Conducerea Ministerului de Externe a convocat diplomații din Vest pentru a le solicita ajutorul în demersul privind retragerea trupelor militare rusești de pe teritoriul R. Moldova
1813
R. Moldova solicită statelor partenere să sprijine includerea pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU a chestiunii privind retragerea completă a forţelor militare străine din Transnistria.
Rugămintea a fost exprimată de viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Lilian Darii, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii corpului diplomatic acreditaţi la Chişinău care a avut loc pe 23 octombrie.
Viceministrul Darii le-a prezentat diplomaților străini o informaţie privind eforturile întreprinse de către diplomaţia moldovenească pe parcursul a mai bine de două decenii pentru atingerea unor înţelegeri atât pe plan bilateral în dialog cu Federaţia Rusă, cât şi pe plan multilateral, îndeosebi în cadrul OSCE, în vederea retragerii complete a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, eforturi care, cu părere de rău, nu au avut succes.
Oficialul moldovean i-a rugat pe diplomați să sprijine iniţiativa în cauză în cadrul procedurilor de vot pentru includerea chestiunii menţionate pe agenda Adunării Generale a ONU.
Anterior, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat că introducerea acestei chestiuni pe agenda Adunării Generale a ONU va fi discutată la una dintre ședințele din luna octombrie curent.
Menționăm că, după ce Parlamentul R. Moldova a adoptat, pe 21 iulie 2017, Declarația privind retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul ţării, care solicită, între altele, Guvernului şi Preşedintelui Republicii Moldova să promoveze adoptarea unei rezoluţii de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind retragerea trupelor militare ruse aflate ilegal pe teritoriul ţării, Guvernul a inițiat procedura de înscriere în agenda sesiunii a 72-a a Adunării Generale a ONU a unui punct intitulat „Retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”.
Inițiativa a fost criticată dur de oficialii de la Moscova, iar liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Transnistria ar putea cere la ONU „recunoaștere internațională”.
19.12.2025
19:18
695
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
725
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
1126
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
986
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1291
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1450
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1264
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1216
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2178
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1345
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
20.12.2025
15:08
32
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
112
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
408
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
428
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
541
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
605
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
864
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
649
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
694
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
619
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
705
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1017
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
722
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
590
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
657
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
828
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
745
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
691
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
725
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
706
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
883
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
800
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
702
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
705
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
668
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














