Complicațiile coronavirusului: Unui actor i s-a amputat piciorul din cauza bolii Covid-19
1707
Noul coronavirus produce efecte extrem de grave, nu numai la nivelul plămânilor. Unui actor, în vârstă de 41 de ani, internat în stare gravă în Los Angeles, i-a fost amputat piciorul drept, din cauza unei complicații apărute la sistemul venos. Actorul Nick Cordero a primit medicamente pentru a împiedica formarea de cheaguri, dar în urma acestui tratament a suferit de hemoragie intestinală.
Ca urmare, medicii nu i-au mai administrat medicamentele respective și au considerat că-i pot salva viața doar prin amputarea piciorului, potrivit CNN.
Cordero fusese internat inițial la sfârșitul lunii martie pentru pneumonie, iar la câteva zile a fost testat pozitiv pentru COVID-19. În scurt timp a fost intubat, pentru că starea sa se agrava accelerat și de atunci nu și-a mai recăpătat cunoștința.
Potrivit medicilor, acesta ar fi o nouă complicație asociată cu noul coronavirus. Specialiștii au constata că din ce în ce mai multe persoane cu Covid-19 tind să dezvolte cheaguri de sânge ce pot ajunge la plămâni sau la inimă, provocând embolie pulmonară sau stop cardiac.
„Virusul ne afectează plămânii, dar pare să cauzeze o inflamație în întreg corpul”, a declarat dr. Viren Kaul, specialist pneumolog și profesor universitar. Din acest motiv este vital ca doctorii să-i depisteze cât mai rapid pe acei pacienți care au un risc mai mare de a face cheaguri de sânge.
Nick Cordero este un actor canadian. A apărut pe Broadway în 2014 în musicalul „Bullets Over Broadway”, în rolul lui Cheech, pentru care a fost nominalizat la Premiul Tony pentru cel mai bun actor în roluri muzicale și la Drama Desk Award, pentru un actor remarcabil într-un musical.
Sursa: unica.ro
24.02.2026
10:53
6542
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
9557
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
34338
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34031
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45417
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29465
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
27913
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20321
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
19846
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21211
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
20565
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
26.03.2026
09:44
19
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:44
0
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
26.03.2026
09:40
16
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
354
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
479
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
496
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
508
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
594
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
4368
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
524
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
561
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
578
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
852
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
576
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
579
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
598
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
601
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
732
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
1020
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
624
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
670
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1129
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
653
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1692
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
722
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
Horoscopul zilei 26.03.2026
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














