Comisia Unificată de Control din Transnistria a convocat o ședință extraordinară, la cererea Ucrainei
3258
Comisia Unificată de Control (CUC) s-a întrunit astăzi într-o ședință extraordinară. Principalul motiv al întrevederii a fost modificarea componenței comisiei, fiind înlocuiți câțiva membri la cererea Ucrainei.
Kievul a delegat în comisie un membru nou și a introdus, în premieră, în componența CUC un reprezentant al Ambasadei Ucrainei care, pe viitor, va lua parte la toate lucrările comisiei. Și Transnistria și-a schimbat un militar din componența CUC.
Pe ordinea de zi a ședinței au fost incluse și 19 subiecte ce țin de probleme din zona de securitate, dar niciuna dintre chestiuni nu a fost dezbătută. Ședința s-a finalizat doar cu întărirea în funcții a noilor membri ai CUC.
Anterior, presa rusă a scris că Ucraina intenționează să denunțe acordurile cu Rusia privind condițiile de aflare a pacificatorilor în Transnistria, astfel încât aceștea să părăsească zona de conflict de pe Nistru.
30.06.2022
17:18
5263
CUC // Chișinăul cere structurilor nerecunoscute de la Tiraspol să lichideze posturile ilegale instalate în Zona de Securitate și să-și retragă pretinșii militari înarmați: „Acțiuni provocatoare”
27.12.2021
10:30
7414
VIDEO // Noi PROVOCĂRI ale SEPARATIȘTILOR transnistreni în Zona de Securitate. Tirul de ÎMPUȘCĂTURI s-a produs la Varnița și Corjova: „Este pentru prima dată din 2013 încoace când separatiștii acționează în acest mod”
08.09.2014
14:43
2501
Schimbări la conducerea Comisiei Unificate de Control din Transnistria
09.03.2014
09:42
2494
CUC // Tiraspolul REFUZĂ să întoarcă banii CONFISCAŢI de la directorul Liceului „Lucian Blaga”
06.02.2014
09:43
2708
Comisia Unificată de Control, în ședință: Va discuta despre reținerea lui Ion Iovcev
29.11.2013
15:28
2049
Rusia și-a trimis un alt emisar în Transnistria „să vegheze” liniștea în zona de securitate
25.07.2013
11:13
2654
Voronin, „hora de șantaj” și Transnistria
23.04.2013
10:49
2062
Patru polițiști declarați ”persona non grata” în Transnistria. Vezi reacția Chișinăului
02.02.2026
12:06
913
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
27.01.2026
19:51
2137
Maia Sandu, la Strasbourg: democrația din Republica Moldova și integrarea europeană, în prim-planul discuțiilor cu liderii Consiliului Europei
02.02.2026
20:53
88
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
02.02.2026
20:45
107
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
02.02.2026
20:36
214
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
20:30
321
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
02.02.2026
18:47
349
România își dotează Marea Neagră cu radare, drone și senzori pentru protejarea gazelor offshore și a infrastructurii strategice până în 2027
02.02.2026
18:07
459
Zelenski anunță 24 de ore fără atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, dar violențele continuă pe front și împotriva civililor
02.02.2026
17:49
439
ANRE eliberează peste 260 MW în rețea: avize expirate pentru proiecte regenerabile, taxate cu peste 131 milioane lei
02.02.2026
17:41
396
Curtea de Apel dispune eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest și îl obligă să se prezinte la citațiile procurorilor
02.02.2026
16:59
381
Programul FCA sprijină 318 afaceri agricole micro și mici cu credite avantajoase și granturi de peste 32 milioane lei
02.02.2026
16:40
392
„Învață în Moldova”: a doua ediție a campaniei naționale prin care Ministerul Educației vrea să convingă elevii să aleagă universitățile din țară
02.02.2026
15:00
494
Kremlinul anunță a doua rundă de negocieri directe Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi, după amânarea întâlnirii programate inițial duminică
636
Reforma administrației publice locale, discutată în Parlament: primăriile trec la rol de dezvoltare, birocrația se reduce, serviciile se digitalizează
02.02.2026
12:54
609
Judecătoare de la Curtea de Apel Centru, trimisă în judecată pentru trafic de influență după ce ar fi luat bani pentru a interveni într-un dosar contravențional
02.02.2026
12:34
611
Escrocherie cu semințe de floarea-soarelui: șapte membri ai unui grup criminal și o firmă, condamnați la închisoare, amenzi uriașe și lichidare juridică
02.02.2026
12:06
893
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
02.02.2026
11:55
613
Medvedev: Europa nu a învins Rusia în Ucraina, ci îşi distruge singură economia şi fundamentele existenţei prin deciziile liderilor UE
02.02.2026
11:45
558
Iranul cheamă la ordine ambasadorii UE după declararea Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă
02.02.2026
11:31
489
Curriculumul „Istoria, tradițiile și cultura poporului bulgar”, analizat după pilotarea în 22 de școli din Republica Moldova
02.02.2026
10:21
543
Republica Moldova accelerează digitalizarea evaluărilor naționale, inspirându-se din modelul Estoniei
02.02.2026
07:55
584
Horoscopul zilei 02.02.2026
02.02.2026
07:32
683
Ucraina, SUA şi Rusia reiau la Abu Dhabi negocierile pentru pace, cu accent pe armistiţiu energetic şi disputa pentru Donbas
02.02.2026
01:04
875
Elon Musk anunță că a blocat cu succes folosirea neautorizată a Starlink de către Rusia în războiul din Ucraina
01.02.2026
18:51
1133
Vremea în Republica Moldova: de la ger aspru la temperaturi de primăvară (2–8 februarie 2026)
01.02.2026
18:05
804
SUA aprobă noi contracte de armament pentru Israel, în valoare de peste 6,5 miliarde de dolari
01.02.2026
16:17
1059
Medvedev îl laudă pe Trump ca lider eficient pentru pace, dar ironizează „submarinele nucleare” pe care Rusia nu le-a găsit
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.84
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














