Medvedev: Europa nu a învins Rusia în Ucraina, ci îşi distruge singură economia şi fundamentele existenţei prin deciziile liderilor UE
1211
Puterile europene nu au reuşit să învingă Rusia în Ucraina, dar, în schimb, şi-au provocat pagube economice grave încercând să facă acest lucru, apreciază fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev.
”Europa m-a surprins mult”, a declarat vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate într-un interviu în care a susţinut că actualele decizii ale liderilor europeni sunt greu de înţeles şi contraproductive.
Potrivit lui, ”Europa îşi subminează fundamentele existenţei prin propriile acţiuni. Este pur şi simplu incredibil”, consideră el, subliniind că efectele politice şi economice ale războiului din Ucraina se răsfrâng în primul rând asupra statelor europene.
Puterile europene îşi propun să ”înfrângă strategic Rusia”, însă până acum ”n-au realizat nimic”, apreciază Medvedev, care insistă asupra faptului că rezultatele acestor politici sunt departe de obiectivele anunţate.
El afirmă că ”Europa a căzut pe mâna unei bande de nebuni la conducerea Uniunii Europene”, susţinând că actuala garnitură de lideri europeni ar fi mult mai radicală şi mai puţin raţională decât cea cu care a colaborat în trecut.
”Am lucrat cu ei înainte. Acum este o adevărată bandă de demenţi, total incompetenţi şi incapabili, care-şi fac rău propriilor tari”, adaugă el, acuzându-i că prin deciziile lor periclitează atât stabilitatea economică, cât şi pe cea politică a Europei.
01.10.2026
17:53
01.10.2026
17:44
01.10.2026
17:43
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
16:47
01.10.2026
16:23
01.10.2026
16:19
01.10.2026
15:24
01.10.2026
17:53
01.10.2026
17:44
01.10.2026
17:43
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
16:47
01.10.2026
16:23
01.10.2026
16:19
01.10.2026
15:24
01.10.2026
15:11
01.10.2026
15:09
01.10.2026
15:04
01.10.2026
14:27
01.10.2026
14:11
01.10.2026
14:09
01.10.2026
14:01
01.10.2026
14:00
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:41
01.10.2026
13:23
01.10.2026
13:22
01.10.2026
13:22
01.10.2026
13:20
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















