FOTO // COMOARA lui Putin din R. Moldova!
10428
DUBLE STANDARDE // Deși declară ferm că sunt „bune de vopsit gardurile” și nu vor ca să ajungă pe mesele rușilor, demnitarii de la Kremlin au colecții impresionante de vinuri în R. Moldova. A lui Vladimir Putin este cea mai impunătoare
Vinuri de colecție îmbălsămate de timp cu cele mai frumoase calități sunt păstrate de către oficiali de rang înalt din mai multe state ale lunii, oameni de afaceri sau cetățeni de rând în pivnițele din R. Moldova.
Specialiștii susțin că sticlele cu licoare bahică, cuminți și răbdătoare în micile depozite, scriu istorie, reprezintă simboluri apropiate sufletului, o investiție de viitor sau sunt deschise cu mare fast în momentele unice din viață.
Vinurile lui Narîșkin
Și în cramele de la Cricova, cărora cel mai des le-au trecut pragul oficiali de rang înalt, se perindă colecții impresionante de vinuri, multe dintre ele fiind create în timpul primelor vizite oficiale ale acestora, iar valoarea acestora crește în pas cu timpul. Totuși, cele mai multe nume care sar în ochi sunt ale demnitarilor ruși, unii dintre ei fiind cei care au contestat vehement calitatea vinului moldovenesc.
Unul dintre ei este și șeful Dumei de Stat din Rusia, Serghei Narîșkin, care a spulberat speranțele vinificatorilor din R. Moldova de a reveni pe piața rusă când, la scurt timp după anunțarea embargoului, a făcut un apel către vinificatorii din alte țări „să ocupe segmentul de piață eliberat de vinurile moldovenești”. Cu toate acestea, Narîșkin „ascunde” o colecție impunătoare de vin moldovenesc pe care o păstrează în continuare în beciurile „Cricovei”.
Colecția impunătoare a lui Putin
De asemenea, deși declara după interdicțiile comerciale instituite în 2013 că nimeni nu are nevoie de vinul moldovenesc, iar francezii îl vor arunca în șanțuri, sticle cu vin „Cabernet”, „Marsala” din 1993, precum și „Dionis” sau „Grătiești” sunt pe placul liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, care rămâne „fidel” colecției de la „Cricova” pentru a savura la momentul potrivit un vin de calitate.
Vinurile moldovenești sunt râvnite în continuare și de alți apropiați ai administrației prezidențiale de la Moscova, cum ar fi șeful companiei naționale de căi ferate ale Rusiei, Vladimir Yakunin, și Aleksandr Medvedev, vicepreședintele „Gazprom”.
Putin, Merkel și Băsescu, vecini
Vinuri moldovenești rare, cum ar fi „Marsala” din 1991, „Grătiești” din 1990, „Codru” sau „Cabernet” sunt păstrate cu mare grijă și în colecția unui binecunoscut prieten al președintelui Putin, Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii.
În afară de sticlele cu vin ale puterii de la Moscova, în beciurile de la Cricova stau țanțoșe și vinurile de colecție ale Secretarului de Stat american, John Kerry, cancelarului german, Angela Merkel, fostului președinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, sau al ex-președintelui României, Traian Băsescu. Totuși, cea mai impunătoare ca volum colecție printre personalitățile menționate este a liderului de la Kremlin.



„La sărbătoarea mea, vom bea vinuri moldovenești”
Reprezentanții vinăriei susțin că nu pot dezvălui multe și că totul depinde de la caz la caz, însă fostul președinte al României, Traian Băsescu, afirma că achită circa 5 000 de euro pentru caseta de la Cricova unde păstrează 200 de sticle de vin de colecție.
Și pivnițele mai mici întrunesc condiții excelente pentru păstrarea vinului. Vasile Dulgher este mândru de cramele sale de la Brănești, Orhei, unde spune că își păstrează colecțiile secretari de partid din China, dar și savanți ruși. „Sunt vreo 30 de casete care aparțin colecționarilor. Iată aici stau vinurile vicepreședintelui renumitei companiei rusești de stat „Rosneftegazstroi”, Igor Godunov. Este un bine cunoscut doctor în științe juridice, care a venit nu demult la aniversarea zilei sale de naștere când a împlinit 50 de ani și mi-a spus: „Vasile, mi se propun vinuri care de care mai scumpe și mai vestite, însă mie îmi plac doar vinurile de aici, de la tine, de aceea la sărbătoarea mea invitații vor bea din aceste vinuri”. Ei preferă „Cahorul” sau vinurile de desert”, susține Vasile Dulgher.
Vinificatorul din Brănești susține că are planuri mari de viitor pentru a încuraja străinii să își păstreze vinurile la noi, investind în crearea unei atmosfere intime pentru colecționari, cu bazin, cameră aparte și chiar saună.
Sticlele cadou
Reprezentanții vinăriilor afirmă că, pentru ei, faptul că aceste personalități păstrează colecțiile aici reprezintă un înalt semn de apreciere a vinurilor moldovenești.
Sticlele cu vin sunt oferite, de obicei, drept cadou din partea conducerii vinăriei în momentul primelor vizite oficiale ale demnitarilor și posesorii decid ulterior soarta licorii.
Cele mai bune condiții de păstrare a vinurilor sunt temperaturi de 12-14°C, la o umiditate de circa 90-98%.
02.02.2026
16:59
111
Programul FCA sprijină 318 afaceri agricole micro și mici cu credite avantajoase și granturi de peste 32 milioane lei
508
Reforma administrației publice locale, discutată în Parlament: primăriile trec la rol de dezvoltare, birocrația se reduce, serviciile se digitalizează
01.02.2026
15:32
1145
ULTIMA ORĂ // Un nou RECORD după blackoutul parțial de pe 31 ianuarie: R. Moldova şi-a acoperit consumul de energie electrică prin generare din surse interne în proporţie de 94%, la ora 12.42
30.01.2026
16:49
1455
Moldova și România își intensifică parteneriatul pentru dezvoltarea industrială și atragerea investițiilor
30.01.2026
16:24
1347
Moldova și România își consolidează parteneriatul economic și atrag noi investiții
30.01.2026
15:27
1182
Investiții de peste 22,5 milioane de dolari în zootehnie prin programul de granturi AGGRI
30.01.2026
15:26
1361
Guvernul mizează pe orașe ca poli de creștere: MIDR lansează noi proiecte pentru infrastructura socială și creșe până în 2027
30.01.2026
10:37
1172
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
29.01.2026
19:08
1391
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la livada modernă Farm-Prod din Olănești, model de afacere pomicolă orientată spre export
29.01.2026
16:18
1091
Ministerul Agriculturii discută cu procesatorii de fructe și legume extinderea sprijinului de stat și noile măsuri pentru piața produselor autohtone
02.02.2026
16:59
56
Programul FCA sprijină 318 afaceri agricole micro și mici cu credite avantajoase și granturi de peste 32 milioane lei
02.02.2026
16:40
63
„Învață în Moldova”: a doua ediție a campaniei naționale prin care Ministerul Educației vrea să convingă elevii să aleagă universitățile din țară
02.02.2026
15:00
337
Kremlinul anunță a doua rundă de negocieri directe Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi, după amânarea întâlnirii programate inițial duminică
505
Reforma administrației publice locale, discutată în Parlament: primăriile trec la rol de dezvoltare, birocrația se reduce, serviciile se digitalizează
02.02.2026
12:54
461
Judecătoare de la Curtea de Apel Centru, trimisă în judecată pentru trafic de influență după ce ar fi luat bani pentru a interveni într-un dosar contravențional
02.02.2026
12:34
501
Escrocherie cu semințe de floarea-soarelui: șapte membri ai unui grup criminal și o firmă, condamnați la închisoare, amenzi uriașe și lichidare juridică
02.02.2026
12:06
732
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
02.02.2026
11:55
511
Medvedev: Europa nu a învins Rusia în Ucraina, ci îşi distruge singură economia şi fundamentele existenţei prin deciziile liderilor UE
02.02.2026
11:45
468
Iranul cheamă la ordine ambasadorii UE după declararea Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă
02.02.2026
11:31
418
Curriculumul „Istoria, tradițiile și cultura poporului bulgar”, analizat după pilotarea în 22 de școli din Republica Moldova
02.02.2026
10:21
466
Republica Moldova accelerează digitalizarea evaluărilor naționale, inspirându-se din modelul Estoniei
02.02.2026
07:55
527
Horoscopul zilei 02.02.2026
02.02.2026
07:32
592
Ucraina, SUA şi Rusia reiau la Abu Dhabi negocierile pentru pace, cu accent pe armistiţiu energetic şi disputa pentru Donbas
02.02.2026
01:04
805
Elon Musk anunță că a blocat cu succes folosirea neautorizată a Starlink de către Rusia în războiul din Ucraina
01.02.2026
18:51
1077
Vremea în Republica Moldova: de la ger aspru la temperaturi de primăvară (2–8 februarie 2026)
01.02.2026
18:05
760
SUA aprobă noi contracte de armament pentru Israel, în valoare de peste 6,5 miliarde de dolari
01.02.2026
16:17
1005
Medvedev îl laudă pe Trump ca lider eficient pentru pace, dar ironizează „submarinele nucleare” pe care Rusia nu le-a găsit
01.02.2026
15:32
1144
ULTIMA ORĂ // Un nou RECORD după blackoutul parțial de pe 31 ianuarie: R. Moldova şi-a acoperit consumul de energie electrică prin generare din surse interne în proporţie de 94%, la ora 12.42
01.02.2026
15:19
826
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău revin de LUNI în bănci. Cei din Bălți vor continua ONLINE pe 2-3 februarie, când temperatura va coborî până la -20 de grade
01.02.2026
14:46
819
Zelenski anunță noi negocieri trilaterale pentru pace între Ucraina, Rusia și SUA, pe 4–5 februarie la Abu Dhabi
01.02.2026
13:27
892
Khamenei avertizează: un atac american asupra Iranului ar aprinde un conflict regional în Orientul Mijlociu
01.02.2026
09:27
824
Două persoane ucise într-un atac cu drone rusești asupra orașului Dnipro din estul Ucrainei
01.02.2026
08:42
834
Horoscopul zilei 01.02.2026
01.02.2026
06:48
986
Peste 168.000 de soldați ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de investigația Mediazona, în timp ce estimările totale trec de un milion de victime
31.01.2026
22:18
1045
Zelenski anunță noi negocieri de pace pentru săptămâna viitoare, în așteptarea clarificărilor de la Washington
31.01.2026
21:03
960
Ger persistent și cer mai senin în Republica Moldova, duminică, 01.02.2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.84
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














