.

Acordul de parteneriat dintre Pretura sectorului Buiucani și Primăria sectorului 6 a municipiului București a fost semnat în decembrie 2019, iar săptămâna trecută, Consiliul local al Primăriei sectorului 6 a capitalei României a aprobat alocarea banilor pentru reabilitarea parcului „Alunelul” de la Chișinău.

Reabilitarea parcului prevede construcția unei fântâni arteziene, instalarea iluminatului nocturn decorativ, precum și a sistemului de irigare a gazonului, amenajarea unui teatru de vară, a terenurilor de joacă și sport, dar și instalarea mobilierului urban.

Acordul despre alocarea surselor financiare pentru reabilitarea parcului „Alunelul" din partea municipiului Chișinău a fost semnat, săptămâna trecută, de către viceprimarul Inga Ionesii și de pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc.

„Această donație din partea Bucureștiului este un gest de prietenie față de Chișinău și un exemplu de colaborare bazată pe încredere între cele două municipalități”, a declarat primarul Chișinăului, Ion Ceban.

Menționăm că valoarea totală a proiectului de reconstrucţie a parcului de la Buiucani este de 948 de mii de euro, restul sumei fiind alocată din bugetul municipal.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 01.11.2026 01.11.2026 11:56 406 Horoscopul zilei 01.11.2026
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 919 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri